Autosuficienţa: cel mai mare coșmar al globaliștilor

Atunci când vine vorba despre „soluții”, mulți se grăbesc să îndemne la organizarea unui protest şi ieșirea în stradă. Să luăm în considerare pentru un moment mecanismul unui protest, ceea ce ar putea realiza și ceea ce ar putea lăsa de dorit.

Spre exemplu, evenimentul fals și necinstit organizat de Glenn Beck, petrecut în Washington DC în 2010 și intitulat „Restaurarea onoarei” a atras mii de oameni bine intenționați și oneşti de pretutindeni din Statele Unite. ……….

În cel mai bun caz, tot ce va aduce un protest, în timp ce noi suntem atât de fără de speranţă și dependenți de acest sistem, este o rundă de scaune muzicale în interiorul arenei politice, cu promisiuni făcute probabil superficial oamenilor. Suma vectorilor, cu toate acestea, va fi hotărâtă în favoarea oligarhiei globale corporatiste-financiare.

Dacă am înţeles că problema fundamentală cu care se confruntă nu numai America, ci întreaga lume, este că sistemul global oligarhic corporatist-financiar a consolidat fraudulos bogăţia sa prin „liberalizarea” propriilor activităţi în timp ce ale noastre sunt constrânse prin regulamente, impozite şi legi; ar trebui astfel să înțelegem de ce evenimente cum ar fi „Restaurarea Onoarei” al lui Beck nu sunt numai inutile, ci de fapt, contraproductive. Noi ar trebui să înţelegem, de asemenea, că în orice activitate ne-am angaja trebuie să fie îndreptată înspre această oligarhie corporatist-financiară, mai degrabă, decât înspre guvernele care co-optate ce au fost poziţionate pe post de amortizor între ele şi mase.

În timp ce oamenii înțeleg că ceva este greşit şi recunosc necesitatea de a face „ceva”, imaginând că acel „ceva” ar trebui să devină incredibil de greu atunci când atât de puţini înţeleg cum funcționează puterea în realitate şi cum trebuie procedat pentru a se îndepărta de oligarhii care au obținut-o fraudulos .

Să înțelegem globalizarea

În ultima vreme, extinderea acestui imperiu oligarhic global a luat o formă extremă, poate chiar disperată care implică punerea în scenă a revoluţiilor false precum în Egipt și Tunisia, iar în cazul Libiei, rebeliune armată, cu un spectru de intervenţii militare străine. Cu toate acestea, lovituri de stat („coup d’États”) au avut loc în întreaga lume globalizată și înainte, de exemplu, cea de la sfârșitul anilor 1990, sub pretextul unui „colaps financiar” şi „restructurarea” FMI.

Multe naţiuni căzute în plasa FMI-ului şi regimentului său de „reforme”, care însumează toate concepțiile neo-colonialismului ambalate sub eufemismul de „liberalizare economică”. Arătând modul în care aceasta funcţionează, ar putea ajuta la percepția colonialismului real.

În anii 1800 Tailanda, pe atunci denumită Regatul lui Siam, a fost înconjurată pe toate laturile de naţiuni colonizate şi, la rândul său, a fost determinată să se numere printre ele în tratatul British Bowring din 1855. A se vedea cât de multe dintre aceste politici de intimidare folosindu-se de puterea militară („gunboat policy”) au impus concesii asemănătoare cu cele din ziua de azi, „liberalizare economică:”

• Siam acordă teritorialitate britanicilor.
• Britanicii puteau practica comerţul liber în toate porturile maritime şi locui permanent în Bangkok.
• Britanici  puteau cumpăra şi închiria bunuri în Bangkok.
• Subiecţii britanici puteau călători liber în interior, cu permisiune acordată de consul.
• Taxele de export şi de import au fost limitate la 3%, cu excepţia opiumului şi lingourilor care erau scutite de taxe.
• Negustorilor britanici li s-a permis vânzarea și cumpărarea directă de la cetățenii Siamului (Tailandei).

Un exemplu mai actual de comparaţie ar fi cucerirea militară directă din Irak şi reforma economică a lui Paul Bremer (Consiliul de Relații Externe).The Economist enumeră „liberalizarea economică” neo-colonială a Irakului într-o piesă intitulată „Să mergem cu toţii în bazar: Dacă totul merge bine, Irak va deveni visul oricărui capitalist:”

• Dreptul de proprietate în proporție de 100% asupra activelor irakiene.
• Repatrierea totală a profiturilor.
• Egalitatea juridică cu firmelor locale.
• Băncilor străine li s-au permis operațiuni sau achiziții în băncile locale.
• Veniturile și impozitele pe profit ale0 corporațiilor au fost limitate la 15%.
• Tarifele universale au fost substanțial reduse la 5%.

