Bruxelles-ul, referendumul și politicienii români

Printre temele preferate ale celor care contestă referendumul, privind revizuirea Constituției, două sunt vehiculate cu insistență: referendumul nu este necesar, deoarece se referă la o temă lipsită de importanță și fără efect în viața publică, și “iubirea nu se votează”.



În realitate, referendumul se raportează la o problemă de maxim interes public, dovedit, printre altele, de interesul (am putea spune exagerat) neomarxiștilor culturali de la Bruxelles. Acest lucru este confirmat și de faptul că, la recentele întâlniri ale Vioricăi Dăncilă cu grupul socialist din Parlamentul European și ale lui Călin Popescu Tăriceanu cu grupul ALDE, tema principală de discuții a fost referendumul din România.

Politicienii români au reacționat după principiul (parafrazez) „dacă cineva strănută la Bruxelles, politicienii de la București fac febră și cad la pat“. Astfel că domnul Călin Popescu Tăriceanu, tigru pe sticlele televizoarelor din România, s-a transformat într-o pisicuță blândă, care a anunțat că nu se va implica în campania pentru referendum și, mai mult, o va însărcina pe doamna Renate Weber (cunoscută ONG-istă și militantă pentru liberalizarea avortului la minore) să elaboreze de urgență un proiect de lege privind parteneriatul civil. Nici doamna Dăncilă nu s-a lăsat mai prejos. După ce, în declarații publice, a cerut implicarea PSD-ului în campanie, la revenire a anunțat că PSD nu va participa la campanie. Domnul Ludovic Orban a căzut la pat înainte să strănute cineva de la Bruxelles. A anticipat boala. Poate că este mai bine așa, pentru că se evidențiază astfel caracterul de inițiativă civică, și nu o implicare a partidelor politice. Dar această atitudine duplicitară și lașă relevă faptul că avem politicieni meșteri în vorbe, și nu oameni politici remarcabili prin fapte. În plus, intervenția Bruxelles-ului dă referendumului și o nouă dimensiune – anume, cea legată de demnitate națională.

Iubirea nu se votează

Bineînțeles, iubirea nu se votează. Dar iubirea nu se reduce la relații sexuale și la hedonism. Referendumul nu se referă la iubire, ci la căsătorie și familie în sensul legii civile. Referendumul nu modifică cu nimic prezentul, dar jalonează viitorul.

Inițiativa cetățenească nu are nimic de-a face cu viața privată a cetățenilor, cu orientarea sexuală și identitatea de gen. Acestea sunt protejate în Constituția României de Articolul 26: „Viața intimă, familială și privată – (1) Autorităţile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată. (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri“.

Inițiativa cetățenească se referă la definirea căsătoriei și, din acest punct de vedere, și la definirea familiei.

Căsătoria este un construct social, care are o încărcătură istorică, socială, educativă, economică. Istoric, căsătoria a apărut chiar înaintea apariției statelor, sub forma unei căsătorii religioase. Ulterior, a apărut și căsătoria civilă, care reprezintă conceptul legal de căsătorie ca instituție a Codului Civil, indiferent de apartenența religioasă, în conformitate cu legislația țării în care are loc. Căsătoria este o uniune legalizată prin care două persoane sau mai mult de doi parteneri (în țările care recunosc poligamia) s-au decis să întemeieze o familie, să trăiască și să-și împartă veniturile și bunurile materiale în comun, să împărtășească aceleași valori și să-și educe împreună copiii. Soții nu sunt nici rude și nici afini și formează împreună o familie nouă. După cum se observă, relațiile sexuale, orientarea sexuală și identitatea de gen nu constituie elemente de definire a căsătoriei. Astfel de relații apărea și în afara căsătoriei.

Familia este tot un construct social și are mai multe funcții sociale și biologice. Ca funcție biologică, o familie depinde de fecunditatea soției și a bărbatului. Ca funcții sociale: funcția de socializare – formarea capacității de adaptare și motivare în conviețuirea socială; funcția economică – asigurarea materială și protejarea copiilor față de lipsuri și boli; funcția educativă – asigură copiilor prin educație o poziție legitimă în societatea existentă. În plus, se pot distinge și: funcția religioasă a familiei – care de fapt joacă un rol în funcția de socializare a familiei, prin transmiterea către generația următoare a tradițiilor religioase; funcția juridică a familiei – care este cuprinsă în Constituție și are scopul protejării familiei în societate, iar funcția economică a familiei este întregită de timpul liber și recreere a familiei.

