Aurel I. Rogojan: “Look-ul noii femei-comisar…”

Dacă n-am fi fost surprinşi de lipsa de eleganţă cu care doamna Renate Weber s-a „lepădat de satanicele lucrări” de reformare a sistemului securităţii naţionale într-un interviu în care a plasat întreaga greutate a eşecului pe umerii lui Claudiu Săftoiu, n-am fi acordat atenţie sublinierii rolului pe care şi l-a asumat, foarte decisă, în acest proiect. Despre temeinicia implicării doamnei Renate Weber în coordonarea Grupului Interdepartamental pentru Reforma Legislativă a Sistemului de Securitate Naţională este cât se poate de elocvent episodul ce urmează.



Cu doar câteva zile înainte de termenul până la care legea-cadru trebuia să fie finalizată s-a stabilit o ultimă sesiune de lucru la nivel de directori ai serviciilor de informaţii pentru securitate şi şefi ai structurilor departamentale de informaţii. Întâlnirea a avut loc la Serviciul Român de Informaţii sâmbătă 5 octombrie 2005, cu începere de la ora 9. Cu vreun sfert de oră înainte, de la Departamentul legislativ şi probleme constituţionale al Administraţiei Prezidenţiale a fost anunţată participarea doam¬nei consilier prezidenţial Renate Weber. Am raportat imediat domnului Alexandru Radu Timofte, directorul Serviciului Român de Informaţii, că vom fi onoraţi de prezenţa doamnei şi am solicitat Serviciului protocol să o întâmpine şi să o conducă în locul în care va fi primită. Alexandru Radu Timofte s-a arătat neîncrezător:

– Cum să vină aşa? M-ar fi căutat să-mi spună. Uite, acum m-ar găsi în trening, că am fost la sală. Nu cred. E o alarmă falsă.
– Domnule director, este deja la poartă!
– Să o conduceţi direct la sala mare de consiliu, vin şi eu după ce mă schimb.

Colonelul Ionică Ţ., locţiitor al şefului Direcţiei Juridice, şi un ofiţer de protocol au preluat-o pe doamna consilier, scutind-o de legitimare şi trecere prin poarta detectoare. Colonelul Ionică Ţ. se prezintă regulamentar şi o informează politicos că o va conduce la sala de consiliu, care se află la mezanin, întrebând-o dacă preferă accesul pe scară ori cu liftul. Doamna, cu ironie studiată, răspunde „În braţe, domnule, nu se poate, că, uite, nu mai sunt chiar uşurică!” , după care o ia bărbăteşte pe scara monumentală din foaier.

Doamna consilier îşi face o intrare cu mult nerv în sala de con¬si¬liu şi se opreşte la extremitatea vestică a impunătoarei mese ovale de consiliu, în jurul căreia era aşezată, pe două rânduri, după rang, elita conducătoare a serviciilor secrete (directori sau prim-adjuncţi ai acestora, şefi de direcţii, consilieri şi staff-urile tehnice). Îşi pune poşeta pe masă, în stânga dumisale. Este invitată să ia loc pe unul din cele două scaune-fotoliu libere. Nu se aşază. Fixează sala, se sprijină cu ambele mâini pe tăblia mesei şi se schimbă vizibil la faţă. Privirea-i devine fulgerătoare şi, cu o voce de tunet, începe: „Unde sunt directorii serviciilor? Cu cine discut eu aici? Ce este cu desconsiderarea asta? Am venit să mă întâlnesc cu directorii şi aici pe cine găsesc?”. Parcă aflat în audiţie live, dă buzna chestorul Virgil Ardelean, şeful Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului de Interne, deşi prim-adjunctul său era de faţă. „În sfârşit, văd şi un director care a binevoit să fie prezent. Dar de ce nu-l văd pe directorul Serviciului de Informaţii Externe? Unde este domnul Fulga?”.

Se ridică să se prezinte adjunctul prezent, dar este ignorat. Generalul Sergiu Medar, numit cu numai două zile înainte director general al Direcţiei Generale de Infor¬maţii a Apărării, deşi prezent, nu pare a fi observat. Nici generalul Tănase, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, de asemenea prezent, nu se impune atenţiei doamnei consilier, care îşi continuă peroraţia vehementă:

– Am ştiut eu că trebuie să începem reforma serviciilor secrete cu directorii. Este inadmisibil, nu se poate aşa… Domnul preşedinte m-a trimis să mă întâlnesc aici cu directorii şi… Brusc este întreruptă de o voce calmă, uşor nedumerită:
– Bună ziua, dar cine v-a supărat atât de rău, doamnă? Spuneţi-mi mie şi o să vedeţi ce-i fac! Cine a îndrăznit aici, la mine, să vă supere atât de rău?! În acel moment, lângă Renate Weber a apărut, neobservat, venind din spate, prin accesul „de serviciu” dinspre cabinetul directorului, Alexandru Radu Timofte. Cu o faţă luminoasă şi un zâmbet făcut să potolească furtuni feminine, o invită să se aşeze, adresând în acelaşi timp asistenţei o privire de ştrengar. Doamna se aşază şi îşi exprimă nemulţumirea că nu este prezent Gheorghe Fulga.
– Doamnă, tocmai m-a sunat domnul preşedinte să-l scuze şi să ţinem şedinţa fără domnul Fulga, fiindcă a primit o însărcinare specială, pe care tocmai o duce la îndeplinire cu domnul general Degeratu. Domnul Fulga era în drum spre noi când a fost chemat la Cotroceni.
– Domnul preşedinte nu mi-a spus nimic. Aş fi ştiut şi eu…
– Nu vă putea spune, doamnă… Au de îndeplinit o misiune pe care domnul preşedinte le-a încredinţat-o strict personal.

A început analiza proiectului de Lege a informaţiilor pentru securitate naţională, prezentat în proiecţie Power Point, articol cu articol. Nu au fost obiecţii, textul fiind convenit cu două zile înainte şi semnat de toţi reprezentanţii instituţiilor din Grupul Interdepartamental, inclusiv de un expert al departamentului condus de doamna Renate Weber care a provocat cele mai încinse dezbateri în contradictoriu. Două zile mai târziu, directorii S.R.I., S.I.E., S.T.S., D.G.I.A. şi D.G.I.P.I. au fost convocaţi la Departamentul pentru securitate naţională al Administraţiei Prezidenţiale, unde consilierul de stat, general Constantin Degeratu, a dispus, cu argumentele funcţiei, ca proiectul de lege să fie redenumit „Lege privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate”, precizând că, fără a se opera modi¬ficări în conţinut, acesta trebuie să fie restructurat pe trei secţiuni care să reflecte titlul legii. Indicaţia generalului Degeratu constituia nu numai o premieră mondială în materia legiferării domeniului, ci şi artificiul tactic de expediere a legii în zona regulamentelor cazone prin care au fost suprimate definitiv şansele sale de a fi preluată ca iniţiativă legislativă a vreunui grup parlamentar. Ignoranţă? Rea credinţă? Sabotaj? Presiuni ale unor grupuri de interese economice ameninţate de intenţiile legislative?!

Au trecut 11 ani şi nici o lege din pachetul legislativ de reformare a domeniului securităţii naţionale şi a activităţii serviciilor de informaţii nu a fost adoptată. Presiunile extraordinare orchestrate prin O.N.G.-uri – aveam suficiente dovezi – nu exprimau punctul lor de vedere. Bătălia se ducea între actori statali şi nonstatali interesaţi de menţinerea dereglementării domeniului securităţii şi a activităţii serviciilor de informaţii.