Analize și opinii

Colţul de pâine

Îşi imaginează cineva că ar mai fi fost ales Băsescu dacă pensiile şi salariile ar fi fost micşorate în 2009?

Situaţia politică din România s-a schimbat radical după declaraţia rostită de Traian Băsescu la teve în urmă cu două săptămâni. Preşedintele şi ai lui au pierdut mult din popularitate şi, ca efect, au intrat în defensivă. Atmosfera s-a schimbat complet.

Bucureştiul părea până acum 15 zile o insulă ruptă de realitate. Aflam despre ce se întâmpla-n jur fără să avem aerul că suntem cumva atinşi de criză. Băsescu chiar a negat că ar fi una. Acordul de anul trecut cu FMI ar fi trebuit să pună în gardă măcar pe cei care ne conduc, să îi alarmeze şi să facă ceva. Tăierea cozii mâţei ca să nu intre frigul în casă trebuia făcută odată cu primirea primei tranşe. Lucrul nu s-a întâmplat şi nu e un secret de ce. Familiarizaţi cu prăpastia spre care ne îndreptam, câteva capete pătrate din spatele uşilor închise au hotărât să ascundă adevărul. Motivul: ne găseam în an de alegeri şi electoratul trebuia anesteziat. Îşi imaginează cineva că ar mai fi fost ales Băsescu, dacă pensiile şi salariile ar fi fost micşorate în 2009? Au fost complicităţi mari atunci la vârful partidelor implicate în cursa pentru Cotroceni. Stafurile de campanie au considerat că Geoană şi Băsescu – principalii candidaţi (PSD şi PDL erau partenere în guvern) – au şanse mai mari să câştige inima şi votul capului de locuitor, dacă plasează banii FMI în salarii şi pensii, dacă măresc cheltuielile publice şi angajează mii de persoane în aparatul birocratic. Aşa s-a amânat rezolvarea problemei pentru după alegerile prezidenţiale. Prostul trebuia mituit. Candidaţii şi partidele lor au câştigat timp, dar s-a pierdut o oportunitate mare de a plăti un preţ mult mai mic. Măsurile de austeritate erau inevitabile, dar luate anul trecut – populaţia ar fi făcut mai puţine sacrificii.

Nu guvernanţii, îmbogăţiţii de război, parveniţii peste noapte, elita politică, profitorii ireductibili ai tuturor situaţiilor tulburi plătesc preţul enorm al ieşirii din criză, ci amărâţii dintotdeauna, fraierii, pălmaşii, sărăntocii vor achita factura după tot acest „dezmăţ”.

La începutul anilor ’80, premierul polonez Mieczysław Rakowski – după lovitura de stat de la 13 decembrie 1981 a generalulului Jaruzelski -, într-o negociere cu occidentalii care impuseseră embargo, a declarat cinic: „Nu noi (cei de la putere) suferim. Noi găsim întotdeauna un colţ de pâine albă de mâncat, ci poporul! Pe el îl pedepsiţi”. Cam la atât se reduce morala celor care ne guvernează în aceste zile. Regula e: scapă cine poate ! Situaţia politică net schimbată se reflectă în esenţă în aceasta. Confruntaţi cu situaţia extrem de grea în care o mână de politicieni au aruncat ţara prin lipsa lor de prevedere sau din calcul idiot şi meschin anul trecut, victorioşii trebuie acum să facă ce au refuzat o vreme, când au sperat într-o minune. Adică, economiile occidentale să îşi revină şi să angreneze şi biata Românie în siajul lor. Aşa ar fi ieşit din criză fără să plătească preţul politic, spunea acest calcul fantezist. Minunea, din nefericire pentru cei mulţi, nu s-a produs, şi acum, vor/nu vor, guvernanţii trebuie să iasă din „încurcătura” produsă chiar de comportamentul lor iresponsabil. Caraghios e că nici acum, în al 12-lea ceas, nu s-au trezit. Fiecare încearcă să îşi micşoreze costurile proprii şi să paseze povara pe umerii celorlalţi. Te apucă râsul-plânsul când vezi preocuparea obsesivă de a se dezvinovăţi, de a se ascunde de presă, pentru a-şi micşora costurile – ca şi cum ei ar plăti ceva. Sunt deja cu gândul la alegerile din 2012, speriaţi doar să nu fie goniţi din ministere de presiunea străzii. În rest, sunt bine mersi, ceea ce vă dorim şi dvs.

Stelian Tănase
sursa: adevarul.ro

Abonează-te la newsletter