Scenariile.
Nu există un scenariu optimist. Chiar dacă economia nu va mai scădea, fără ritmurile de creştere a investiţiilor, consumului şi creditării din anii trecuţi economia va simţi doar efectele rele ale unor ajustări care încă nu s-au terminat.
Nici una dintre aceste componente nu are motive să crească. Investiţiile nu cresc pentru că nu există perspectiva creşterii consumului – nici în România, nici în restul lumii -, iar băncile n-au pe cine şi de ce să mai crediteze.
Scenariul realist, cel mai probabil, este că România a ajuns să trăiască acum în limita propriilor posibilităţi. Toate excesele nesustenabile din trecut, vrând-nevrând, dispar. Sectorul privat, care a făcut ajustările din timp, îşi va găsi drumul. La stat însă ajustarea nu s-a terminat. După tăierile de venituri, urmează concedierile.
România va intra pe un drum anevoios de creştere lentă şi muncă pe brânci. Exuberanţa anilor 2007-2008 nu se va întoarce mai devreme de 5-10 ani. Abia atunci va fi justificată de fundamentele economice.
Dar scenariul realist nu pică din cer. Este nevoie de un efort enorm pentru ca lucrurile să nu ia o turnură proastă. Cel mai mare risc pentru buget este migraţia la negru a contribuabililor care încă mai plătesc taxe. Şi nu de dragul evaziunii fiscale, ci ca alternativă la faliment.
O bună parte a economiei reale va funcţiona la limitele de avarie, iar firmele sunt vulnerabile la orice şoc.
Mărirea taxelor în timp de criză a dat tonul unei spirale nevăzute, care mai devreme sau mai târziu scapă de sub control. Taxele sunt mari pentru că nimeni nu plăteşte pentru că taxele sunt mari, pentru că… Spirala nu poate fi oprită decât printr-o mişcare de sens contrar: micşorarea taxelor, în special a celor aplicate muncii – care ating acum un nivel aberant: 45%, unul dintre cele mai ridicate procente din Europa.
Iar reducerea taxelor şi păstrarea unui deficit redus pot merge în tandem doar dacă există un control responsabil al cheltuirii banilor. Până acum n-a existat.
Cel mai greu va fi însă pentru oameni. Bugetarii rămaşi fără o parte substanţială a veniturilor vor trece peste primele facturi de încălzire de austeritate. Cu economiile terminate şi cu rate la bănci în întârziere, cu perspectiva concedierii, la primăvară mulţi vor fi obligaţi să se scotocească bine după banii de mâncare. Nu va fi un moment plăcut pentru nimeni. Pentru politicieni însă, meseria va deveni una de-a dreptul riscantă.
Cei mai competenţi salariaţi, mai ales dintre cei de la stat, dar şi din companiile private – secătuite prin taxe -, vor alege să plece din ţară. Antreprenorii care ştiu să facă afaceri cinstite vor încerca în altă parte. Bandiţii care se pricep doar cu statul vor rămâne pe poziţii. Ar fi încă un val de contraselecţie după atâtea care au spălat România în ultimii 70 de ani. Mai devreme sau mai târziu, efectele se văd.
Există şi un scenariu pesimist. El se poate materializa dacă se produce unul din mai multe riscuri. Fie politicienii intră în panică şi răstoarnă căruţa cu bani, fie FMI şi cumpărătorii internaţionali de obligaţiuni îşi pierd încrederea în România, fie zona euro intră în derapaj şi contaminează leul. În cazul acesta, consecinţele ar fi dramatice – încă o prăbuşire economică, falimente, şomaj masiv şi foame: România află ce înseamnă criza.
autor: LUCIAN DAVIDESCU
sursa: romanialibera.ro
Adauga comentariu