Analize și opinii

Ce se va mai inventa în acest război hibrid româno-român și antiromân după ce ambele bătălii vor fi încheiate?

Răfuiala națională atent externalizată pe tema Legilor Justiției s-a încheiat. Printr-un fel de armistițiu ciudat. Singura surpriză notabilă mai poate surveni atunci când se vor pune în practică amnistia și grațierea. Ostilitățile s-au mutat însă cu aceeași intensitate pe un alt teren. Cel a referendumului. Și aici, o provocare internă se transformă într-o vâlvătaie externă.



S-a ajuns la un armistițiu cât se poate de ciudat. În privința Legilor Justiției. Cele trei omologate pe rând de către Curtea Constituțională a României. Isteriei contestatarilor i s-a dat cumva curs. Prin răbufnirea care tocmai a avut loc în Parlamentul European. Dar și prin insistența atacării acestui pachet de legi la Comisia de la Veneția. Acum Tudorel Toader ne comunică, întorcându-se de la Veneția, un fapt cât se poate de straniu. Că ar fi convenit cu Comisia ca, printr-o ordonanță de urgență, să modifice cele trei Legi ale Justiției. În baza unor observații ale Comisiei, adjudecate de Ministrul Justiției. Hopa! Una dintre cele trei legi este deja promulgată de președintele Klaus Iohannis. Prin urmare, și-a produs și își produce efectele. Nicio modificare nu retroactivează. E doar pentru viitor. În privința celorlalte două legi, acestea urmează să fie promulgate. Preconizata ordonanță de urgență le va aduce unele modificări. Care? Domnul Tudorel Toader nu ne-a spus. Nu cumva sunt modificări „pe ici pe colo, prin punctele esențiale”?

Și de ce legi atât de importante, cu caracter organic, tocmai adoptate și omologate de Curtea Constituțională a României, urmează să fie modificate printr-o simplă ordonanță de urgență? Explicația care ne este servită pe tavă de către ministrul Justiției este că doar în acest fel modificările solicitate de Comisia de la Veneția și acceptate de domnia sa pot fi făcute în timp util. Adică în câteva zile. Înainte de promulgare. Președintele Klaus Iohannis, după ce a promulgat prima lege, va mai promulga încă două cumva în orb, pentru că, apoape simultan, textele vor fi modificate. Și tocmai Comisia de la Veneția, care este garantul european al constituționalității legilor, închide ochii și acceptă ca acte normative cu caracter organic să fie modificate nu de Parlament, ci de Guvern, printr-o ordonanță de urgență. Dar parlamentarii sunt totuși informați de către Ministrul Justiției asupra intențiilor acestuia? Câte modificări și ce fel de modificări se vor face? Tudorel Toader vorbește despre aproape  20 de propuneri convenite cu Comisia de la Veneția.

Cum-necum, se ajunge astfel la un soi de armistițiu, care ar putea fi acceptabil pentru Comisia de la Veneția și care va trebui să fie omologat și de către Parlamentul European. Unde uraganul se pare că s-a transformat într-o simplă furtună de toamnă.

Dar războiul nu se încheie. Se mută în altă parte. Și se dezvoltă cu toată intensitatea. Noul război este pe referendum. În țară, spiritele sunt mai încinse decât oricând. Mai mult sau mai puțin ipocrită, întreaga opoziție s-a plasat pe aliniamentul boicotului. Pe față sau prin spate, toate partidele din frontul anti-PSD le transmit membrilor și simpatizanților semnalul de a boicota acest mare examen de civism. Cel mai important exercițiu democratic din istoria României, generat de 3.200.000 de cetățeni. Care solicită definirea căsătoriei ca fiind o uniune dintre un bărbat și o femeie. Și modificarea adecvată a Constituției. Organizațiile societății civile, nu doar cele ale comunităților de homosexuali, au luat foc. Și își exercită pe toate căile presiunea, pentru ca cetățenii să refuze să se prezinte la referendum sâmbătă și duminică, astfel încât să nu se întrunescă necesarul pentru omologare, de minimum 30% din totalul cetățenilor cu drept de vot. În scopul de a contribui la o eventuală înfrângere a PSD, partidele adversare pun și ele umărul în aceeași direcție.

