BNR și sistemul bancar: atacul încercuit! Susțin ancheta declansată de senatorul Daniel Zamfir privind ROBOR și responsabilitatea BNR!
Faptul că ROBOR ar putea să fie manipulat de bănci sub protecția BNR este probabilă și pentru cei mai puțin avizați. Un răspuns simplu la întrebarea de ce băncile câștigă în România de câteva ori mai mult decât la ei acasă, unde cetățenii sunt cu mult mai bogați? Dar, deopotrivă, de ce băncile, deși au asemenea profituri astronomice, nu plătesc impozitele și taxele cuvenite către stat, folosind tot felul de tehnici de scoatere a profiturilor în afară?
Și, iată, după ce a fost adoptată ordonața pe lăcomie, care obligă băncile să plătească o taxă în plus, dacă cresc ROBORUL, sistemul bancar cu BNR în vârf au reacționat dur: AU RIDICAT CURSUL VALUTAR, BRĂBUȘIND LEUL!
Explicațiile date de senatorul Daniel Zamfir sunt absolut raționale și logice. Acesta denunță că ROBORUL a fost și este calculat manipulator, fără a se raporta la tranzacții reale, ci la cotații simulate, ireale, false, arbitrare! Așa încât milioane de familii de români plătesc dobânzi cu 30 – 40% mai mari decât cele corecte, angajate în contractele de credit! Adică, FURT PE FAȚĂ!
BNR a reacționat violent, fără a oferi nicio explicație sau răspuns, insultându-l pe senator și inducând chiar ideea că VA BOICOTA ANCHETA PARLAMENTARĂ! Reprezentantul PNL, senatorul Cîțu, a sărit și el în apărarea BNR și a băncilor, deși în urmă cu câțiva ani acuza și el sistemul bancar de asemenea practici, nici mai mult nici mai puțin cerându-i lui Isărescu SĂ NU SE PREZINTE LA COMISIE! Semne clare că e belea marea de tot, cu miros de pușcărie multă!
Ne aflăm în plin război hibrid! N-au reușit cu #rezist, bancherii dau acum atacul în cerc asupra României, cu sprijinul cozilor de topor: EI VOR SĂ FURE BANII ROMÂNILOR DIRECT DIN SALARII, PENSII, CONTURILE BANCARE, CUM AU FĂCUT-O DE DECENII! Și nu doar a oamenilor simpli, dar și a societăților comerciale! Ăsta da război!
Într-o situație normală, DNA trebuia să se afle de mulți ani la BNR și bănci, să ridice probe și baștani, dacă nu cumva și DIICOT, fiind vorba despre securitatea națională și de zeci de miliarde de euro! Nu știu și nu cred că se va întâmpla.
Ați înțeles acum mai bine de ce zice Timmermans de la PES, Verhofstadt de la ALDELE european, Manfred Werner și Juncker de la PPE, o grămadă de trepăduși de la nemți, francezi, olandezi, suedezi, austrieci etc. că România este coruptă? E PE BANI, DOMNILOR! POPORUL ROMÂN TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ BIRURILE, DACĂ NU, NE DISTRUG CA POPOR!
Nu mai e vorba aici de partide, ideologii, povești despre statul de drept, ci despre BANII TUTUROR ROMÂNILOR! Iar, în fruntea tuturor, KLAUS IOHANNIS!
Îl felicit pe senatorul Zamfir! Nu știu cât va face și dacă va face ceva, dacă va rezista măcar! Este esențial, însă, că A VORBIT! De acum, să voteze românii ce vor vrea să fie mai departe.
PNȚCD ȚINE CU POPORUL ROMÂN!
Autor: Aurelian Pavelescu
Sursa: Aurelian Pavelescu Facebook
O ultima zvacnire, NU intrati in panica. Doamne ajuta sa fie Bine, pe la americani se spune ACORDUL NESARA / GESARA. Numaram pan’ la 5 si respiram adanc… aer proaspat. Atatea artificii, inginerii, calcule pt?! in numele si pentru?! Vf. Piramidei… traim faza pe piramide…om trai si om vedea cu ochii nostri.
Isărescu, ți s-a făcut de cuțit sau de glonț. Hai că merge un 12.7. Ce zici?
Ziua Renasterii
Natiunea a facut Unirea!
Dezbinarea, cine a facut-o?!
Sa renastem bine!
Doamne ajuta!
SI DACA EXISTA LEG DE CAUZALITATE INTRE ABORDAREA SENATORULUI DANIEL ZAMFIR, RAPORTUL INTOCMIT DE CONSILIUL CONCURENTEI, STAREA NATIUNII IN PRAG DE 24 IANUARIE SI… PARADISURILE FISCALE, PANAMA PAPERS, CARAIBE, COSTA RICA, MADAGASGAR, MONACO, MIAMI, INSULILE VERGINE… PADURILE VIRGINE… ET C, ET C, ET C.
dumnealui ne recomanda sa decupam o zona, a Ilfovului, analizam marimea unor limuzine… din pacate nu-i o solutie… pt ca acele zone “protejate” tin de paradisuri fiscale, de poc-poc, a fi sau a nu fi…, respectele mele,
Declansarea procedurii de infrigement impotriva modalitatilor de constituire a paradisurilor fiscale, impotriva strategiilor privind dezbinarea tarii.
