Analize și opinii

Cea mai mare pierdere a Occidentului în ultimii ani este cea a încrederii statelor lumii în intențiile lui

Decizia Curții Penale Internaționale de a emite mandat de arestare pe numele lui Putin are consecințe deosebit de grave, prin efectele sale. Demantelează intenția Occidentului de a nu pune capăt războiului proxy. Deci nici vorbă de vreun plan de pace. Fiindcă decizia asta obligă. Dacă nu se concretizează, CPI se decredibilizează enorm.
Și dacă cineva își poate imagina că Putin poate fi arestat, e dement. Când are în spate o forță nucleară egală cu a USA. Una la mână. Doi la mână, acum, când trei sferturi din planetă se alătură noii coaliții formate în jurul BRICS, e sinucigaș pentru Occident, economic, să meargă mai departe. Poate are în cap un război mondial.
Eu am mai spus-o: Cea mai mare pierdere a Occidentului în ultimii ani este cea a încrederii statelor lumii în intențiile lui. Zeci de ani a trăit din războaie, lovituri de stat și export de armament, alimentându-le. Când ți-ai pierdut credibilitatea, ți-ai pierdut tot. Și-n politică, și-n afaceri.
Or, în ultimele decenii, China a ofertat țările lumii cu altceva. Proiecte viabile pentru economiile lor. Ce aveți nevoie? Drumuri, căi ferate, hidrocentrale, aducțiuni de apă, spitale? Le facem noi, le finanțăm și construim. În leasing. Cu costuri de finanțare mai mici decât cele ale FMI sau Banca Mondială sau BERD.
China și Rusia au câștigat Africa, America Latină, Orientul Mijlociu și Sudul Asiei. Prin proiecte și livrare de resurse naturale, capitale pentru țările respective.
În ultimii doi ani, USA, Germania și Franța au încercat, prin promisiuni, să recucerească piețele respective. Fără succes. Scholz a fost acum două săptămâni în Africa. A luat „mure”. ZERO rezultate. Nu-i mai crede nimeni.
China a jucat inteligent. A dovedit transparență, onestitate în plan comercial. Occidentul n-a înțeles că are acum profilul și renumele unui gangster. Cu care nu poți face o afacere cinstită. Ieși pe pierdere. Când spui Occident, trebuie să bagi în oală și FMI, și BM, și Big Pharma, și Big Finance, și Complexul militar industrial și toate mega-corporațiile lui.
Am spus-o, e gata! S-a trezit lumea! Suntem într-o altă etapă. Și africanii s-au trezit. Nu-i mai poți trata ca pe niște proști, babuini. Nu vor să mai audă de rechinii occidentali. China și Rusia au jucat inteligent, și, pentru a le câștiga încrederea, corect.
Eu n-o spun cu satisfacție, repet, fiindcă noi suntem acum parte a Occidentului. Vom pierde odată cu el. Cum pierdem și acum, se vede, suntem ultima roată la căruța UE. Dar asta este realitatea, pe care doar spălații la creier, drogații, refuză s-o vadă. Aici doar facem analize.
Occidentul e praf, condus de demenți, oameni fără scrupule, cu înclinații rapace. Praf la nivel de diplomație, de strategie geopolitică. N-a simțit cum China și Rusia (acum și India, și altele) i-au tras preșul de sub picioare. Ce poate să mai facă? Uz de arme? Pe asta se mai bazează, pe o prezumtivă supremație militară. Păi pierim toți atunci.
Analizele se fac de către oameni lucizi, detașați de orice fel de atașamente. Care acceptă rezultatele chiar când sunt în defavoarea lor. Doar așa poți să realizezi unde te situezi, ce strategie poți să adopți, să recuperezi terenul pierdut. Demenții nu pot face analize. Demenții sar la război.
Pe mine chiar mă doare sufletul că lumea e condusă de detracați care vor războaie, cărora nu le pasă de ultimul suflet de pe planeta asta frumoasă. Ar trebui judecați într-un proces transmis în toată lumea, în direct. Criminaliii…!!! E hrană pentru toți, poți face bani și fără vânzarea de arme.