Află mai multe: Egypt Today, Thailand Tomorrow

Puţini ar putea argumenta cu privire la regimentele de reabilitare ale Fondului Monetar Internațional forţate prin naţiunile din întreaga lume după criza financiară de la sfârşitul anilor 90, și că acestea nu diferă cu nimic de colonialismul economic, atât cel din trecut cât şi cel prezent. De fapt, FMI publică rapoarte mari cu privire la „necesitatea” de liberalizare economică.

Cu siguranță, guvernele care vin la putere în urma destabilizărilor curente din Orientul Mijlociu vor fi mai servile şi, fără îndoială, își vor lua angajamentul într-o liberalizare economică similară.

Kenneth Pollack de la Brookings Institute a spus deja destul de clar că „lupta din Orientul Mijlociu trebuie să fie definită ca o luptă între naţiunile ce se deplasează în direcţia cea bună şi naţiunile aflate la polul opus; între cei care îmbrățișează liberalizarea economică, reforma educaţională, democrația, normele de drept și libertățile cetățenești și cei care nu o fac”.

În cele din urmă Siamul a revenit la termenii prevăzuți în tratatul Bowring din 1855 de vreme ce puterea Imperiului Britanic a fost diminuată, însă din 1997, Tailanda s-a confruntat din nou cu condiţii similare, dictate de această dată de „banksterii” FMI.

Răspunsul Tailandei la globalizare

Răspunsul Tailandei la adresa FMI, şi a globalizării în general, a fost profund în ambele implicaţii precum şi în înţelegerea finalului de joc al globalizării. Ca stat independent şi naţionalist, şi fiind singura naţiune din Asia de sud-est ce a putut evita colonizarea, suveranitatea Tailandei a fost protejată de peste 800 de ani de venerata sa monarhie. Dinastia curentă, Casa de Chakri, domnește de aproape atâta timp de când America există ca naţiune, iar regele actual este considerat ca fiind „părintele fondator”. Şi, aşa cum se întâmplă de 800 de ani, Monarhia Thai de astăzi reprezintă răspunsul cel mai semnificativ și provocator la ameninţările cu care se confruntă regatul.

Răspunsul, desigur, este suficienţa de sine. Autosuficienţa la nivel de naţiune, de provincie, de comunitate şi de gospodărie. Acest concept este consacrat în „Noua Teorie” a regelui Thai  numită și „suficienţa economică de sine” şi reflectă eforturile similare întâlnite în întreaga lume, eforturi de a pune capăt asupririlor și exploatărilor ce rezultă din dependența față de sistemul globalist.

Piatra de temelie a economiei suficiente de sine se bazează pe simplul fapt de a-ți cultiva propria gradină în care să-ți crești singur mâncarea. Acest lucru este înfățișat pe spatele fiecărei bancnote Thai în valoare de 1000 de baht, în partea dreaptă, printr-o imagine a unei femei care are grijă de grădina ei. Următorul pas este producerea de surplusuri, care pot fi tranzacţionate pentru venituri care, la rândul lor, pot fi folosite pentru a procura o tehnologie mai avansată pentru a spori capacitatea de a te susţine şi de a-ți îmbunătăţi stilul de viaţă.

Noua Teorie are ca scop conservarea valorilor tradiţionale agricole în mâinile poporului. De asemenea, are ca scop prevenirea unor posibile migrări de la sate în oraşe. Prevenirea unor astfel de migrații împiedică mutarea marilor carteluri agricole, înghițirea terenurilor agricole, corupția și alte pericole ce ar putea amenința întregul sistem de provizii alimentare (vezi Monsanto). Cei ce sunt la curent cu Agenda 21 a Națiunilor Unite și recentul său „program al schimbărilor climatice”, împreună cu „jocul final” al globaliștilor, ar putea înțelege destul de clar care sunt implicațiile profunde și pericolele unei astfel de migrații și de ce trebuie stopată.

Mutându-se în oraşe, oamenii renunță la proprietatea privată, încetează îndeletnicirile productive şi sfârşesc prin a fi pliați într-o paradigmă a consumului. În cadrul unei astfel de paradigme, probleme cum ar fi suprapopularea, poluarea, crimele şi crizele economice sfârșesc prin a fi manipulate numai de către un guvern centralizat şi bazat, în general, pe soluţii politice, cum ar fi cotele, taxele, micro-management-ul, deci mai degrabă regulamente decât soluţii tehnice semnificative.

