În simularea pe care suntem obligați să o trăim (dar pe care, ca niște somnambuli, nu o sesizăm și nu o destingem de realitate) nu mai este doar despre ceea ce creatură colectivă tehnologică știe despre noi, ci mai ales despre ceea ce zisa creatură decide pentru noi, în locul nostru. Pentru că este adânc înfiptă în noi, această creatură (pe care o negăm, întrucât ideea în sine a existenței sale ne ultragiază sub aspectul credinței noastre în liberul arbitru) ne fabrică și iluzia suplimentară că decizia ne aparține și este rațională. Am ajuns nu numai să gândim cum ni se impune de către comisiile de cenzură și judecată ale administratorilor marilor baze de date, ci și să fim așa cum ni se impune de către supraveghetori.
Cetățeni supuși, lipsiți de atribute de singularizare
Scorul de cetățean din sistemul chinez (criticat în intelectualista euro-atlantică tocmai pentru că este vizibil, palpabil) este demult implementat în sistemul capitalismului de supraveghere în care ne complacem din momentul în care am transformat socializarea virtuală în prioritate adictivă și compulsivă. Doar că în societățile occidentale această implementare s-a produs pas cu pas, insidios, sub masca libertății de opțiune și a transparenței. Și, în mod ipocrit, refuzăm să îl vedem și să îl acceptăm. Pe față suntem liberali, dar în străfundurile noastre suntem cetățeni supuși, conformiști, lipsiți de atribute de singularizare, ca și chinezii.
Conformismul față de regulile globaliste oricât de absurde, ne-a transformat în păpuși obediente cu pretenția de cetățeni cu drepturi și libertăți.
Corectitudinea politică[1] ne-a transformat într-o societate complet tulburată psihic, compusă din devianți, pe de o parte, și restul populației, pe de altă parte, primii auto-intitulați nou-normali[2], cei din urmă tupilați pe sub mese sau ascunși prin tufișuri de teamă ostracizarii că familiști, tradiționaliști, credincioși medievali etc., adică de teamă de a fi considerați normali.
Vor fi băgați în dubă copii de 15 ani, babe, moși și indivizi neatenți
Aparatul de represiune al dictaturii medicale va fi infiltrat în rândurile populației, sub acoperire, pentru a vedea dacă se respectă regulile „sfinte” ale prevenției răspândirii Covid (masca, distanțarea, interdicția nunților prea populate, a dansului, a procesiunilor sau pelerinajelor religioase, a sărbătorilor de iarnă și a târgurilor de Crăciun – și ce or mai inventa inteligențele noastre autorități). Unul din cinci polițiști va fi utilizat pentru a spiona cetățenii, care, la rândul lor, se vor spiona și da în gât reciproc, cu consecință că vor fi băgați în dubă copii de 15 ani, babe, moși și indivizi neatenți care poartă masca incorect pe bicicletă, la jogging sau în mașină proprie.
S-au rezolvat treburile cu interlopii – au fost de ajuns câteva săptămâni în care ministrul Vela a stat fix cu ochi pe ei. Nu mai e nevoie de polițiști sub acoperire pentru combaterea traficului de droguri, persoane și arme, nici de polițiști pricepuți care să îi dibuie pe distrugătorii pădurilor și pe poluatorii cu deșeuri și reziduuri industriale. Nu mai e nevoie de polițiști nici pentru combaterea corupției – odată cu trimiterea în judecată a dosarului „Unifarm” (unde au fost doi țapi ispășitori, fiind protejați toți cei din lanțul decizional de deasupra ex-directorului Unifarm) lupta anti-corupție a înfrânt. Spre nelămurirea americanilor de la Departamentul de Stat și de la Washington Post, corupția care „a înflorit în pandemie” mai ceva că în Botswana s-a șters cu buretele în raportul MCV de săptămâna trecută.
Statul militienesc este condus orbecăind de impostori și nepricepuți
Ce ne trebuia acum era fix asta: să se bage polițistul în civil printre noi, la frizerie, la masă la cantină (că restaurantele s-au închis din nou), în autobuz, în metrou, la cumpărături, în instituțiile publice, că să ne ia de guler și să ne dea pe mâna noilor comisari sovietici de la dsp. Și să ne dăm în gât reciproc. Nu sună deloc cunoscut, nu-i așa? Pe vremea comuniștilor, unu din zece înși era, mai mult sau mai puțin, colaborator ai Securității. Iar cutuma era că, în spații publice sau la evenimentele din spațiile închise să nu se vorbească decât cu perdea și în șopârle stilistice despre hibele comunismului, pentru că nu se știa de unde ar putea apărea acoperiții.
Nouă români din zece cred că o s-o pățească pentru că ceilalți nu poartă masca
Să spun că ne-am întors în timp ar fi prea puțin – de fapt, înainte de 1989, lucrurile astea deveniseră o obișnuință, fantomă Miliției și stafia Securității nu mai erau chiar atât de înspăimântătoare. Acum e mult mai grav – nouă români din zece cred că o s-o pățească pentru că ceilalți nu poartă masca. Acum, un român din trei consideră că Trump e nebun, că joacă teatru atunci când ne spune să nu ne fie frică de Covid și să nu ne lăsăm viețile să fie dominate de această frică. Da’ ce spun eu – un român din doi este un mega-expert în geo-politică și în democrația americană, suficient cât să ne asigure că, dacă sute de milioane de americani îl cred pe Trump, este pentru că ăia sunt niște proști sau măcar niște inadaptați[3].
Dacă spun că trăim într-un Stat militienesc condus orbecăind de impostori și nepricepuți o să spuneți că… (completează fiecare, după propria opinie).
————————————–
[1] Daca se ataşează atributul „politic” noţiunii de corectitudine, atunci i se alterează total sensul – nu mai este vorba de corespondenta unor enunţuri sau comportamente cu realitatea faptică, ci cu ideologia din spatele politicii, iar ideologia are întotdeauna ceva subiectiv şi temporar.
[2] Pentru ideologia de gen, conceptul de fluiditate a genului – anormalul transformat în normal şi normativ – este „firesc” si chiar obligatoriu sa fii flexibil, azi bărbat, mâine femeie, poimâine neutru sau neprecizat, peste patru zile, oaie, inorog sau elefant roz. A se vedea, pentru un caz de nebunie judiciar acceptate şi transformată în precedent judiciar si lege, Lavinia Tec – https://www.juridice.ro/essentials/4267/rataciti-in-tranzitie-intre-femeia-tata-si-barbatul-mama?fbclid=IwAR1d2-w7nZwPrtkMI0_jgEG-YRncVw3XALuN8WDxQzzuqowI27oRViRSwWA – 5 octombrie 2020
Sursa: Revista Art-Emis
Adauga comentariu