Analize și opinii

China si Germania, adevaratele puteri economice mondiale?

In ciuda diferentelor evidente, China si Germania au multe puncte in comun, iar, in prezent, par sa se fi unit in incercarea de a-si impune viziunea lor asupra economiei mondiale.

Cele doua tari sunt legate de un puternic numitor comun: exporturile. Pana in 2009, Germania detinea suprematia in domeniu. Anul trecut, China a trecut in fata. De asemenea, ambele au surplusuri atat comerciale, cat si ale economiilor, spre deosebire de restul tarilor din lume, care se lupta cu deficitele. Astfel, se gasesc intr-o pozitie unica de a avea, intr-adevar, puterea de a dicta mersul economiei mondiale.

Motivul? Tarile cu surplusuri au rolul de a le finanta pe cele cu deficite, prin urmare le da posibilitatea celor dintai sa impuna diverse conditii. Pe de alta parte, daca debitorii acestora intra in incapacitate de plata, acest risc fiind destul de ridicat in prezent, surplusul celor doua tari se va dovedi un lucru iluzoriu, cred analistii de la Financial Times.

Germania a fost prima care a vorbit deschis despre posibilele pericole, dar si despre strategia sa de le impiedica sau inlatura. Wolfgang Schauble, ministrul de Finante german, sustine ideea acordarii unor ajutoare financiare de urgenta tarilor cu deficite mari, in combinatie cu mai multe penalizari aspre, printre care se numara suspendarea drepturilor de vot in Uniunea Europeana si chiar excluderea membrilor cu mari probleme din zona euro. Acest lucru era de neconceput anterior, adoptarea monedei unice europene fiind considerata o cale fara intoarcere.

Analistii sunt de parere ca, daca Germania reuseste sa impuna ceea ce vrea, va juca un rol negativ in cautarea pentru o iesire comuna din criza lipsei de cerere pe piata internationala. Astfel, zona euro nu va exporta la nivelul cerut pe piata, ci ar exporta in exces.

Daca tarile mai slab dezvoltate din zona euro ar fi obligate sa-si reduca deficitele fiscale abrupt, ar destabiliza economia din intreaga zona. Rezultatul ar fi si deterioarea fiscala din Germania si Franta, cele mai puternice economii locale. Sa ne imaginam ca Germania, in acest caz, ar lua masurile aspre de care ar fi nevoie, insa nu ar putea sa impuna acest lucru si Frantei, desi aceasta din urma are deja un deficit estimat la 9% din PIB, pentru 2010.

Prin urmare, nu Grecia este adevarata amenintare, fiind, la urma urmei, o tara neinsemnata din punct de vedere economic. In schimb, Franta de exemplu, o adevarata putere mondiala, pe care nimeni nu o poate forta sa faca ceva ce nu doreste, ar afecta intreaga Europa. Iar Germania, vazandu-se in imposibilitatea de a obliga o tara precum Franta sa-i urmeze sfaturile, se va vedea nevoita sa plece ea insasi din zona euro.

Varianta chineza

China are aceeasi idee a deflatiei ca si Germania, diferenta fiind ca vrea sa impuna acest lucru Statelor Unite.

Premierul chinez, Wen Jiabao, a declarat, recent, ca intentia SUA de a-si deprecia moneda si facerea unor presiuni pentru ca si alte state sa faca la fel, in vederea sporirii exporturilor sale, nu este altceva decat o forma de protectionism.

Insa, la randul sau, China face exact acest lucru: mentine yuanul la un nivel scazut in raport cu dolarul, avand in curs fix, tocmai pentru a nu pierde la exporturi.

A cere unei tari cu surplus imens sa-l reduca, intr-un moment de criza economica, nu este o forma de protectionism. Ceea ce vrea China este ca SUA sa impuna masuri fiscale si monetare restrictive, care ar scadea si competitivitatea si preturile, un lucru care ar dauna si Chinei si restului lumii si care, cu siguranta, nu se va intampla.

Pentru a se reusi o adevarata cooperare, trebuie depasite diferentele evidente in gandirea economica. Tarile cu surplus insista sa continue ca si pana acum, insa refuza sa accepte faptul ca, odata ce partenerii de afaceri dau faliment, surplusul nu le va ajuta cu nimic.

Intre timp, tarile cu deficite isi pot face reduceri fiscale masive doar prin majorarea exporturilor. Daca tarile cu surplus – adica principalii exportatori China si Germania – nu le vor permite acest lucru, ajustandu-si propriile exporturi, se va ajunge la aceeasi problema din anii 1930, cand fiecare tara incerca in mod disperat sa le faca pe celalalte sa cumpere ce producea ea.

In aceasta lupta, statele cu surplus au slabe sanse de reusita. O destabilizare a zonei euro ar fi extrem de negativa pentru productia din Germania, iar recurgerea la protectionism din partea SUA ar devasta China. Prin urmare, fiecare parte – si cea cu surplus si cea cu deficit – trebuie sa renunte la anumite lucruri, pentru binele economiei mondiale.

Teodora Bodeanu
sursa: ziare.com