Scandalul plagiatelor se fredonează de aproape 10 ani în spațiul românesc. E folosit politic, e instrumentalizat în funcție de ”ținte”.
Când un cap trebuie să cadă, acuza de plagiat e suficientă. Când un cap nu trebuie să cadă, se stabilesc cote de permisivitate la plagiat, cum a fost în cazul doctoratului plagiat de Kovesi.
Dar dincolo de circul politic, povestea cu plagiatele, ca și decadența incredibilă a învățământului, cercetării și culturii românești sunt privite ca fiind ceva neserios. Cumva pe logica: ”alții fură bani, deci de ce ne-am supăra pe cei care fură idei?”. Sau pe logica: ”De asta ne arde nouă acum?”
Paradoxal, doar de asta ar trebui să ne ardă acum. Pentru că ne-am ars cu orice altceva.
România a încetat să mai aibă o economie românească. Clasa politică românească este, toată, vândută unor interese străine sau șantajabilă. Sau…înfricoșător de idioată. Sau și…și…și.
Contextul internațional este atât de complex, încât e o iluzie ca să crezi că vom scăpa ușor.
Deci, aparent paradoxal, acum nu este timpul să vedem cum ne vom descurca în furtuna ce se apropie, ci este momentul în care trebuie să ne pregătim pentru reconstrucția de după furtună.
Porcul nu se mai îngrașă în ajun și dezastrul unei idiotocrații pe care toți (și eu, și dumneavoastră) am încurajat-o pe motiv că ”se poate și mai rău”, nu poate fi reparat în ajunul colapsului.
E ca și cum am spune că ”ne lăsăm de fumat” când cancerul e în metastază.
Însă ce putem face este să ne gândim ce și cum va fi după inevitabilul colaps.
Iar pentru asta trebuie să rezolvăm o mare problemă: criza identitară.
Ca să salvăm acest popor și această țară, trebuie să începem să îi oferim condițiile renașterii. Pentru asta e nevoie de educație, cultură și credință care să fie tratate cu seriozitate.
Pentru asta e nevoie să ne regândim la propria identitate națională, să redescoperim, sau, mai bine spus, să descoperim pentru prima dată, ce înseamnă a fi român, a fi balcanic, a fi european, a fi creștin.
Iar pentru asta avem nevoie de școală, cultură și Biserici sănătoase.
Iar acum niciuna nu este sănătoasă, niciuna nu are energiile de a renaște România. Iar asta pentru că toate sunt pline de impostură.
În multe din facultățile din România, îmi asum ceea ce spun, cadrele didactice se împart în două tabere: impostori sfertodocți, plagiatori sau, în cel mai fericit caz, mediocri blazați, și cadre didactice infestate până în măduva oaselor de virusurile ideologiilor progresiste.
Școlile sunt jalnice. Profesori agramați, formați superficial în materiile pe care le predau, se complac cu programe tot mai anemice și cu o atmosferă școlară menită să încurajeze copiii să facă orice, doar să nu facă carte.
Muzeele din România sunt experiențe triste, cu o mare masă de muzeografi blazați, manageri care nu au respect față de meseria lor.
De altfel și ”turismul cultural” este o glumă proastă în România, prin comparație cu….Bulgaria. La ce se face ”turism cultural”? Câteva mânăstiri, unde niște maici sau călugări plictisiți și plictisitori, recită aceleași pliante din anii 70, de parcă ar fi Dem Rădulescu în ”BD în alertă”…
Apoi, desigur Peleșul (care nu știu de ce ar fi ”cultural”) și Branul care este o escrocherie turistică, atâta timp cât este vândut, la bilete scumpe, ca ”castelul lui Dracula”….
Ruinele sunt… în ruină. Teatrul, opera, opereta, cinematografia, au devenit subiectul unor ”experimente” care să primească cât mai ușor niște premii ideologice pe afară.
Toți imbecilii, drogații și nebunii au fost promovați artistic. Decadența în artă a fost aplaudată la scară deschisă.
În același timp, România este țara din Europa în care se citește cel mai puțin (și ce se citește e preponderent mâzgă motivațională și literatură proastă) și în care românii dau cei mai puțini bani pentru cultură.
Nici în Biserici nu e mai bine.
Poporul român este un popor post-creștin. Am ”serbat” de curând 4 ani de la referendumul pentru familie care a arătat concret, pe cifre, că poporul român nu este un popor creștin.
Da. Este un popor superstițios, cu mulți care practică un creștinism formal-identitar.
Dar nu mai e loc de nicio iluzie: majoritatea românilor sunt analfabeți duhovnicește, au o credință superstițioasă, plină de formalități sau de dileme de genul ”ce se ia întâi? agheasma sau anafura?”, de alergătură după un miraculos magic.
Iar facultățile de teologie sunt, intelectual, școli profesionale post-liceale pentru formare de preoți și șomeri ”teologi”.
Nu că alte facultăți ar fi mai breze….
Or tot această degenerare a educației, a culturii, a credinței, are consecințe. România nu mai are elite (deși are producție de doctori în diverse domenii, licențiați și ”masteri”), e epuizată, terminată intelectual.
Nici forțele mai conservatoare nu o ajută. În mediile mai conservatoare, dai de ”puricisme” (de la Dan Puric), mai mult sau mai puțin talentate, de dacopatii și alte prostii care arată că nici rădăcinile nu mai sunt sănătoase.
Or după ce va trece această iarnă istorică în care intră toată lumea, întrebarea este: cei care vor rămâne vor putea să mai salveze acest popor? Cum?
Repet, e prea târziu să ne gândim cum să trecem cu bine peste această iarnă a istoriei. Însă e momentul, ceasul al 12-lea, să ne gândim ce vom face când, inevitabil, va veni și o primăvară a istoriei.
Iar pentru asta, aparent paradoxal, nu economia și nici măcar politica nu sunt importante, cât revenirea la o sănătate mentală, intelectuală, culturală și spirituală….
Autor: Bogdan Alexandru Duca
Adauga comentariu