Analize și opinii

Aterizare fortata

Suntem cu totii intr-un avion numit Romania. Motoarele avionului sunt in flacari, iar in cabina pilotilor este un taraboi de nedescris. Dintr-o regretabila eroare, locul pilotilor este ocupat de niste securisti, specialisti in instalare de borduri si incinerari de nave maritime. Avionul pierde combustibil si incepe sa piarda altitudine. Insotitoarea de bord Nuti, favorita gastii de smecheri care au uzurpat sistemele de control, se da cu bicicleta prin salon si povesteste pasagerilor despre frumusetea naturii virgine din Carpati. Pasagerii care au observat pierderea altitudinii si fumul scos de motoarele aeronavei se simt frustrati si speriati, dar multi inca mai spera ca vom reusi sa ajungem la sol in siguranta. Nu va fi asa. Restul pasagerilor nu au timp sa constientizeze seriozitatea situatiei, pentru ca sunt preocupati de instalarea unui gratar improvizat in timp ce-si delecteaza simtul estetic cu un concert ad-hoc al manelistilor din salon.

Trebuie sa ne pregatim pentru o aterizare fortata. Cel mai probabil, aceasta nu se va face pe o pista de aeroport, pentru ca “pilotii” care conduc aeronava Romania nu au aptitudini de navigatie si ne-am ratacit in furtuna crizei economice. Aterizarea se va face “pe burta” si in conditiile cele mai neprielnice. Oricine isi asuma un alt scenariu da dovada de un optimism care transcende limitele oricarei rationalitati.

Exista un grup de pasageri cu sepci si tricouri rosii care sustin ca lucrurile se pot schimba spre bine daca pasagerii avionului ii ajuta sa scoata din cabina pilotilor gasca de securisti nautici care s-a instalat acolo. Cica un tanar procuror pe nume Ponta, poreclit “girofarul”, si un diplomat de cariera, poreclit “prostanacul”, ar fi niste asi ai pilotajului extrem si trebuie sa avem incredere in ei. Pasagerii care nu au amnezie raman reci la indemnurile purtatorilor de sepci rosii pentru ca tin minte cum acestia au demontat si au vandut la fier vechi unul dintre motoarele aeronavei. Exista si un alt grup de pasageri care sustin ca instalarea in cabina pilotilor a unui rostitor de discursuri, ajutat de un motociclist feroce si un poet facut finantist, ne-ar scapa de toate relele si ne-ar permite o aterizare linistita intr-un aeroport din Europa de Vest. Intrebati fiind cum au de gand sa piloteze avionul in conditiile in care motoarele nu functioneaza, poetul facut finantist si rostitorul emerit de discursuri politice incep sa explice in unison, cu o fervoare religioasa, ca trebuie “sa tragem mansa la dreapta si s-o tinem tot asa”, avionul urmand sa aterizeze in conditiile in care pilotii nu intervin brutal in actiunile firesti ale fortelor naturii. Intrebati fiind daca au un plan de rezerva daca “tragerea mansei la dreapta” nu da rezultatele scontate, acestia se rusineaza vizibil si un observator atent poate vedea cum isi verifica inelul de la parasuta. Pasagerii fara amnezie isi amintesc despre aceasta echipa de “piloti” faptul ca acestia si-au cumparat parasute personale intr-un aeroport unde au vandut la niste straini aproape tot combustibilul din rezervoarele aeronavei.

Ce ne facem? Am fost invatati cu totii, la decolare, ca trebuie sa ascultam instructiunile echipajului, sa ramanem calmi in orice situatie si sa schimbam echipele de “piloti” la intervale regulate, fiind obisnuiti ca dreptul de a candida pentru functia de pilot il au numai baietii cu ochii albastri si cu constiinta amputata. Este frustrant sa constientizam ca ne aflam intr-un avion aflat in picaj si gestul de autoconservare firesc, dar disperat, este confectionarea ad-hoc a unei parasute improvizate si parasirea imediata a navei. Credem totusi ca mai exista si alte solutii. Este dificil, dar posibil, sa identificam printre pasageri persoane capabile de gandire libera. Este dificil, dar posibil, de a deslusi glasul Libertatii, in ciuda cacofoniei asurzitoare a manelelor si a sloganurilor electorale. Trebuie sa ne strangem impreuna. Unul cate unul. Impreuna putem elabora cai practice prin care vom putea pregati aeronava Romania pentru o aterizare fortata, in care toti pasagerii sa aiba sanse de supravietuire.

sursa: cronicaromana.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu