Ato Sumi e o soprană japoneză de 33 de ani, colaboratoare permanentă a Operei Naționale Române din Cluj. Asta înseamnă că e plătită doar pentru aparițiile din spectacole. N-ar putea trăi doar cu acei bani, așa că muncește part-time pentru o firmă japoneză. Opera rămâne însă pe primul loc. Recent, ea a luat premiul întâi la concursul de romanțe “Poveste de toamnă” de la Baia Mare, interpretând Ciobănaș cu 300 de oi.
Vorbește românește cu accent ardelenesc și își marchează momentele de surpriză cu interjecția adoptată din maghiară: oioioioioi!
Spune că, pentru a putea face muzică, ar fi mers până la capătul lumii. Într-un fel, a și făcut-o în 2002, când a venit în România ca să continue, la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj, studiile începute la Conservatorul din Tokyo. Avea 19 ani.
Pentru ea, Angela Gheorghiu este un idol. I-a rămas încrustată în suflet și minte imaginea acesteia din 1994 de la Covent Garden, când BBC și-a modificat grila de programe, înlocuind emisiunea Top Gear cu Traviata în care o româncă interpreta rolul Violettei Valery. În acea seară Angela Gheorghiu a obținut consacrarea mondială.
Ato Sumi nu poate înțelege atitudinea românilor față de ei înșiși, față de propriile valori, pe care ea, o asiatică, le privește cu mare respect:
“Știi care e cel mai trist moment care apare de fiecare dată în discuțiile cu românii? Și sunt mai ales tineri care mă întreabă de ce am venit în țara asta, despre care îmi spun că e așa cum e, în opoziție cu Japonia, care e dezvoltată, civilizată, blablabla.
E cea mai dură întrebare: de ce am venit în România, țara pe care, paradoxal, mulți dintre voi se pare că o detestați?
Inversez mereu rolurile și mă întreb cum ar fi ca eu să vorbesc despre țara mea în termenii ăștia. Trist, cu adevărat trist. Ar însemna să n-am respect pentru casa mea, pentru familia mea.
Iar voi n-ar trebui să aveți niciun complex. Uite, în domeniul meu, opera, aveți talent cu carul, oooioioioioi.
În fiecare teatru mare din lume sunt români. Metropolitan, Viena, Berlin, Roma. Reprezentați vârful în acest domeniu, alături de bulgari, ruși, italieni. Nu exagerez cu nimic. Și asta mă enervează, că nu știți ce aveți, ce minune…
Cu făcutul de lucruri împreună e mai greu la voi. Japonezii, dacă-și pun mintea să facă ceva împreună, poți fi sigur că vor realiza ceva genial. Dar să apară soliști niponi e mai greu, fiindcă suntem prea modești, prea închiși, prea nu știu cum.
La români, în schimb, mi se pare foarte greu să realizeze ceva împreună. Ziceți tot timpul: treaba lor! Și dați din mână. Eu nu pot să reacționez așa.
Sursa: Certitudinea
Adauga comentariu