Analize și opinii

Coaliția deraiază din cauza șefului CFR

Atitudinea oficialilor în cazul trenului rămas blocat ore în șir, lângă București, și care transporta turiști de la mare, printre care mulți copii, a inflamat spiritele în coaliția de guvernare.

De ce s-au enervat liberalii

Surse din PNL au declarat pentru ȘTIRIPESURSE.RO că este de neînțeles cum ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă (CFR), nu l-a demis pe loc pe directorul CFR, fiind vorba de o un episod cu mare impact emoțional în spațiul public.

Mai mult, Drulă este acuzat că nu ar fi livrat ce a promis.

„Bugetul la întreținerea infrastructurii feroviare este mai mare cu 200 de milioane anul acesta, față de anul trecut. Scuza că nu sunt bani nu merge. Pur și simplu reforma întârzie la CFR Călători. Subvențiile sunt la fel ca anul trecut, încă un semn că la Transporturi nu s-au redus cheltuielile nici măcar la Metrorex. După 7 luni nu e nicio reformă importantă la Transporturi”, spun surse din PNL.
Liberalii spun că USR se comportă irațional cu atât mai mult cu cât premierul Florin Cîțu i-a transmis clar ministrului Transporturilor să-l dea afară pe șeful CFR. „Dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”, a scris Florin Cîțu, în scandalul afirmațiilor șefului CFR despre cazul pasagerilor rămați blocați ore în sir.

USR acuză lipsa de colegialitate

Surse din USR au declarat pentru ȘTIRIPESURSE.RO că atitudinea liberalilor este „necolegială”.

„Dan Barna nu a vrut să facă nicio declarație despre documentul cu antetul Guvernului, pentru că este un gest de eleganță să nu te amesteci în problemele interne ale partenerului de guvernare. Acum, Florin Cîțu ar trebui să aibă decența să ne trateze în același mod”, au declarat sursele citate.
Potrivit USR-iștilor, liberalii s-au grăbit să emită judecăți de valoare, fără să se informeze mai întâi despre ce s-a întâmplat.

„Dacă guvernăm după ce se anunță la televizor, nu o să ajungem prea departe”, spun sursele citate.

Vicepremierul Dan Barna a spus joi seară, la Digi24, că a vorbit cu directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, și i-a luat apărarea acestuia. Barna susține că replica lui Ovidiu Vizante e nefericită, dar spune că „oamenii trebuie judecați prin ceea ce fac, nu printr-o declarație”. Directorul CFR o să fie analizat la șase luni de la mandat.

Sursa: stiripesurse.ro

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Impostorii care au ajuns la guvernare prin frauda si doar din vointa nazistului antinational de la Cotroceni,stiu ca, la cit de incompetenti,hoti si escroci sunt, nu vor mai ajunge vreodata la guvernare,de aceea acum fura pe rupte si distrug tot ce pot pentru ca stapinii lor din afara de aceea i-am adus la guvernare in Romania!!!O sleahta de nemernici!!!