O agenda – interna si externa – mai mult decit fierbinte a deturnat in mare masura dezbaterea publica de la chestiunile legate de criza economica. O criza care, in Romania, abia incepe. Si pare a se uita (prea) repede ca miezul crizei, in tara noastra si nu numai, a fost domeniul imobiliar. Iar de acolo inca se aude ticaitul bombei cu ceas, bomba pe care, cel putin deocamdata, nu a dezamorsat-o nimeni.
Nu mai revenim la analiza cauzelor care, intre 2004 si 2007, au contribuit cu ingredientele necesare la fabricare acestei bombe. Am facut-o in alte demersuri jurnalistice, au facut-o si altii. Problema este ce se intimpla acum si ce se poate intimpla, predictibil, in viitor.
“Moda” constructiilor a format un suvoi care a adunat laolalta firme de renume si cu expertiza necesara, aventurieri in goana dupa aur, plescari in cautare de profituri lesnicioase, fabricanti de mezeluri convertiti la cultul fier-betonului si gambleri care au simtit mirosul prazii.
Pe cealalta parte a baricadei, s-au aliniat ca oile cei carora bancile le ofereau credite cu o suspecta generozitate si pe care-i luase valul aparentei prosperitati a tarii noastre. Scriem “aparenta”, pentru ca aparenta s-a si dovedit si s-ar fi dovedit cu sau fara criza externa.
Pe scurt, la nivel de stat si la nivel individual, ne-am intins mai mult decit ne era plapuma si, asa cum ne-a invatat bunica, trebuia sa vina si nota de plata.
Constructorii enumerati mai sus se impart, astazi, in trei categorii.
Prima, aceea a fericitilor. Au stiut cit sa investeasca, unde si cind sa vinda. Aceste firme ne intereseaza doar din punct de vedere social, pentru ca, in lipsa de comenzi actuale, concediaza muncitori.
A doua categorie este a celor care au lucrat pe muchie. Au reusit sa adune destul profit – in vremurile bune (pentru ei) in care lucrau cu adaosuri de 300 la suta – pentru a rezista furtunii fara sa se duca la fund macar o perioada. Aceste firme s-au restructurat, sunt capabile sa returneze momentan eventualele credite bancare fara incidente de plata si sa-si finanteze finalizarea lucrarilor in curs.
Insa nu vor mai rezista in aceasta conditie mai mult de citeva luni si vor trece, macar unii, in cea de-a treia categorie, aceea a nefericitilor. Nefericitii sunt cei cu apa deja la nas.
Au luat credite bancare la dobinzi mari (oricum isi scoteau pirleala pe seama viitorilor cumpratori), nu au mai apucat sa finalizeze/vinda obiectivele si, prin urmare, se afla intre nicovala pietei si presiunea restantelor la banci si furnizori.
Cumparatorii, la rindul lor, se impart in trei categorii. Cei care n-au decit sa spuna “aferim” pentru ca au dat pe un apartament o suma din care astazi nu ar recupera nici jumatate. Au avut bani – sau sunt in stare sa-si plateasca ratele creditului bancar – si nu dau din colt in colt.
Pot sa astepte ca preturile sa revina daca nu la nivelul neverosimil din 2007/2008, macar la un nivel semnificativ superior celui de astazi.
O a doua categorie sunt cei pe care cutia in care locuiesc i-a costat “singe, sudoare si lacrimi”, dar nu au ajuns in faliment pentru asta.
Doar ca platesc rate inca vreo zece-cincispreze ani, clienti captivi ai bancilor, si trebuie sa-si mai revizuiasca destul de drastic lista de cheltuieli. Dar o ultima categorie – numeroasa – este aceea a celor care au dansat pe sirma fara plasa de siguranta, bazindu-se, vorba lui Marin Preda, pe nici ei nu stiu ce. Care ajung in situatia de insolvabili, si nici macar nu pot sa-si vinda casa pentru a recupera creditul (o face banca pentru recuperarea datoriei).
De ce nefericitii din constructii si cei asisderea lor din rindul cumparatorilor reprezinta o bomba?
In primul rind, pentru ca sunt multi. O suma de drame individuale care formeaza, treptat, o drama nationala. In al doilea rind, pot provoca probleme in sistemul bancar. Un insolvabil care a primit un credit de 200.000 de euro pentru un apartament este un client de la care banca nu isi mai poate recupera nici macar creditul initial, fara sa mai vorbim de dobinzi si comisioane.
Pentru ca daca banca ii scoate casa la vinzare acum, nu face decit sa contribuie si mai mult la majorarea unei oferte imobiliare pe fond de scadere dramatica a cererii solvabile. Este la fel de valabil pentru firme. Daca firma de constructii ramine cu trei schelete de beton si o suta de muncitori concediati, n-ai facut nimic.
Ca banca nu poti sa trasformi iarasi in bani cele trei schelete din beton, iar muncitorii concediati – si care nici nu mai pot lua drumul bejaniei spre Italia sau Spania – devin consumatori de bani publici si nu contribuabili fiscali.
Cam acestea sunt datele problemei ASTAZI. In curind, punctele de echilibru instabil se vor preschimba in insolvabilitati comerciale sau individuale si bulgarele va incepe sa se rostogoleasca.
In SUA, acesta a fost momentul propriu-zis al declansarii crizei, moment care a scos la suprafata putregaiul pitit prin conturile unor institutii financiare ce “impachetasera” nimicul si-l clasificasera AAA, apoi il dadusera mai departe. Cine a ramas cu pacaliciul in mina, deja este istorie din punct de vedere al afacerilor.
Deocamdata, la probleme de soiul acesta se raspunde, de la nivel administrativ, cu sporirea presiunii fiscale si cu dorinta nastrusnica de a lua taxe de unde nu sunt bani (profit). Dezamorsarea bombei trebuie sa vina simultan din doua directii.
Aceea a reluarii creditarii – fara conditiile camataresti care au adus bancilor in 2008 cel mai mare profit din istoria ultimilor 20 de ani – si o politica inteligenta vizavi de firmele in impas (cele viabile). Altminteri, bomba este suficient de puternica pentru a sparge geamurile intregii economii, sau macar a unei bune parti a acesteia.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: bloombiz.ro
Adauga comentariu