Analize și opinii

Arthur Suciu: „A perseverat și, treptat, a devenit un model de țopârlănie înțepată cu vagi urme de deprimare”

Acum vreo 20 de ani (aoleu!), am cunoscut-o tangențial pe Raluca Turcan (eram jurnalist). Era o fată frumoasă, inteligentă, îmbrăcată cu gust. Pe-atunci lucra, cred, cu Stolojan și se bârfeau multe despre ea, dar pe mine nu mă interesează viața privată a oamenilor. Sunt circumspect când e bârfită o femeie frumoasă. De regulă, aproape nimic nu-i adevărat. Apoi, m-am mirat s-o văd pe Turcan că devine, pe zice ce trece, tot mai țoapă. Grija excesivă față de felul în care se îmbracă și față de felul în care arată a dobândit-o pe undeva prin partid sau pe la Parlament. Problema și mai mare a fost că, îmbrăcându-se tot mai scump, se îmbrăca tot mai prost și mai nepotrivit. La început, mi-am spus că așa sunt femeile, se adaptează la mediu. Când ai 200 de cocalari în jur, nu poți să te îmbraci ca o intelectuală, căci pierzi teren. Însă ea a perseverat și, treptat, a devenit un model de țopârlănie înțepată cu vagi urme de deprimare. A devenit ceva de nerecunoscut. Și, ce-i mai rău, a devenit rea. Impertinentă și rea. Ce s-a întâmplat, de fapt? Un lucru simplu. A fost total înghițită de mediu. S-a pierdut cu firea. Te așteptai la un politician vechi, care face politică la nivel înalt de 20 de ani, să știe măcar să scrie. Or, ea a uitat și să scrie. Cum îmi zicea un prieten, om de afaceri, căruia i-am corectat o greșeală: “Pe mine mă doare-n p… de gramatică”. Pe el, sincer, ar cam avea de ce să-l doară-n p., dar pe un politician, oricât de veros, nu ar trebui să-l doară, căci gramatica, retorica e meseria lui. Ca om politic, nu poți să ai pe tine țoale de 5000 de euro și să nu știi să te exprimi. Înseamnă că n-ai evoluat decât la prețul țoalelor.

Autor:Arthur Suciu

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • De 20 de ani o urmăresc și eu pe această doamnă. Că a fost sau mai este inteligentă , nu prea am dovezi. Că a fost frumoasă iar acum este țoapă nu sunt total de acord. Prin modul cum s-a prezentat public acum mulți ani nu am dedus că ar fi o doamnă /domnișoară după care să întorci capul și să rămâi cu gâtul scrântit . Cred că locul ei a fost mereu în rândul țoapelor puțin mai răsărite.

  • Nu m-a interesat niciodata aceasta toapa si deci nu am urmarit-o dar imi amintesc cum o ridica in slavi pe Udrea la nu stiu ce congres al PDLului,numind-o ,,Kill Bill,,ul politicii romanesti si-mi mai amintesc, cu nesfirsita sila si revolta,cum se lupta in Parlament sa dea jos PSDul ca sa vina ei ,cei de dreapta!!!Si-mi mai amintesc cum ridea de Dancila care,sa fim corecti,este cu zece clase peste parasuta asta proasta de Turcan!!!De altfel,poate, cei care au votat aceste mizerii de oameni si care rideau de noi pensionarii ca votam PSDul,sa realizeze ce idioti,hoti, escroci,incompetenti,nemernici, tradatori si vinzatori de tara, in frunte cu nazistul antinational de la Cotroceni, au votat si daca si-au invatat lectia de acum inainte sa ne mai asculte si pe noi cei mai in virsta cind este vorba de ce este mai bun si mai bine pentru noi romanii si pentru tara noastra!!!