Excelentă motivarea sentinței făcute de judecătorii de la Înalta Curte pentru a explica achitarea în procesul ”disidentului” Gheorghe Ursu.
Cazul Gheorghe Ursu, ca și multe alte povești livrate după decembrie 1989 sunt reprezentative pentru subiectivismul istoricilor români care au mâncat și încă mănâncă o pâine bună de pe urma cercetării crimelor comunismului.
Toată activitatea lor s-a bazat pe specularea emoțională și mediatică a unor cazuri punctuale, la chestii de corazon.
După 34 de ani de la revoluție, nu avem o listă completă a deținuților politici din perioada comunistă, cu referințe inclusiv la motivele pentru care au fost condamnați.
După 34 de ani de la revoluție, nu avem o listă completă a persoanelor executate în perioada comunistă, cu referințe la cauzele care au dus la pedeapsa capitală.
După 34 de ani de la revoluție, nu avem o listă completă a persoanelor decedate în închisoare, cu referințe la cauzele deceselor.
Avem în schimb povești emoționante, legende telenovelistice, speculații fantasmagorice, multe dintre ele susținute cu cinism de funcționari publici ce și-au trădat meseria de istorici pentru a mânca o pâine la IICCMER, CNSAS și alte instituții de genul.
Și bineînțeles circuri penibile ca lacrimația de acum, că , vai, au fost achitați ”torționarii” lui Gheorghe Ursu, de către o justiție care a făcut ceea ce nu au făcut istoricii: s-a documentat și a analizat rațional faptele.
Autor: Bogdan Alexandru Duca
d
Cunosc un caz: detinut de drept comun (delapidare), care dupa revolutie s-a dat detinut politic.
Pe un site conspirationist am citit acum 3 -4 ani ca decedatul ar fi fost si el agent infiltrat…moartea ar fi fost un accident, ( exces de zel la pedepse corporale) se pare ca era bine conspirat…pana si azi