Analize și opinii

Care zid şi care creştere?

Nu sunt pesimist din fire şi nici nu mă sperie cu una cu două, dar trebuie să recunosc că măsurile prezentate la Reuniunea Informală a Consiliului European de la Bruxelles nu mă liniştesc, ba din contră. Ele privesc o majorare a capitalului Băncii Europene pentru Investiţii, emisiuni de obligaţiuni comune pe proiecte, o realocare de fonduri de coeziune, emisiuni de euroobligaţiuni.

Sunt idei, căci n-au devenit măsuri, care îmi arată menţinerea stării de nesiguranţă şi incertitudine în care se află Europa, lipsa de alternative şi chiar de imaginaţie în găsirea unor soluţii mai directe şi mai rapide de soluţionare a problemelor generale ale zonei şi locale ale unor ţări aflate la limita posibilităţii de echilibrare financiară.

Afirmaţiile “distonocalmice” ale domnului preşedinte le înţeleg din postura celui care a gestionat ceea ce domnia sa numeşte proces de reformare a statului şi de consolidare fiscală, dar sunt prea bătrân în meserie pentru a mă calma astfel de afirmaţii.

A afirma că România este pregătită să facă faţă oricărei situaţii de criză europeană şi că avem un zid sau o centură de siguranţă pentru protecţia noastră mi se pare mai mult decât o exagerare. Cred că ar trebui să fim trataţi ca cetăţeni responsabili şi maturi ai acestei ţări şi să avem parte de o apreciere realistă şi onestă a situaţiei în care ne aflăm.
Devalorizarea leului, dificultăţile exportului, deprecierea soldului contului curent, lipsa investiţiilor străine sunt doar câteva exemple care arată că avem mari spărturi în zidul de protecţie şi că orice mişcare a economiei europene este imediat resimţită şi în economia noastră.

De ce am fi mai protejaţi decât alţii în cazul falimentului grecesc? Firava noastră consolidare fiscală – obţinută prin pauperizarea populaţiei la un nivel mai înalt decât al grecilor – ne va compensa pierderile din diminuarea expunerii băncilor greceşti şi din pierderile partenerilor români în comerţul cu Grecia? Va oferi locuri de muncă miilor de emigranţi români care vor fi nevoiţi să-şi părăsească locurile lor de muncă din Grecia?

Va putea această consolidare să echilibreze pierderile pe care le vom avea din scăderea exporturilor noastre către Italia, Spania, Portugalia sau chiar Franţa?

Va compensa creşterea preţurilor la alimentele importate sau va atenua situaţia dramatică a celor care au credite în euro?
Doamna Lagarde ne recomandă să luăm măsuri de relansare economică? Cum să facem asta, chiar dacă avem în noul Guvern câţiva economişti cu capete lucide şi luminate? Cu ce? Cu fonduri europene pe care nu le accesăm? Cu investiţii străine care nu vin? Cu un export legat ombilical de pieţele occidentale aflate în recesiune sau cu o agricultură aflată la voia secetei, ploii sau inundaţiilor?

O spun încă din 2009 şi o voi repeta: modul în care România a conceput aderarea la Uniunea Europeană este simplist, defetist şi ineficient.

Este simplist pentru că şi-a redus interesul doar la accesarea fondurilor, chiar dacă nu le poate lua, fără a folosi marele avantaj al pieţei europene. România nu şi-a valorificat factorii de avantaj comparativ în direcţia transformării lor în factori de avantaj competitiv. S-a mulţumit cu rolul de sub sau sub-sub contractor, devenind o economie de asamblare şi lohn, ucigându-şi propria capacitate de inovare-cercetare, sufocându-şi din lipsă de interes propria producţie agroalimentară, supusă fără apărare internă presiunii concurenţei europene.

Este defetist pentru că nu are nicio contribuţie la politica europeană. Acceptă fără un punct de vedere propriu şi fără dorinţa de negociere toate politicile europene, devenind doar un spectator incapabil să-şi valorifice statutul de membru cu drepturi depline. Modul în care a acceptat Tratatul de guvernanţă fiscală, fără o negociere de recunoaştere a dificultăţilor pe termen scurt pe care le are în respectarea prevederilor lui, este o dovadă. Este ineficient deoarece nu a putut depăşi starea de contributor net la bugetul european.

Cred că actualul Guvern ar putea şi ar trebui să folosească lunile care au mai rămas până la sfârşitul acestui an pentru schimbarea acestei stări, ca o condiţie a unei situaţii mai bune în 2013. O spun, de asemenea, din 2009: este esenţială pentru economia românească reorientarea parţială a relaţiilor economice şi spre zonele extracomunitare, mai ales spre ceea ce am numit simbolic atunci “trei crai de la răsărit”: China, Turcia, Rusia.

Dependenţa de peste 70% faţă de relaţiile economice cu UE este periculoasă, iar diversificarea acestora nu înseamnă trădarea valorilor europene ci, dimpotrivă, promovarea lor prin performanţă şi competitivitate. Exemplele Germaniei, Franţei sau al Poloniei sunt edificatoare în acest sens.

România ar putea, într-adevăr, să se protejeze şi să crească economic, dacă noul Guvern ar dovedi iniţiativă, inteligenţă, curaj şi mai ales voinţa de a renunţa la apatia şi fatalismul mioritic al predecesorilor săi.
Ştiu că ar putea şi sper că o va face.

Prof. univ. dr. Mircea Coşea
sursa: curierulnational.ro

Abonează-te la newsletter