Oala spartă care este economia naţională nu poate fi reparată cu cioburile nemăturate de pe jos ale sistemului bancar. Ele însele făuritoare ale unui model macroeconomic păgubos în anii de “boom”, băncile româneşti nu au nici fundaţia solidă necesară, nici capacitatea coagulării capitalului şi nici ştiinţa sau credibilitatea pentru o plasare inteligentă a acestuia. Nerestructurată, economia autohtonă târâie agonizant acelaşi angrenaj neperformant care are în centru un sistem bancar anchilozat şi încărcat de balastul deciziilor greşite din trecut.
O relansare a mediului de afaceri printr-o creditare activă apare acum încă la ani depărtare. La drept vorbind, din ce? Creditare din găurile balonului speculativ din deceniul trecut? Băncile au încă atâtea pierderi de ascuns, iar capitalul are deocamdată nevoie de refacere, aşa încât nu întrezărim finanţarea necesară pentru proiectele investiţionale care ne-ar putea scoate din depresiunea economică în care ne aflăm.
Este de înţeles că băncile cu gunoiul în casă nu îndrăznesc să mai mişte nimic. Este o reacţie post-criză firească a tuturor faliţilor. Ce curaj să mai ai să demarezi noi proiecte atunci când ai hemoragie financiară pe cele existente?
Totuşi, remarcăm adesea că reprezentanţii mortului viu care este sistemul bancar ţin sus rangul. Aflaţi încă în fruntea unei economii paradite – când ar trebui să fie faliţii zilelor de ieri – se uită condescendent către alte zone ale mediului de afaceri, dau poveţe politicienilor despre cum ar trebui să arate bugetul de stat, ne spun cum trebuie să se prezinte indicatorii macro, finalmente mustră familiile de români că nu îşi pun ordine în cheltuieli.
Pe de altă parte, mai puţine priviri critice în ograda bancară, plină de găinaţ financiar. Băncile sunt bune, sistemul bancar este “solid”, expertiza instituţiilor de credit una de calitate, iar acţionarii majoritari din Occident responsabili…
Unul din cinci credite dat de băncile româneşti este un rebut, dar fabricile de împrumuturi cu buletinul par a gândi serios că au luat-o înaintea economiei… Oana Petrescu, partener Deloitte, până nu demult deţinătoare a unei funcţii importante într-o bancă mare ce a ajuns la aproape o treime credite neperformante, chiar a declarat într-o conferinţă desfăşurată săptămâna trecută, că acum băncile “plătesc greşelile făcute de întreaga economie.”
Teza de mai sus ar suna astfel: băncile deja au plătit greşeala creditului cu buletinul şi celelalte erori proprii, care deja nu se mai regăsesc în actualele bilanţuri. Pentru acele pierderi s-au constituit deja provizioane, iar sistemul s-a stabilizat. Noul val de neperformanţă, oportunităţile sărace pentru noi plasamente, neajunsurile din zona creditului cad acum în seama economiei în ansamblul ei. Aceasta este cea care frânează sistemul bancar de la o relansare rapidă, care apasă în continuare debitorii, cu efecte negative asupra fluxurilor de bani către bănci.
Oare chiar aşa să fie?! Au plătit cu adevărat băncile pentru greşelile trecutului? Noi spunem că nu. De altfel, dacă ar fi făcut-o, astăzi nu ar mai fi în viaţă. La o cincime credite neperformante şi cu garanţii pe care chiar acum bancherii le recunosc a fi fost artificial supraevaluate, cam ce diferenţial de dobândă şi ce venituri din comisioane ar trebui să înregistreze băncile pentru a rămâne în picioare?
Pentru greşelile băncilor au plătit, în primul rând, românii, cu mic cu mare. Un bailout mascat imens a fost pus în aplicare de la declanşarea crizei. Am coborât rezervele minime obligatorii după ce am luat în numele contribuabilului român în 2009 un împrumut de 20 miliarde euro, preţ cât datoria privată externă pe termen scurt contractată în cea mai mare parte de bănci. Cursul de schimb euro/leu a fost ţinut artificial de BNR cu banii României pentru ca să nu bubuie în bilanţurile băncilor încă şi mai abitir creditele acordate în valută.
O hoţie întreagă din bugetele publice şi un program de investiţii greşit a fost pus la cale doar pentru ca statul să primenească, prin noi emisiuni de titluri de stat, portofoliile avariate ale instituţiilor de credit. Fără aceste schimbări de ponderi şi fără dobânzile de 14% plătite la începutul crizei, contabilitatea băncilor ar fi reliefat falimentul acestora.
Finalmente, cea mai mare ticăloşie, băncilor li s-a permis să extindă aberant, cu o treime, masa monetară, într-un interval în care economia României s-a contractat cu aproape 10% în termeni reali. Băncile şi-au dat lor însele bani noi pentru a astupa găurile vechi, iar scumpirile rezultate le-au înghiţit cetăţenii. Prin această inflaţie, românii – cu sau fără credit – au fost puşi să plătească, fără voia lor, nota de plată pentru salvarea de la faliment a sistemului bancar.
Băncile nu au plătit greşelile lor. A fost societatea românească cea pusă să suporte povara creditării mincinoase din deceniul trecut. Acum, ideea că băncile “plătesc greşelile făcute de întreaga economie” este încă şi mai scandaloasă. Raportul este exact invers. Economia este cea care plăteşte greşelile băncilor.
De la jumătatea deceniului trecut, băncile au fost cele care s-au aflat la frâiele economiei. Ele au conturat modelul nesustenabil de dezvoltare al ţării, ele au suflat în balonul imobiliar, ele au exacerbat consumul din import prin creditul cu buletinul. Au dat rău de tot cu economia în gard, iar acum tot bancherii sunt cei care se miră de ce aceasta nu merge.
Ceea ce am avut în a doua parte a deceniului trecut a fost o clasică alocare greşită a capitalului de către bănci. O astfel de perioadă este urmată de o recesiune severă sau de o depresiune prelungită. Exact de asta avem parte acum.
“Întreaga economie” este beteşugită de creditul aberant direcţionat în etapa de “boom”. Profesorul australian de Economie Steve Keen de la University of Western Sidney spune că depresiunile majore din istorie au apărut de fiecare dată după etape de exces din zona creditului. Asta nu poate fi o simplă coincidenţă, iar legătura de cauzalitate, în modelele sale, mai mult decât evidentă.
De altfel, toţi economiştii, investitorii şi observatorii pieţei care au anticipat actuala criză, deşi de orientări diferite, au în comun un singur lucru: au înţeles importanţa poverii datoriilor excesive. Imposibilitatea achitării acestora ca şi eforturile de rambursare constituie bolovanul care împiedică orice relansare a economiei reale.
Este şi cazul României! Balonul creditării din deceniul trecut a vătămat economia într-un aşa grad încât aceasta nu îşi poate reveni rapid. Însănătoşirea situaţiei financiare a debitorilor şi refacerea capitalului distrus este anevoioasă. Băncile nu ar trebui să se plângă că plătesc “greşelile întregii economii” atât timp cât aceste erori provin chiar din zona creditului. Îmi amintesc, însă, că nici în filmele cu zombi, morţii ambulanţi nu excelau la capitolul raţiune.
Adauga comentariu