Analize și opinii

Chris Terheș: ”Ăstia care se pretind azi intelectuali în România nu sunt nici intelectuali, și nu sunt nici de dreapta!”

Vreti sa stiti de ce Romania nu are o dreapta? Pentru ca pretinsii intelectuali de dreapta sunt de fapt niste marxisti extremisti care doresc sa schimbe ordinea constitutionala si rezultatul votului democratic folosindu-se de procuratura si servicii.



Acesti impostori ai dreptei dispretuiesc oamenii, dispretuiesc Constitutia, dispretuiesc valorile fundamentale care au creat prosperitate in vest (desi se pretind ca imbratiseaza aceste valori), sunt plini de complexe si frustrari personale si de grup, iar pentru ca lumea nu-i voteaza, fac sluj in fata organelor de represiune sperand ca statul le va da puterea, dat fiind ca oamenii refuza sa le-o dea prin vot.

Toate curentele politice se bazeaza pe o doctrina, deoarece ai nevoie de un set de valori, cum ar fi relatia stat-cetatean, stat cu alt stat, separatia puterilor etc., in functie de care si pe baza carora sa iti faci politicile publice.

Aceste doctrine sunt dezvoltate de “intelectuali”, care prin pozitia pe care o au, expertiza intr-un domeniu, vasta cunoastere, vin cu idei.

Vine apoi partidul care imbratiseaza doctrina/idea respectiva si face politici publice pe baza ei, politici publice care apoi sunt promovate de catre candidati in fata oamenilor carora li se cere votul.

Pe baza votului oamenilor partidul ajunge la putere si implementeaza politicile publice bazate pe doctrina emanata de acei intelectuali. Daca esueaza, data viitoare nu vor mai fi votati.

Acesta e procesul si ciclul democratic in toate democratiile consolidate.

De exemplu, intelectualii de stanga vin si spun ca e bine ca statul sa ridice taxele, pentru ca luand bani de la unii si dand la altii statul creaza “egalitate” prin redistribuirea bogatiei.

De partea cealalta, intelectuali de dreapta vin si spun ca e mai bine ca statul sa ia mai putine taxe de la oameni, pentru ca omul avand mai multi bani in buzunar stie el ce sa faca cu proprii bani cel mai bine.

Primii isi pun increderea in stat si birocrati, ceilalti in individ.

In America, de exemplu, stii ca daca ies democratii la alegeri, ce sunt de stanga, cresc taxele, daca ies republicanii taxele scad.

Ei, in Romania de la Ratiu si Coposu dreapta nu a mai avut oameni care sa genereze doctrina de dreapta.

Singurul lucru din punct de vedere doctrinar care a caracterizat asa-zisa dreapta romaneasca de dupa 2000 a fost acela de a fi anti-PSD.

Pozitionarea acesta a mers o vreme, insa doar prin a fi anti nu generezi nimic.

Pe partea politicilor publice, dupa ce Basescu si Alianta DA au castigat alegerile in 2004, iar Tariceanu a ajuns premier, majoritatea de atunci care era anti-PSD a implementat politici de dreapta cu efect direct benefic asupra tarii. Amintesc aici cota unica de impozitare, de exemplu.

In perioada respectiva existau cateva institute ori fundatii de dreapta care cautau sa genereze doctrina si politici publice, insa au sucombat cu precadere pentru ca odata ajunsa la putere, conducerea majoritatii de dreapta de atunci si-a mutat focalizarea de la doctrina si cautarea gasirii de noi solutii spre liderul mesianic Basescu.

Pentru ca din segmentul doctrinar nu se mai emanau idei, nici politici publice de dreapta nu au mai fost, asa ca in timp cei care-si spuneau de dreapta au implementat politici publice total opuse celor de dreapta.

Boc, de exemplu, a implementat politici publice de stanga extrema, cum a fost “taxa forfetara” care a dus la inchiderea a sute de mii de firme, ceea ce nici macar guvernele PSD nu au facut.

Lipsa de solutii de dreapta e generata de lipsa de doctrina, iar lipsa de doctrina e generata de lipsa de intelectuali cu adevarat de dreapta, care sa inteleaga nevoile curente, succesele si greselile din trecut si sa vina cu solutii/idei noi.

E ca in constructii: daca nu ai arhitecti care sa gandeasca noi si moderne forme de constructii si sa le deseneze, ramane ca fierarul betonist sa faca patru pereti, sa ii varuiasca si sa vina cu acea constructie sa o prezinte ca oferta de cea mai buna casa.

Pentru o vreme oferta va avea succes, insa dupa un timp nu va mai prinde pentru ca pretentiile cumparatorului evolueaza.