De asemenea, astfel de probleme duc inevitabil la un guvern centralizat pe creşterea propriei sale puteri și asta pe spinarea și libertatea poporului. Efectele catastrofei economice sunt totodată mai mari în cadrul unei societăți centralizate și interdependente, în care toată lumea este supusă în totalitate sănătății generale a economiei, chiar şi pentru necesităţi simple cum ar fi hrana, apa și electricitatea.

Sub „Noua Teorie”, au fost amenajate centre de demonstraţie în toată Tailanda, create cu scopul de a promova educaţia în materie de agricultură şi modul de a trăi auto-suficient. Programul concurează împotriva sistemului globalist contemporan, care, de-acum, este împotmolit în multe părți ale lumii cu criza economică. Natura auto-suficientă din Tailanda, a făcut posibil ca statul să traverseze acest haos economic destul de bine. În 10 ani, un platou cu alimente va costa aceeaşi sumă de bani, precum alte numeroase bunuri de larg consum. Aceasta justifică pe viitor importanța de a fi auto-suficient, iar acum mai mult ca oricând, atât în Tailanda cât şi în străinătate, acesta este un moment bun să ne implicăm şi să obţinem suficiența de sine.

Globalist Reactionary Hand Wringing???

Desigur, şeful statului, a unei națiuni de aproape 70 de milioane de oameni în care este puternic promovat un stil de viaţă care „taie picioarele” agendei globaliste, nu e în relații bune cu oligarhia. Răspunsul globaliștilor la aceasta, așa cum a fost cu sfidarea afișată de Tailanda, va urma să apară.

Poate cea mai critică voce globalistă a Tailandei este „The Economist”. Acesta critică în mod deschis economia autonomă a regelui într-un articol intitulat „Rebranding Thaksinomics”. Articolul prevede acest plan economic ca „o retragere parţială de la poziţia economică liberală a Thailandei de până acum”. The Economist zăpăcește dezbaterea denigrând pas cu pas aspectele „economiei de auto-suficienţă”. Acesta susţine că diapozitivele socialiste sub primul ministru demis, Thaksin Shinawatra, globalist notoriu, și-au realizat cumva obiectivele. De asemenea, The Economist susţine conceptul de auto-suficienţă ca fiind doar o înfățișare nouă a acestor diapozitive socialiste.

Articolul din „The Economist” se descompune apoi într-o vorbărie goală pro-Thaksin, jelind înlăturarea lui de la putere şi că susținerile lui continue cum că încurajare a oamenilor de a-și crește propria lor hrană este un furt al politicilor socialiste a lui Thaksin.

Ar trebui să remarcăm faptul că socialismul nu este auto-suficienţă. Este dependenţă completă cu privire la starea de spirit şi la oamenii care îşi plătesc impozitele în continuă creştere. Socialismul nu are legătură cu deținerea propriei grădini, folosind tehnologii pentru a spori independenţa sau rezolvarea problemelor cu resurse proprii. Se referă la a lua de la depozite colective de stat atunci când îți este foame. Socialismul poate fi util numai ca o măsură de stopare a lacunelor dintre problemele actuale şi urmărirea activă a soluţiilor tehnice. Cu toate acestea, obiectivul globalizării este acela de a crea interdependenţă între state, şi dependenţă totală privind instituţiile de nivel mondial. Prin urmare, ecuația devine perpetuarea problemei iar nu rezolvarea.

Un alt punct de vedere globalist vine de la blogul Universității Naționale a Australiei, „New Mandala”, scris de academicianul Wonk Andrew Walker. Blog-ul în sine este un intermediu pentru discuțiile globaliste privind Asia de Sud. Unul dintre „scriitorii care contribuie” este chiar lobbistul angajat de însuși Thaksin Shinawatra, Robert Amsterdam.

Întreaga percepţie a lui Walker cu privire la Tailanda pare să fi derivat din timpul petrecut într-un singur sat din nordul țării. Din punctul său de vedere miop, după șederea în micuțul sat „Baan Tian”, el condamnă în întregime economia suficienţei de sine din Tailanda în articolul său „Denaturarea regală a mijloacelor de trai rurale”. El sugerează că „prescripţiile suficienței economice pentru dezvoltarea rurală sunt nepotrivite şi privări ale puterii”.

