Analize și opinii

Cele patru dezertări ale lui Ponta

Articol publicat in august 2015



Domnule prim ministru, voi fi scurt. Din motive pe care aș fi extrem de curios să le aflu, în ultimul an ați dezertat de la datorie în câteva momente extrem de importante pentru noi, idioții care am avut nefericita ideea de a crede în dumneavoastră și de a vă sprijini.

Prima dezertare a fost imediat după acceptarea fără comentarii a unei înfrângeri pe care nimeni cu capul pe umeri nu o consideră nici acum reală. Că nu ne-ați explicat despre ce este vorba e o realitate. Dar mai dureroasă pentru noi a fost nepăsarea cu care ați plecat să vă distrați în Dubai, cu dubiosul vostru prieten, Ghiță. Pare să găsiți firesc obiceiul unora de a schimba verdictul urnelor după bunul lor plac și după interese care oricum ar fi, nu sunt ale noastre, ale cetățenilor obișnuiți. Credeți sau nu, fuga aia lașă a fost o lovitură pentru foarte mulți români.

A doua dezertare a fost imediat după chemarea voastră la DNA, într-un dosar bizar. În loc să explicați ce și cum, ați ales să plecați să vă operați, operație a cărei nevoie nu o contest. Dar momentul ales pentru a o face da, poate fi pus în discuție. Pentru că ați făcut din generalul Oprea, prin această absență, un personaj politic supradimensionat, și deschis unor aranjamente cel puțin dubioase. Jocul său dublu este cu atât mai reprobabil, cu cât și-l justifică prin ”servirea interesului național”.

A treia dezertare este cea din fruntea PSD, fără să preveniți pe nimeni, fără să vă consultați cu nimeni. Ați deschis calea preluării partidului de către un personaj dubios, care are multe să-și reproșeze. Ați slăbit partidul într-un moment extrem de periculos pentru viitorul guvernării, și, iarăși, ați întărit poziția generalului Oprea, ceea ce este, până la urmă, o insultă pentru cei care au crezut-și mai fac prostia-să creadă în PSD și în stânga reprezentată-tot mai palid-de el.

A patra dezertare o reprezintă plecarea în concediu, în SUA, în momentul în care se trag tot felul de sfori pentru a nu se aplica prevederile noului Cod Fiscal. Practic, anulați astfel tot ce ați făcut-mai bine sau mai rău, dar ați făcut-pentru relansarea economiei, dând o umbră de speranță românilor.

Sper ca la întoarcerea din concediu să nu ne serviți și a cincea dezertare, demisia din fruntea guvernului. În fond, puteați face asta imediat după pierderea alegerilor din noiembrie 2014. Ați intrat în cursa aia electorală din pură vanitate, prost sfătuit de indivizi precum Dragnea. Aveați alternative: să-l sprijiniți pe Tăriceanu. Nu murea PSD dacă nu avea candidat la președinție. Oricum, din 2004 nu a mai trimis pe nimeni la Cotroceni. Important pentru partid era să demonstreze că nu și-a pierdut abilitatea de a guverna. Pe asta trebuia să se concentreze. Nesăbuința celor care l-au condus și în conduc nu îi lovește doar pe ei. Ne lovește pe noi toți, cei care am susținut atât PSD, cât și USL, de fapt, pe toți românii, care, dincolo de convingerile lor politice, au nevoie de o țară bine guvernată.

Mă tem că v-ați epuizat cariera politică înainte de a însemna, totuși, ceva. Păcat. Nu cred că vă va mai acorda cineva o a doua șansă. Ca în sport, și în politică ocaziile ratate se răzbună.

Altminteri vă urez vacanță plăcută și numai bine!

CGh

Autor: Constantin Gheorghe

Sursa: Constiinta unui liberal de stanga