Dvs ati cumpara morcovi de la unul din piata care si-ar prezenta marfa spunand ca morcovii vecinului sunt mai rai decat ai lui?

Poate de cateva ori veti cumpara, dar dupa cateva runde de cumparaturi, de curiozitate, de saturatie ori din alte motive, veti merge sa cumparati morcovi si de la altii sau veti cumapra cirese.

La fel e si cu oferta politica.

Sa fii anti-PSD, anti-Dragnea, sa o iei la maciuci pe Dancila ca nu conjuga bine verbele e foarte usor. Pentru asa ceva nu-ti trebuie studii pe afara ori sa te pretinzi intelectual.

Sa vii insa cu politici publice care sa raspunda nevoilor oamenilor, si astfel acestia sa te voteze, e cheia succesului democratic si e SINGURA optiune pentru ca dreapta sa castige alegeri in Romania.

Pentru asta insa ai nevoie de intelectuali care sa creeze doctrina.

Adevarul e, insa, ca astia care se pretind azi intelectuali in Romania nu sunt nici intelectuali si nu sunt nici de dreapta.

Nu poti fi de dreapta cand justifici abuzurile statului impotriva cetatenilor.

Nu poti fi de dreapta cand ii dispretuiesti pe cei care voteasca altfel decat tine. Asta face in vest elita marxista, spunand ca poporul e prost si nu stie vota, asa ca trebuie sa-si impuna agenda altfel decat prin vot.

Nu poti fi de dreapta cand vrei ca institutiile de forta (procurori, servicii) ale statului sa rastoarne votul democratic.

Nu poti fi de dreapta cand dispretuiesti ordinea constitutionala.

Nu poti fi de dreapta cand spui ca respectarea drepturilor omului “e de stanga” ori a PSD-ului.

Esti de dreapta cand pui cetateanul in mijlocul societatii si vezi statul ca fiind cel care-l slujeste pe cetatean si nu invers.

Esti de dreapta cand pui ordinea constitutionala deasupra chiar a propriului tau partid si lider.

Nu in ultimul rand, cum a spus si Ratiu in celebra replica data lui Iliescu in 1990, esti democrat adevarat cand te lupti ca drepturile oricui, inclusiv ale oponentului tau, sa fie respectate.

“Toată viaţa mea am luptat pentru democraţie, am plecat din ţară când eram tânăr, m-am opus totalitarilor de dreapta, şi pe urmă m-am opus totalitarilor de stânga.

După ani şi ani de luptă în Occident, care sper că se va cunoaşte din ce în ce tot mai bine, în momentul în care nu voi fi ales mă voi concentra să aduc tot ce am acumulat eu în toţi aceşti ani de exil, toate cunoştinţele mele, tot ce am scris.

Voi lupta ca să caut să aduc elementul esenţial al democraţiei care nu este jocul numelor, cifrelor, cine are majoritate, cine are mai multe voturi. Asta nu e democraţie.

Democraţia însemnează o înţelegere că omul este în centrul societăţii şi totul se învârte în jurul lui.

Democraţia însemnează că-l asculţi pe om şi pe urmă îi respingi punctul de vedere.

Chintesenţa democraţiei se poate exprima într-o singură frază: voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!

Dacă eşti în stare să faci treaba asta atunci însemnează că am început să învăţăm ce e democraţia.

Iar rostul meu, dacă nu voi fi ales (n.r. preşedinte) e să aduc democraţia în ţara asta cât mă ajută pe mine puterile mele, nu numai în partidul meu, PNŢCD. (…) Toată viaţa mea o voi dedica-o acestui scop”, ii replicase in mai 1990 Ion Ratiu lui Iliescu.

Ca Iliescu, scolit la Moscova, nu a inteles ce spunea Ratiu nu e de mirare.

Baiul e ca nu inteleg ce a spus Ratiu in 1990 nici pretinsii intelectuali de dreapta scoliti prin vest dupa Revolutie.

De fiecare data cand in SUA exista o criza, privirea se intoarce la “parintii fondatori” pentru a vedea ce au spus, ce au gandit, cum au vazut lucrurile pentru a reevalua prezentul si directia viitoare.

Un astfel de proces de introspectie si intoarcere a privirii la “parintii fondatori” ai dreptei romanesti post-comuniste ar trebui facut si in Romania.

Daca cuvintele lui Ratiu din 1990 erau de neinteles si necuprins pentru cei mai multi romani iesiti din comunism, recitindu-l pe Ratiu la aproape 30 de ani de la caderea comunismului oricine poate vedea cata lipsa de o astfel de doctrina despre libertate si democratie e in Romania.

Autor: Chris Terheș

Sursa: Chris Terheș