Ca şi în Economist, articolul este structurat într-o declamă pro-Thaksin susţinând că întregul plan este menit să menţină populaţia rurală din Tailanda la locul ei, afară din oraşe, şi, astfel, privată de dezbaterea unor problemele naţionale. Desigur, a deveni suficient de sine este un pas pe drumul spre emanciparea reală. Tocilari academici precum Andrew Walker presupun că înălţimea împuternicirii ar fi introducerea unui tichet de hârtie de vot într-o cutie, pe drum spre casă de la un loc de muncă şi apoi relaxarea în spatele strălucirii unui TV cu plasmă cumpărat pe credit. Un argument mai probabil ar fi că susţinerea propriei tale existențe înflorite din pământul de sub picioarele tale şi abilitatea de a modela lumea din jurul tău cu o înţelegere a ştiinţei şi stăpânirea de multiple meserii reprezintă înălţimea de împuternicire şi cea mai adevărată formă a libertăţii umane.

Scrierile din Economist și ANU (cele ale lui Andrew Walker) nu reprezintă limita maximă a reacției globaliștilor cu privire la Tailanda și la rătăcirea ei de sub dominația globalistă. O revoluție colorată în roșu și cu drepturi depline a fost pusă la cale în cadrul regatului din 2009 cel puțin. Citind „Manifestul Siamului Roșu” redactat de elita intelectuală a societății în „cămaşă roşie”, Giles Ungpakorn, reiese destul de clar modul în care aceștia văd „suficienţa de sine” şi nevoia de a „reforma” Tailanda ca un stat al bunăstării socialiste. Manifestul copilăresc și grandilocvent al lui Ungpakorn poate fi găsit aici, pe site-ul „Socialist Worker Online”. O selecţie completă a propagandei „cămășii roșii” utilizate în Thailanda poate fi găsită aici.

Trebuie remarcat faptul că liderul protestului „tricoul roșu” este concediatul, ex prim ministru, Thaksin Shinawatra, un fost consilier al Carlyle Group, care a fost literalmente în picioare în faţa CFR (Consiliul pentru Relaţii Externe) în New York în ajunul excluderii lui de la putere în 2006. Din 2006, el a fost reprezentat de către colegul său de la Carlyle, James Baker şi firma sa de avocatură Baker Botts, de Grupului Internaţional de Criză al lui Kenneth Adelman şi firma acestuia, Edelman Relaţii Publice, Centrul de Consiliere Belfer, Robert Blackwill de la Barbour Griffith & Rogers, iar acum Robert Amsterdam de la Amsterdam & Peroff, un membru corporatist major al casei globaliste Chatham House.

A afirma că Thaksin Shinawatra şi „cămăşile lui roşii” au sprijinul străin este o subestimare profundă.

Partidul politic delegat al lui Thaksin întreţine „cămășile roșii”, mafioți care la rândul lor sunt susţinuți de mai multe ONG-uri, inclusiv National Endowment for Democracy finanţat de „Prachatai”, o „organizaţie mass-media independentă”, care coordonează eforturile de propagandă pentru„cămașa roșie”. Prachatai a fost recent nominalizată pentru Deutsche Welle Blog Awards de „Neo Conservatori” ai Freedom House, unde fostul lobbist Thaksin, Kenneth Adelman, este membru în consiliul de administraţie.

Globaliștii ştiu deja ceea se întâmplă şi își avansează planurile de împotrivire, în timp ce majoritatea omenirii încă doarme în ignoranță și apatie. Tailanda este o doar o naţiune dintre multe altele; „şiragul de perle” al Chinei este deja luat în vizor pentru destabilizare şi Departamentul de Stat american i-a sponsorizat „eliberarea”. Cheia de îndepărtare a acțiunilor lor globaliste este ieșirea de sub mecanismele lor de civilizație, ceea ce s-a reușit deja cu mass media alternativă. Succesul este necesar în toate aspectele vieţii noastre, şi precum sugerează regele Tailandei, se poate începe cu ceva simplu, spre exemplu cultivarea propriei tale grădini.

Astăzi și în viitor

Desigur, în Tailanda, auto suficienţa agricolă este cuplată cu tehnologia pentru a spori eficienţa şi spre a îmbunătăţi calitatea vieţii. Chiar şi în oraşe, micile întreprinderi independente adoptă tehnologiile cele mai recente pentru îmbunătăţirea nivelului de producţie, creşterea profiturilor şi chiar și spre a concura cu corporaţiile mai mari. Echipamentele de prelucrare controlate de computer pot fi amplasate în mici ateliere și înghesuite în magazii, mașinile automate de brodat pot permite unei singure femei să lucreze pentru comenzile de ecusoane pentru uniforme şcolare noi, spre exemplu și în timp mai scurt decât ar fi executate de către fabricile unor investitori bogați. O multitudine de astfel de exemple pot fi aflate plimbându-te pe străzile cartierelor din Bangkok, capitala Tailandei.

