Nu văd absolut niciun motiv serios pentru a nu fi de acord cu transformarea Arhiepiscopiei Tomisului în Mitropolie.
Dar nici nu văd urgența și miza de profunzime îmi este, recunosc, ascunsă.
Din păcate, în acest proiect, Arhiepiscopia se avântă mai degrabă hazardat, emfatic, superficial chiar. IPS Teodosie nu prea știe să-și aleagă oamenii, nu are fler academic și cultural, nu se orientează bine în câmpul mediatic.
IPS Teodosie are de partea sa un argument care nu există în proiectul Mitropoliei, dar care este singurul care contează (în opinia mea, desigur): a fost o voce dizidentă în psihoticul moment Covid. A fost singurul, la acest nivel (căci au mai fost și alți episcopi), care a îndrăznit să fie vocal și consecvent cu privire la încălcările grosolane ale drepturilor religioase și nu numai. Acum, eu nu eroizez pe nimeni: constat un fapt. Am apreciat și apreciez toti episcopii și toate formele de rezistență duhovnicească din timpul pandemiei. Inclusiv pe cele manifestate la Patriarhie. Dar rămâne că în cel mai grav moment de nebunie colectivă instituționalizată, cel care a fost de partea celor mulți și „proști” a fost Teodosie. „Cine, mă, ăla?” „Șpagoveanu?” „Golanul ăla?” „Las că știm noi…” Bine, bine, golanul, șpagoveanul, da, mă da, ĂLA. Tocmai ăla slutul și urâtul a zis NU. Răspicat. Pe când alții, suferind de superbie, au tăcut, au înghițit, au zis DA. Sau au zis „stai să vedem”, „c-o fi, c-o păți”. El a zis NU.
Pentru mine este important acest lucru. Eu nu eram și nu sunt un admirator al IPS Teodosie. Nu-i dau un cec în alb. Dar am reținut că în cel mai grav moment pentru Biserică el a zis NU. Doctoratele, limbile străine, superbia, nu valorează nimic dacă în momentul critic tu îi spui lui Mamona și lui Cezar: da, stăpâne, fie voia ta.
De partea cealaltă, nu poți să nu te amuzi când vezi ce se strofoacă și se frăsuiesc adversarii proiectului mitropoliei. Reușesc performanța să contreze niște argumente, zic, eu mediocre, cu cretinisme sau ipocrizii. Aproape toate se reduc la persoana arhiepiscopului. Nu e bine să fie Mitropolie pentru că e acolo IPS Teodosie. Bravos! Nu-i așa că nu ți-e rușine cu intelectualii noștri sicofanți? Au trebuit să citească multe biblioteci ca să vină cu acest „ba pe-a mă-tii” eclezial. Cum să nu iubești teologia românească?! Apoi, cică nu e momentul, oamenii nu sunt interesați etc. Dar când a fost oare vreodată momentul, iubite IPS Teofan? Câte mitropolii și patriarhii nu s-au creat prin conflict, de-a lungul istoriei? Prin faptul împlinit? Când a fost momentul pentru Mitropolia Clujului? A fost, oare, pe agenda oamenilor simpli crearea însăși Patriarhiei Române? Vă asigur că nu. Puțin le păsa lui Vasile și lui Ion care nu știau cu ce să plătească datoriile la bănci în interbelic că au devenit membrii ai unei Patriarhii.
Eu zic așa: singurul lucru deștept în această controversă a Mitropoliei este să nu ne facem de rușine prin țățisme și dare în spectacol care ne arată mici, prea mici pentru o Biserică atât de mare, căci e Biserica Lui, nu a noastră.
Autor: Buturuga Anghel
Adauga comentariu