Nici nu se instalase bine in functia de director general al FMI ca d-na Christine Lagarde a uitat de unde a venit si, probabil pentru a nu risca sa fie acuzata ca ar fi agresat vreun mascul de culoare printr-un hotel newyorkez, s-a inrolat in cuget si simtiri in regimentul financiar-bancar de peste Ocean, aruncand in eter consideratii exprimand interesele acestuia si nici macar ale comunitatii financiar-bancare internationale in ansamblu.
Pe de o parte, s-a apucat sa “recomande” guvernelor occidentale (selectiv, bineinteles, guvernelor centrului si nu cumva si guvernelor din tarile de la periferie) sa abandoneze politica de austeritate si sa treaca la cea de stimulare a economiei pentru a evita o noua recesiune si pentru a se obtine cresterea economica cu care sa se poata contracara uriasele datorii publice.
O rasuflata teza americana, de o periculozitate extrema, care in parte a si fost aplicata pentru combaterea crizei si care a dus la actuala dezlantuire imposibil de contracarat a datoriilor publice! O politica ce oricum nu poate fi aplicata decat de America, ce, gratie privilegiilor internationale ale dolarului, poate fara griji sa tipareasca bani fara acoperire si sa traiasca astfel mult peste plapuma proprie pe seama altor popoare.
Nu mai vorbim de pericolele globale ale unei incercari pe o scara si mai larga decat pana acum de a se promova aceasta “abordare” americana si de catre celelalte state occidentale care nu au de partea lor privilegiile dolarului!
Pe de alta parte, d-na Lagarde, intr-o interventie publica sa-i zicem controversata – avand in vedere ca domnia sa vine din Europa, ba, mai mult, din Franta! -, a spus cu subiect si predicat ca bancile europene (se intelege, vest-europene, caci in jargonul financiar international “Europa” se opreste la Viena!) nu mai pot rezista unui eventual nou val de turbulente financiare si, pentru a face fata, ar fi nevoie sa fie recapitalizate.
Mai sa fie! Nimeni nu poate ignora importanta unui nivel mai ridicat al capitalului propriu in capacitatea unei banci de a face fata unor turbulente ghidate de neincredere, dar stie si Grivei ca, la furtuna de neincredere ce se poate declansa din cauza expunerilor periculoase ale bancilor la datoriile suverane ale unor state devenite insolvabile, o majorare a capitalului propriu al bancilor este nu vreo stavila, ci doar o biata frunzulita-n vant! Pai, atunci, unde bate d-na Lagarde?!
Bate precis si extrem de “mauvais”, ca sa vorbim pe limba ei! Tarile Europei Occidentale isi datoreaza bancilor proprii dezvoltarea. Au rezistat cruciadei americane din anii ’50-’60 si si-au asigurat dominatia bancilor proprii in sistemele lor bancare nationale. Pana si “deschisa” Mare Britanie este dominata de banci britanice. Nu mai vorbim de Germania sau Olanda. Iar in Franta sau Italia bancile straine aproape n-au putut penetra!
Ca Europa Occidentala n-a exportat modelul propriu, ci doar bancile proprii, in Europa de Est e o alta problema! Acum, bancile americane “descopera” oportunitatea crizei spre a deschide carapacea actionariala a bancilor europene.
In prezent, bancile americane stau pe un munte de bani. Ca sa se salveze, au primit, de la declansarea crizei, mii de miliarde dolari din partea guvernului american. De reluat creditarea economiei nu s-au mai straduit! Ce sa se mai complice si ce conteaza ca economia americana cam lancezeste!
In masura in care politica oficiala este ca “economia si oamenii pot sa moara, doar bancile sa traiasca”, nici nu vor schimba nimic in atitudine si strategie! Si cel mai bun plasament pentru banii pe care stau este sa cumpere niscai banci vest-europene sau participatii in banci europene! Problema este ca au gasit si calul troian. Restul este facut de agentiile de rating, toate americane, care deja au inceput sa faca macel in randurile bancilor europene.
Analiza de Ilie Serbanescu
Sursa: bloombiz.ro
Adauga comentariu