Aducerea unei astfel de tehnologii în rândul populaţiilor rurale, care să permită oamenilor chiar să-și creeze propria lor tehnologie, asta mai degrabă decât doar să o folosească, nu este doar science-fiction, ci este o realitate a zilelor noastre. Profesorul Dr. Neil Gershenfeld a dezvoltat „laboratorul de fabricare” sau „Fab Lab”. Fab Lab este o microuzină care poate „face aproape orice”. Fab Lab a fost ulterior reprodus peste tot în lume în ceea ce el numeşte „revoluţia fabricilor personale”. Aceasta vizează transformarea unei lumi de consumatori dependenți într-o lume cu designeri şi producători independenţi.

Dr. Gershenfeld articulează în propriile sale cuvinte problema de a găsi sprijin în rândul instituţiilor şi guvernelor, afirmând că indivizii sunt foarte entuziasmaţi de această revoluţie, dar „că se rupe de limitele lor organizatorii. De fapt, este ilegal pentru ei, în multe cazuri, să doteze oamenii obişnuiţi pentru a crea mai degrabă decât pentru a consuma tehnologia.”

Aceasta, într-adevăr, nu numai că încapsulează dilema Dr-ului Gershenfeld, ci descrie mentalitatea de oligarhi şi temerile pe care ei le nutresc cu privire la împuternicirea oamenilor, o teamă reflectată în „graniţele organizaţionale” ale corporaţiilor şi instituţiilor guvernamentale de care aparțin. Aceasta este o caracteristică a oligarhiei, descrisă încă din anul 300 î.Hr. în Grecia antică, în „Constituţia Ateniană”. În ea, un personaj denumit „Vechiul oligarh” descrie dispreţul său pentru mobilitatea socială, tehnologia marină ateniană oferind eşaloanele inferioare societăţii ateniene.

Dr. Gershenfeld merge mai departe pentru a încapsula adevăratul potențial al lui Fab Lab afirmând, „celelalte 5 miliarde de oameni de pe planetă nu sunt doar „chiuvete” tehnice, ei sunt „surse”. Şansa reală este acea de a valorifica puterea inventivă din lume, de a proiecta pe plan local şi de a produce soluţii la problemele locale”. Dr. Gershenfeld concluzionează admițând faptul că el a crezut că o astfel de soluție ar fi fost posibilă acum 20 ani, dar că de fapt este „astăzi, aici și acum”, observând succesul pe care Fab Lab îl are deja în întreaga lume.

Mesajul Dr. Gershenfeld rezonează cu cultura actuală din Tailanda şi cu ambiţiile „economiei suficienţei de sine”. În multe feluri, mozaicul micro-întreprinderilor din Tailanda, ce deja a trecut cu succes la producţia centralizată intensivă de capital, apără munca şi optimismul dr-ului Gershenfeld și totodată rezonează puternic cu tradiţiile de sine stătătoare, care au făcut America grozavă.

Posibilitatea tehnică pentru ca aceasta să schimbe lumea este deja o realitate, dar însuși Dr. Gershenfeld recunoaşte că cel mai mare obstacol este depăşirea ingineriei sociale, cu alte cuvinte, crearea unei noi paradigme în percepţia populaţiei pentru a răspunde schimbării tehnice de paradigmă care deja a înlocuit-o.

Autosuficienţa şi aducerea tehnologiei în mâinile poporului sunt cele mai mari temeri ale oligarhiei globaliste și sunt temeri cu care se confruntă de secole întregi. Simplul fapt de a boicota corporațiile globaliste şi de a le înlocui cu soluţii la nivel local este ceva ce toată lumea îşi poate permite să facă începând de astăzi. Numai privind la Fab-Lab-ul Dr. Neil Gershenfeld creşte gradul de conştientizare a revoluţiei fabricației personale şi oricine poate ajuta la asta, în cele mai mici moduri participante. Oricine poate ajuta la depăşirea obstacolului numit inginerie socială şi stimula o schimbare de paradigmă profundă.

Am reușit să eliminăm mass-media corporatistă din viețile noastre, acum este timpul să preluăm și alte pârghii de putere. Acum este timpul să recunoaştem adevărata libertate fiind suficienți de sine ca națiune, ca și comunitate şi ca gospodărie, şi să trăim astfel liberi, zi de zi.

sursa: infocon.ro