Gata, s-a spart buboiul și la Ministerul Afacerilor Externe! Astfel că a fost declanșată obligatoria operațiune de ”auto – curățenie”, după ce deja prea mulți funcționari publici se vedeau trăind deja în filmele de pe NETFLIX și se legendau în gura mare că sunt agenți sub acoperire ai Serviciului de Informații Externe! Serviciu care, fie vorba între noi, reușește încă să păstreze același număr de ”acoperiți pe deplin ilegali”, ceea ce înseamnă că încă primează calitatea în fața cantității.
Oricum, știrea momentului fiind faptul că ”lista neagră” a pretinselor ”conserve” SIE prezentate în succesivele ”lovituri” din ”Național” a fost deja supusă verificării operative! Urmarea? În timp ce obedientul Bogdan Lucian Aurescu speră să scape de tinichelele penale ale dosarelor privind nenumăratele abuzuri în funcție comise în fruntea Ministerului Afacerilor Externe prin candidatura sa de ultimă oră pentru funcția de judecător la Curtea Internațională de Justiție de la Haga, ”bătrâna colaboratoare” a generalului Iulian Vlad a fost – ÎN SFÂRȘIT! – schimbată din postul de ”ambasador fantomă” al României în Tunisia! Ceea ce arată că SIE chiar nu are de ce să țină încă în ”frigiderul” operativ ”conservele expirate” ale serviciului! Dar și că, spre deosebire de Aurescu, uite că Luminița Odobescu chiar și-a intrat în rolul de ministru de Externe al României, ci nu al altui stat! Ceea ce înseamnă implicit că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate de asemenea în posesia noastră, nici ”puii închipuiți” de agenți SIE, Mihai Sandu și Cătălin Constantin Badea nu mai au cum să își bată prea mult joc de adevărații ofițeri de intelligence!
Mai ales că, ghinion, deja la această oră se verifică în cel mai minuțios mod cu putință păstrarea pe funcție a celor doi ”imberbi” care cel mult au auzit de SIE de pe ”google”…
Am scăpat de ”FANTOMA” generalului Vlad!
”Cutremur la MAE: Ea este Fantoma de la Externe! Document ȘOC”! Astfel titram ”lovitura” din 5 aprilie! Atunci când dezvăluiam că singura structură rămasă cu adevărat de elită în întreg sistemul românesc de securitate națională a reușit documentarea activității ambasadoarei României în Tunisia…
”Ordinul ministrului Afacerilor Externe nr.2771 din 04.11.2019. În temeiul prevederilor art. 57, alin.(1) din Ordonanța de Urgență privind Codul Administrativ și ale Hotărârii Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare, În conformitate cu dispozițiile art.15 și ale art. 17 din Ordinul ministrului Afacerilor Externe nr.1132/2016 pentru aprobarea regulamentului de organizare, funcționare și ordine internă a Ministerului Afacerilor Externe, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.619 din 12 august 2016,
Având în vedere dispozițiile Ordinului ministrului Afacerilor Externe nr.1658/2016 pentru aprobarea atribuțiilor Direcției Juridice, Legislație și Contencios publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 20 octombrie 2016,
Se emite prezentul ORDIN:
Art. 1 – (1) În domeniul reprezentării ministerului în Justiție, Direcția Juridic, Legislație și Contencios, prin directorul acesteia, doamna Elena Șerbănescu – director, are competența și mandatul de a semna documentele, actele și apărările în fața instanțelor judecătorești române, precum și actele notariale și documentele aferente executării hotărârilor judecătorești.
(2) Directorul Direcției Juridic, Legislație și Contencios semnează/aprobă, în numele Ministrului Afacerilor Externe și pentru acesta, acțiuni în justiție, căi de atac, renunțarea la acțiuni și la căi de atac, precum și orice mijloace legale de apărare a intereselor Ministerului în fața instanțelor judecătorești române și îl reprezintă pe ministru în Justiție.
Art. 2 – (1) În absența directorului Direcției Juridic, Legislație și Contencios, competențele prevăzute la art. 1 se deleagă dlui. Radu Avram, șef serviciu/DJLC, iar în lipsa acestuia dnei. Roxana – Mona Horodinschi, consilier relații I/DJLC.
Art. 3 – Prevederile prezentului ordin vor fi aduse la îndeplinire de către persoanele nominalizate la art. 1 – 2.
Bogdan – Lucian Aurescu”.
Ordinul de acum fostului ministru Bogdan – Lucian Aurescu nelăsând loc de nicio interpretare, ”aleasa” în a îl reprezenta în justiție, atât pe ministru, cât și Ministerul Afacerilor Externe fiind directoarea de la DJLC, Elena Șerbănescu. Sau, în cazul absenței acesteia, subalternii Radu Avram sau Roxana – Mona Horodinschi. Numai că, ghinion, un alt document oficial aruncă în aer Ordinul lui Aurescu:
”Adresă Ieșire Nr. 407/04.04.2023: Ca urmare a adresei dvs. Înregistrată la Colegiul Consilierilor Juridici București sub nr. 400/03.04.2023, prin care ne solicitați date cu privire la persoanele fizice care și- au autodeclarat calitatea de consilier juridic, reprezentanți convențional ai Ministerului Afacerilor Externe în dosarele din instanță, din verificările efectuate, vă comunicăm următoarele:
Doamna ȘERBĂNESCU ELENA nu figurează înscrisă pe Tabloul Consilierilor Juridici.
Doamna ROXANA MONA HORODINSCHI nu figurează pe Tabloul Consilierilor Juridici.
Domnul RADU AVRAM nu figurează înscris pe Tabloul Consilierilor Juridici.
Lipsa din aceste evidențe presupune neînregistrarea profesională a persoanei cu o asemenea calificare și conduce la lipsa dreptului de practică profesională”.
Însă după cum o dovedesc documentele oficiale publicate, atât Elena Șerbănescu, cât și Radu Avram și Roxana Mona Hodorinschi au reprezentat totuși Ministerul Afacerilor Externe, dar și pe ministrul Bogdan – Lucian Aurescu pe persoană fizică în instanță, fără a avea acest drept! Astfel că toate aceste poziții sunt deja caduce, în timp ce dosarele privind acest ”fake” drept de practică profesională nu mai pot fi ținute la sertar, după ejectarea lui Aurescu din fruntea MAE!
”Regina buletinelor de vot”!
Urmarea acestor dezvăluiri?
”În conformitate cu prevederile legale, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, a fost aprobată de Președintele României, domnul Klaus Iohannis următoarea propunere pentru a ocupa funcția de ambasador:
Republica Tunisiană – Valentin – Ciprian Muntean”.
Ceea ce înseamnă că Elena Șerbănescu nu mai este nici măcar de facto ambasadoarea României în Republica Tunisiană! Și uite cum mitul intangibilității ”Reginei buletinelor de vot” – etichetă lipită după alegerile din 2004, atunci când a ”supravegheat” numărarea voturilor din străinătate – s-a făcut pulbere! Și acesta este doar începutul, după cum o vom dovedi în curând! Cu documente oficiale! Ca și în cazul useristului Mihai Sandu, cel care își aduce toți radicalizații colegi de partid care nu au absolut nimic de-a face cu diplomația în fruntea RoAid, sub neputincioasele priviri ale liderilor pesediști și liberali! Sau mai ales cel al ”pretinsului agent SIE”, Constantin Cătălin Badea, detașat la Bruxelles, unde încasează 8.800 euro/lunar, nici măcar el nu știe exact pentru ce…
Autor: Catalin Tache
Sursa: national.ro
Adauga comentariu