 Specificul familiei româneşti

În România, în mare parte, se păstrează modelul familial tradițional, caracterizat prin relații de afecțiune și economice strânse între părinți și copii. În cadrul acestui tip de familie sunt recunoscute și respectate gradele de rudenie până la 7, 8, deși legea recunoaște doar gradele de rudenie până la 4 inclusiv. Specifică familiei românești este importanța deosebită acordată relației dintre nași și fini. Această relație, în mare parte consecință a amprentei ortodoxiei, este asimilată uneia dintre părinți spirituali și copii spirituali. Pe fondul noii realităţi socio-economice, cuplurile şi-au adaptat comportamentul reproductiv. Cuplurile amână, în general, venirea pe lume a copiilor de rang superior și mai puțin a primului copil. Circa jumătate din nou-născuți sunt aduși pe lume în primii doi ani de la căsătorie, după care frecvența apariției copiilor scade semnificativ. Alături de acest fenomen de amânare, asistăm și la fenomenul de renunțare, dovedit de reducerea constantă a copiilor de rangul I, ceea ce demonstrează că din ce în ce mai mult cuplurile nu mai doresc copii. Se constată o creștere a proporției născuților vii din mame sub 15 ani și peste 30 de ani și o scădere marcată la femeile cu vârste între 20 și 24 de ani. Se pare că modelul reproductiv târziu s-a instalat deja în România. În prezent, familia românească şi-a redus continuu mărimea. Caracteristic modelului cultural românesc este că reducerea numărului de copii ai unei femei/familii nu se realizează prin amânarea nașterilor (cum se întâmplă în țările occidentale), ci prin stoparea lor după atingerea numărului de copii dorit.

Familia românească este influențată de atitudinea Bisericii

Evoluția societății românești, viața culturală și socială au fost legate în decursul istoriei de religia creştină în care ortodoxia constituie curentul majoritar. În acest moment, 87% din populaţia României se declară, la recensăminte, a fi de religie creștin-ortodoxă. Rădăcinile civilizației românești sunt creștine, deoarece creștinismul, în România, nu s-a impus ca în alte state, de sus în jos, prin decizia unui conducător, ci a fost urmarea misionarismului. Creștinismul a pătruns pe teritoriul actualei Românii încă din sec. I d.H., prin Apostolul Andrei. Andrei, frate cu Simion Petru, ar fi fost, după Evanghelia lui Ioan, mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-a recomandat să-L urmeze pe Iisus din Nazaret, devenind astfel primul apostol. La Sinodul Apostolic, care a avut loc în 49-50 d.H., la Ierusalim, Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Biserica Română a influențat întreaga istorie, dar a fost o biserică tolerantă, implicându-se mai puțin în viața politică și mai mult în dezbaterea morală. Atitudinea sa față de familie a influențat evoluția acesteia chiar și în condițiile secularizării societății.

Biserica Ortodoxă a acordat și acordă importanță majoră căsătoriei și familiei creștine, deoarece, în opinia sa, de acestea depind nu numai destinul unui cuplu, ci și al comunității umane în general, al națiunii și al Bisericii. În ortodoxie se consideră că însușirile familiei creștine sunt unitatea și egalitatea, dragostea și buna voire între soți, sfințenia (familia trebuie să fie binecuvântată prin taina sfintei cununii) și trăinicia, căsătoria fiind pentru toată viața – „ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă“ (Matei, 19, 6).

Spre deosebire de alte biserici, Biserica Ortodoxă Română permite recăsătorirea soților văduvi, iar preoţii nu au voie să fie celibatari. Ei pot deveni preoți (sunt hirotonisiți) numai după ce s-au căsătorit. Doar pentru călugări (monahi) din mănăstiri este impus celibatul.

În Biserică, sexualitatea e înțeleasă, în primul rând, în termenii unei relații cu Dumnezeu. Sexualitatea trupească întărește legătura între soț și soție. Scopul relațiilor sexuale e nașterea de copii, dar relațiile trupești în căsătorie pot fi întreținute și cu altă intenție decât cea reproductivă. Câtă vreme posibilitatea reproducerii e mereu acceptată, aceste relații nu sunt condamnate în ortodoxie. Sexualitatea prin care bărbatul și femeia se dăruiesc unul altuia nu este redusă numai la ceva biologic, ci capătă un caracter axiologic.

În concluzie, referendumul de modificare a Constituției poate fi considerat drept cel mai important eveniment din istoria recentă a României. El va fi definitoriu pentru evoluția ulterioară a societății. Familia și căsătoria își vor recăpăta conținutul dacă acest referendum va reuși. Referendumul este pentru ceva, nu împotriva cuiva. Este pentru iubire, pentru că iubirea nu se reduce la relații sexuale hedonice. Veniți la referendum și votați DA.

Autor: Vasile Astărăstoae

Sursa: România liberă