Comisia EU, 24 Ianuarie 2019
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Nea’ Mugurel nu face altceva, decat sa execute scurt si la obiect, ordinul primit de la stapanii sai din Oculta: „banii si aurul romanilor ii retragi de pe teritoriul tarii si ii pui la dispozitia noastra, ca o garantie, in caz ca vreodata, puterea ar fi preluata de forte nationale, ce ar dori sa iasa de pe orbita impusa, Washington-Bruxelles-Tel Aviv; in cazul ca s-ar putea intampla un astfel de eveniment, banii si aurul mamaligarilor vor ramane definitiv in posesia noastra”. Evident ca, doar intr-o Colonie de ultima speta(asa cum este si cazul Romaniei) se poate intampla asa ceva.
s-a organizat pana in momentul de fata, sfanta si binecuvantata clipa, vreun protest impotriva dobanzii de aprox 10 ori mai mare la credite in Romaniacomparatic cu dobanda de 2,5% perceputa la acordarea creditelor in tarile vest-europene??????????????????????? Cine ar trebui sa primeasca INFRINGEMENT pt discriminare in materie financiar-bancara, fiscala, in contextul integrarii euro-atlantice, pe fondul contextului hibrid geo-politico-climatico-economico-socialo-strategicus… ma intreb, nu dau cu paru’… multumesc, aaaaaa, cu-ata mai mult cu cat detinem, voila, presedintia rotativa a Consiliului UE, dupa cum spune-o vb din popor: “fie roata cat de patrata, tot se-nvarte ea odata”… in concluzii: cine primeste INFRINGEMENT in speta?!
… din pix
… cu catuse
… din robor… pentru popor… din om in om… s-a ajuns la… DNA BACAU, orasul lui Bacovia, pe drmul petrolului, de la Brazi, Divizia de elita Ploiesti, la Divia de elita – DNA BACAU: Rafinarii, Platforma Petrochimica Borzesti, Uton, Termocentrala, Carom… Baraj, Paduri, Minereuri, Ape minerale, Sare… Enescu, Rapsodia romana…
… SIF, Hrebenciuc, Iacubov, Marin Marin, Iancu Marin, Tender, Alina Bica, Elena Udrea, Puiu Popoviciu, Rudel Obreja, Victor Ponta…liste, carnetele, biletele roz, plicuri galbene… privare de libertate, de resurse, de tara…” De satul stramosilor lui Stefan Cel Mare nu se atinsese inca nimeni…”, “Intrusul” de Marin Preda, 1968… mult prea mica pe-atunci, prea naiva, prea ca la tara…
Pt. generatia # cu rucsacel, luminita de la telef, bitcoin: Platforma petrochimica Borzesti A FOST un complex industrial compus din 5 COMBINATE de mari dimensiuni:
1. Combinatul de cauciuc sintetic si produse petrochimice – CAROM;
2. Rafinaria nr. 10 – RAFO ONESTI;
3. Combinat chimic Borzesti – Chimcomplex;
4. Intreprinderea electrocentrale Borzesti – Termocentrala Borzesti;
5. Intreprinderea de utilaje chimice – UTON;
Cea mai mare platforma ind din jud Bacau si cea mai mare unitate de acest fel din Romania, amplasata pe Valea Trotusului, pe o supraf. de 10,38 ha…un morman de fiare vechi… polua… padurile… si padurile poluau… si conducatorul patriot Ceausescu, cu bune, cu rele, in timpul caruia s-au construit obiectivele mai sus mentionate, a poluat la un anumit moment istoric. Dumnezeu sa-l ierte, odihneasca in pace, sa ne ierte si pe noi caci nu stim ce-am facut, cat deespre pacea cea de toate zilele, sfanta si binecuvantata pace, numai cu rejudecarea in lumina adevarului istoric, conditie “sine qua non”. Sa fiti iubiti, vb nasului!
In zilele noastre drumurile duc inspre paradisuri fiscale, pt unii, inspre inchisoare, pt altii, academii, companii, trusturi… Dumnezeu cu mila…
Ne instruim, antrenam, mediatizam, dezvaluim, aruncam cu pietre, noroi, dupa caz, cu rahat, analizam, iar investigam, cercetam, dezgropam mortu’, info si contra info, ne adresam curtilor, oficialilor, organismelor straine, exprimam in limbajul de lemn , sa fie bine ca sa nu fie rau… mai rau de-atat?!… hmmm… in concret, solutia obiectiva, pragmatica, inghetata precum ploaia incremenita…
Rafinaria Darmanesti, Rafinaria Onesti, Rosia Montana, BSGR.. Steinmetz, Panama Papers, Razboiul civil din Siria si Programul nuclear din Corea de Nord… unde am gresit, Doamneeeeee?! ca sa corectam, reabilitam, restabilim cursul pasnic, pricepem pe ce lume traim si ce avem de facut de-ACUM inainteeee…
Ce avem noi aici, in sensul de experiment? Are leg cu formula?
Petrol, carbune, gaze, gaz metan, metale rare, pretioase, ape – deviat cursuri de apa, acumulate in bazine hidrografice, vant, soare, luna, stele… pai am cam epuizat resursele naturale, scos cam tot ce se putea din interiorul Pamantului, stors, extras, procesat, distilat, rafinat, distribuit, comercializat, tranzactionat… acum suportam consecintele faptelor noastre agresive asupra Naturii, vezi consecintele fenomenului “Freezing Rain”… fara caldura si lumina, adica energie electrica si caldura, cu distrugeri de autovehicule, fracturi, amputatii, blocaje in trafic, comunicatii, tele, mega, ultra, para, super, extra comunicatii, subiect de rating, viata cotidiana, inconstienti de faptul ca in cronica universala, tehnologii bazate pe energia libera abia asteapta sa fie puse in aplicare spre folosul tuturor. In asteptarea gazului liber, divin…
Ungaria si-a REPATRIAT REZERVA DE AUR!
….