Bogdan Alexandru Duca: “Orice poveste exagerată emoțional este de fapt o bulă de săpun.”

De aceea, cu tot dragul, eu nu văd în toată povestea cu căminele de bătrâni din Voluntari decât un război intern în PSD (Ciolacu care vrea să scape de singurul rival mai răsărit decât el, adică Firea) cu participarea zănatecilor useriști, care mai vor și ei un procent- două.

Asta nu înseamnă că aș nega abuzurile din căminele de bătrâni respective.

Din păcate, am tot auzit despre oribilele condiții din căminele de bătrâni. Și nu de ieri, de azi….

Cea mai mare frică a bunicii mele era că va ajunge în unul. Evident, o frică neîntemeiată, pentru că a crescut copii suficient de iubitori și responsabili ca să nu își fi pus o astfel de problemă.

Dar frica ei era, fiind alimentată cu poveștile aflate despre aceste locuri….

Problema cea mai mare este lipsa respectului față de demnitatea umană.

Dreptul fundamental al omului este dreptul la demnitate.

Nu suntem pisici sau pinguini să ne limităm drepturile la drepturi la viață. Omul are o demnitate, o demnitate care e mai importantă- pentru oamenii care se respectă- chiar decât simpla supraviețuire.

Or o societate care nu înțelege aceasta, nu este o societate umană cu adevărat evoluată.

O societate cu adevărat frumoasă și creștină, nu scoate bătrânii din casele lor ca să îi mute în saloane cu alți bătrâni.

O familie cu adevărat frumoasă și creștină nu caută formule să scape de responsabilitatea părinților și bunicilor.

Un stat cu adevărat bun, aplică măsuri suplimentare de protecție a vieții, proprietății și demnității vârstnicilor.

Același lucru este valabil și cu bolnavii muribunzi. Sistemul medical actual este monstruos: te împiedică să mori, dar nici nu te lasă să trăiești.

Vieți sunt prelungite artificial, în agonii nemeritate, doar pentru că medicii știu ”pe protocol” că scopul lor este să prelungească suferința oamenilor, eventual la infinit.

Sub pretextul că luptă cu moartea, ajung să lupte cu sărmanii pacienți, cărora le prelungesc agonia și pe care îi tratează ca pe un mijloc, nu un scop….

Sincer, e oribil și foarte pervers și diabolic sistemul, în ciuda pretinsului său umanism.

Demnitatea umană presupune mai ales momentul exitus-ului, momentul în care ieși de pe scena vieții tale.

Și poate că nu toți vrem să ieșim inconștienți, cu furtunuri în noi, după săptămâni de agonie prelungită de medici profesioniști care aplică „protocolul”. Eu, cel puțin, nu vreau asta.