Și, din nou, războiul se externalizează. Au existat voci în Parlamentul European, care au amenințat România, acuzând-o că se face vinovată de încălcarea drepturilor omului, dacă barează posibilitatea căsătoriilor între homosexuali. La început, aceste voci au fost singulare. Acum, iată, avem și un protest și avertisment colectiv. Asumat și semnat de peste 40 de europarlamentari. Care acuză Guvernul României de un grav atentat asupra unor libertăți cetățenești. Practic, de o tentativă de a încălca grav democrația. Din nou, Guvernul României, organizator al acesui referendum solicitat de 3.200.000 de cetățeni, este pus pe nedrept a zid. Ca și când Guvernul ar fi avut de ales. Și este pus la zid și singurul partid, PSD, care a declarat că susține acest referendum. Și că își îndeamnă membrii și simpatizanții să se prezinte la urne.

Și de fapt despre ce vorbim aici? Este clar că toate cultele religioase, începând cu cel creșin otodox, care este majoritar, susțin această modificare a Constituției. De altfel au și semnat un acord în acest sens. Ceea ce înseamnă că cei mai mulți dintre oamenii credincioși practicanți sau nepracticanți sunt îndemnați insistent să meargă la referendum și să voteze „da”. Consecința este – și asta îi scoate din minți pe reprezentanții frontului anti-PSD – că acest partid, aflat în prima linie a referendumului, ar putea înregistra și probabil va înregistra o importantă victorie morală.  Care se transformă într-o victorie politică. Care la rândul ei se va transforma într-o victorie electorală. Și de aici contrareacția internă și externă.

Peste câteva zile însă și acest război se va încheia. Și mă îndoiesc că domnul Tudorel Toader, sub presiune externă, va fi invitat la Comisia de la Veneția pentru a i se solicita să elaboreze o ordonanță de urgență prin care să modifice modificarea Constituției. Dar ce se va mai inventa în acest război hibrid româno-român și antiromân după ce ambele bătălii vor fi încheiate? Pe ce alt front, pe ce alte aliniamente se vor muta combatanții? Aceasta este întrebarea corectă și nicidecum dacă după război vine pacea.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • RIDICĂ-TE PE 6-7 OCTOMBRIE

    Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

    Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
    nu pentru traiul sau pentru hrana,
    ci pentru cerul României de mâine,
    ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

    Pentru rânduiala dreaptă a firii,
    ca și cei de mâine să știe ce-s tata și mama,
    pentru adevăratul temei al iubirii,
    ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

    Nu vrei să iei nimănui libertatea,
    ci doar să cinstești sfânta Nuntă din Cana.
    Arată-ți credința, dar și bunătatea,
    ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

    Azi „progresismul” cu dulci vorbe vă minte,
    dar nu vă lăsați ispitiți de Satana,
    că sufletul nu-l vinzi pe-un blid de linte,
    ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

    Căci familia înseamnă strămoșii,
    la sfântul altar pe frunte coroana.
    Pentru-ai voștri urmași, copiii, frumoșii,
    ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

    Ne trebuie suflete tari ca oțelul.
    Peste valori ni s-abate aspră prigoana,
    dar vrem să trăim liberi precum ne e felul.
    Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

    Ridică-te Gheorghe la fel ca străbunii,
    ridică-te Ioana la piept cu icoana,
    mărturisind azi lumii în ce cred românii!
    Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

    RIDICĂ-TE PE 6-7 OCTOMBRIE

    citeste şi dă mai departe !

    pentru Mărturisire
    pentru Normalitate
    pentru Adevăr

    NE-AU FURAT RESURSELE, BOGĂȚIILE, PĂDURILE, PĂMANTUL STRĂMOŞESC….
    RIDICĂ-TE, SĂ NU NE FURE ŞI SUFLETUL !!!

  • Sa nu fim naivi!
    Ne straduim sa fim constienti de realitatea inconjuratoare. Ne imbogatim spiritual ca sa supravietuim cu totii pana la unul, oriunde ne-am afla. Din 2001, de la atentatele 9/11, 3/11, manualul de pedofilie Olanda 2001, etc., viata planetei a fost bulversata. Ne vindecam, crestem, evoluam in spiritul legii divine. Si cu asta ne ocupam tot timpul, toata viata. Omeneste. Parinteste. Crestineste.

  • “Pe ce alt front, pe ce alte aliniamente se vor muta combatanții?”

    Evident ca pe parteneriatul civil.