Sunt încă în Istanbul.
O țară care trece printr-o perioadă dificilă economic, pentru că președintele ei caută o formulă să obțină suveranitatea financiară a țării sale.
Nu mai e chiar atât de popular Erdogan acum, am înțeles. Dar societatea turcă pare liniștită, iar alegerile din 2023 s-ar putea să ofere o surpriză: votul turcilor pentru continuitate.
Am văzut pe Erdogan făcând reclamă la vaccinare. De ce?
Pentru că turcii au încredere în președintele lor. Chiar și acum, când inflația le face mari probleme.
Orice stat poate merge mai departe dacă există o încredere contractuală între conducători și conduși.
Erdogan are încredere în poporul său și poporul are încredere în Erdogan.
Alternativa la Erdogan, opoziția, este și ea sobră și credibilă. Căci și ea e conștientă că viitorul Turciei nu stă în ”să plece ei ca să venim noi”, ci viitorul oricărei țări depinde de: ”să existe încredere între conducători și conduși”.
În cine poți avea încredere în România?
Președintele statului este un tembel solemn, incapabil să își forțeze creierul mai departe de câteva lozinci euro-atlantice și idei prinse de pe vremea când, primar la Sibiu fiind, diverse ong-uri sorosiste încercau să îl educe progresist și liberal.
Președintele Senatului, al doilea om în stat, este Cîțu, un mic și amărât suspectat de mulți că e cu nasul în ”făină” zilnic. Căci altfel nu s-ar explica halul în care duce capul.
Președinte la Camera Deputaților este Marcel, un neica-nimeni mediocru din PSD, ajuns șef al partidului pentru că cei care l-au destructurat nu mai puteau avea încredere într-un om inteligent.
Premier este Ciucă, un mic escroc, plagiator, sfertodoct, cu un vocabular limitat, un moș teacă postmodern.
Ministru la Apărare este Dîncu, un papagal bâlbâit, incapabil să formuleze o frază până la capăt (deși se laudă că a predat retorică- probabil a predat-o ca exemplu negativ). Și-a făcut legenda de om al serviciilor și mare combinagiu, dar….legendele astea….
Ministru la Interne este Bode, un bișnițar amărât intelectual, care în vremuri normale s-ar fi ocupat de țigări fără filtru în vreo piață, dacă nu ar fi promovat totuși la statutul de buticar pe aleea lui de bloc. Dar cum nu sunt vremuri normale, a ajuns ministru și parlamentar.
Ministru la Externe este un pișcot birocratic, un funcționar limitat.
Toți papagalii ăștia, la care se adaugă Prostănacul ajuns secretar general adjunct la NATO, sunt caricaturile solemne care reprezintă oficial România de astăzi.
Nici opoziția nu e mai brează.
La USR, Drulă e interimar după ce un yoghin mediocru s-a certat cu un prostovan solemn.
La AUR, alternativa naționalistă este reprezentată de George din Dristor, un băiat care a ajuns de la mâzgălit pereții și circoteci de anvergura lui Angi Șaorma și ”Ceaușescu”, la statutul de deputat.
Lângă el stă cu o solemnitate tembelă un jurnalist mediocru, care după ce a făcut de bani pe moșnegii legionari, acum a îmbrățișat valorile euro-atlantice. E Târziu.
Ei bine, acesta este spectacolul unei țări în derivă: România. Unei țări fără viitor.
Autor: Bogdan Alexandru Duca
Sursa: https://bogdanduca.org/
…si iar intreb: nu sint EI reflexia noastra fidela? EI sint NOI… si da! nu avem nici un viitor… pina nu demult credeam ca doar o catastrofa ne-ar putea ”aduna”… de cind a inceput anul m-am vindecat si de iluzia asta nociva… mare noroc am ca nu o sa stiu cum va fi ”miine”, ca nu voi trai acel ”miine”… timpul pe care-l mai am il voi ”petrece” in virtutea inertiei biologice… macar am trait cu ”adevarat” pina acum…