Astăzi nu ar trebui să comemorăm căpeteniile răscoalei de la 1784, executați prin zdrobirea oaselor cu roata pe dealul Furcilor de la Alba Iulia în dimineața zilei de 28 februarie 1785.
În fond, nu văd de ce am sărbători, fie și sec, supliciul unor oameni care n-au vrut decât să nu mai fie robi.
Astăzi, în schimb, ar trebui să-i amintim cu adâncă pioșenie pe iobagii Nutu Mătieș, Ion Mătieș, Gheorghe Mătieș, Vasile Mătieș, Simion Matieş, Simion Iacob, Dumitru Neagu, Ştefan Trifu.
Apoi și pe preotul Moise din Clisaru și pe fiul acestuia, Moise cel tânăr, pe Ion Clisaru din Abrud, pe Ion, pe Todor şi pe gornicul Irimie Soil, pe Lazăr Latea, toți din Cărpiniş, Todor şi Ion Holobut din Şasa- Lupşa, Todor Momen din Lupşa şi popa Simion din Şasa-Lupşa.
Aceștia sunt cei de care trebuie să ne amintim, preoți și iobagi, unii rude cu cei vânduți, români din popor care au pus mai presus de toate interesele lor, înaintea durerilor celorlalți. Scapă cine poate, și-au fi zis.
Iar dacă s-a ivit vreun fior de remușcare, popa Moise îndată a găsit scuza perfectă: ””Stăpânirile sunt de la Dumnezeu și cine-i cu stăpânirea, cu Dumnezeu este!”.
Nu Oculta, nu dușmanii, nu străinii ne țin capul plecat, ci neamurile, vecinii, pretenarii, tovarășii sunt cei care vă vor și ne vor vinde pe mai nimic, doar ca să le fie lor un pic mai bine. Trebuie doar să apară careva cu doi-trei gologani și să-i arunce în praf.
Să vedeți îmbulzeală!
Așa că astăzi hai să ne amintim de iobagii din Apuseni care i-au dat pe mâna imperialilor pe Horea, pe Cloșca și pe Crișan și care, după execuție au mâncat, au băut și s-au firitisit unii pe alții la ospățul dat în cinstea lor de autorități.
Aceștia, și alții ca ei, trebuie amintiți, an de an, și arătate faptele lor. Nu mai visați daci verzi pe pereți, bătălii glorioase care n-au fost, voievozi și haiduci măreți, ctitori și legende strălucitoare, țărani ancestrali, frați cu codrul, râul, munții.
Astea-s basme care ascund viermuieli cumplite.
Priviți la țăranii și popii ăia ca într-o oglindă, cu sinceritate, cu responsabilitate și cu înțelepciune, spre luare aminte și trainică învățătură de minte, nu mințindu-ne singuri că ce grozavi am fost numa că nu ni s-au aliniat astrele niciodată și n-am prea avut noi noroc.
Altfel, dacă tot suntem de o ipocrizie monumentală, măcar să ne-o asumăm, nu să tot umblăm cu cioara vopsită!
Autor: Cătălin Borangic
Bravo !