Oamenii lucizi și în cunoștiință de cauză observă o serie de evenimente ce s-au desfășurat în ultimul deceniu mai exact , din 11 septembrie 2001 incoace, și cu siguranță și-au pus întebarea – ce Dumnezeu se întâmplă ? Vedem o escaladare continuă a violenței, minciuni pe față, invazii, false conflicte, revolte in masă, sărăcie, ruinare și moartea a milioane de oameni…Lumea întreagă a ajuns să fie un loc periculos și demn de compătimire, și pe zi ce trece lucrurile merg din ce in ce mai prost…
Ceea ce ne conduce către întrebarea cât se poate de evidentă: De ce? De ce se întâmplă tóate acestea? Putem oare s-o explicăm ca fiind Natura Ticăloasă a Omului? Ori poate nebunia și ignoranța sa? Poate doar o serie greșeli impardonabile și decizii proaste privitoare la problemele-cheie ale societății?
Majoritatea ar găsi un răspuns pregătit, colorat fără îndoială de către punctul de vedere filozofic propriu. Cei mai raționali vor spune că sunt doar niște decizii pripite luate de oameni normali intr.-un context aflat în plina dezvoltare și expansiune. Cei optimiști vor ridica din umeri acceptându-și soarta ca fiind evidentă pentru că războaie, persecuții, sărăcie și corupție au existat dintotdeauna…Pesimiștii, ca de obicei, se vor plânge că toți vom fi condamnați la autodistrugere, în special dacă se numară printre adepții teoriei „2012-căiți-vă, sfârșitul lumii se apropie”. Și atunci ce ar trebui să credem?
Pentru început, ceva despre cuvântul Conspirații…
Dacă cumva vă numărați printre cei care nu dau doi bani pe explicațiile de mai sus, și simțiți că toate dezastrele în care a ajuns lumea sunt orchestrate cu intenții dubioase – că undeva există un grup de oameni ce controlează cursul evenimentelor la scară mondială, atunci – mare atenție: riscați să fiți etichetați drept niște ciudați paranoici pradă halucinațiilor, delirând despre teoria conspirației.
Dar nu este cazul să vă îngrijorați prea tare, pentru că cei care resping a priori, ca fiind simple „teorii ale conspirației ” , toate încercările de a construi un model alternativ privitor la felul în care ar trebui să funcționeze puterea globală sunt fie: a)săraci cu duhul și cred într-o „lume după chipul și asemănarea celei prezentate de CNN și Fox News”; b) miopi, care nu percep importanța proceselor geo-politice pe termen lung; sau c) cei care disimulează în mod intenționat, care servesc pe ascuns anumite interese, protejând astfel Elita Puterii Mondiale, și care întotdeauna devin neliniștiți atunci când cineva îi ia în colimator. Mă voi ocupa direct doar de cei din ultima categorie.
Nici măcar nu este atât de greu să respingi aceste acuzații de „teorii ale conspirației”, pentru că ceea ce se stigmatizează prin ele nu reprezintă altceva decât un comportament omenesc perfect normal. Sau poate ar trebui să strigăm cu toții „Săriți, Conspirație!” ori de câte ori doi sau mai mulți inși cu interese și scopuri comune se întâlnesc ca să-și planifice activitățile si să se pună de acord în privința lor, unindu-și eforturile pentru a-și atinge țelurile și obiectivele mai ușor și mai sigur? Vedem că acest mecanism funcționează în viața de zi cu zi in comunitate,la școală, chiar și în familie. Un asemenea comportament absolut normal este atât de generalizat încât nimeni nu-și mai bate capul cu el – dar numai până în momentul în care cineva scoate în evidență și punctează faptul că eșaloanele superioare ale puterii mondiale procedează exact la fel.
De fiecare dată când cineva afirmă că unele entități și persoane foarte puternice și influente se angajează în mod deloc surprinzător în acțiuni comune, planuri și înțelegeri, urmărind atingerea unor țeluri comune, cuvântul acela cu „C” lovește cu toată forța gata să anihileze instantaneu orice idee sau investigație de acest fel.
Cum de îndrăzniți să spuneți că bancherii mondiali complotează să manipuleze banii și finanțele ca mai apoi să poată controla economiile naționale, piețele de capital, guvernele și mass-media! Cum de îndrăzniți să îndrăzniți să insinuați faptul că cei puternici și bogați înființează organizații precum Consiliul pentru Relații Internaționale (in original: Council on Foreign Relations-CFR) sau a Comisiei Trilaterale (în original: Trilateral Commision) ca să-și realizeze mega-planurile geo-politice sprijinind pe termen lung interesele Elitei Puterii Mondiale menite să impună un Guvern Mondial pentru toată Omenirea! Cum poți fi atât de paranoic încât doar să sugerezi faptul că Puterea Banilor este folosită precum o mână grea în a-și plasa „oamenii lor” către Casa Albă, Parlament, Strada Downing (cunoscută drept – cartierul general al guvernului majestății sale), Casa Rosada (reședință prezidențială – Argentina) șamd. și în birourile Editoriale ale liderilor mass-media (ex. CNN, Fox News, MSNBC, New York Times etc.) ?
Aceasta este reacția majoritară diseminată de trusturile de presă când ne trezim vorbind de bancheri, magnați ai petrolului, contractori pe sisteme de apărare, politicieni și jurnaliști împreună cu corporațiile aferente, organizații, bănci, lobbies (un fel de mită politică-nota traducătorului), loje, forțe armate – toate făcând parte dintr-un sistem clar bazat pe interese și obiective comune – coalizând și folosind vaste resurse financiare pentru a-și exercita precum o mână de fier controlul asupra societății. Toate acestea sunt atât de relevante încât doar oamenii foarte naivi (sau acei insolenți „analiști” aflați pe statul de plată al Elitei!) concluzionează altfel. Ceea ce este considerat naiv este ca și cum ai afirma că George Soros „nu și-ar bate capul” nici măcar să ridice receptorul telefonului și să răspundă apelului făcut de către Sir Henry Kissinger sau Christine Lagarde pentru a discuta ceva legat de niște planuri tacite; sau că David Rockefeller nu servește sau nu a servit niciodată cina împreună cu frățiile sale din familiile Rothchild, Morgan sau Warburg.
Nu fiți surprinși încă de acest cuvânt cu litera „C”. Cei ce-l uzitează sunt tocmai acei oameni care-i reduc la tăcere pe cei lucizi și treziți, deoarece nimic nu reprezintă ceva mai periculos pentru ei decât… oamenii care dau dovadă de luciditate și se află în cunoștiință de cauză!
Acum, hai să aruncăm o privire la cum funcționează lumea, spune-i „conspirație” sau cum vrei.
Guvernul Mondial
Visul ridicării unui guvern mondial controlat de un grup relativ mic, minoritar dar eluziv a început acum câteva secole bune în urmă. Rădăcinile sale fiind înfipte nu numai pe scena politică, dar deasemenea în sferele sociale, culturale și religioase, folosind deseori tonalități simbolistice cu caracter ocult.
Revenind la timpurile noastre toate acestea sunt descrise sub o altă formă ascunsă vederii prin termeni precum o „Nouă Ordine Mondială” , „ O Singură Lume” , „ Deasupra-Lumii” și mai recent termenul de „Globalizare”. Gândiți-o sau denumiți-o cum credeți de cuviință, însă adevărul constă în fapte reale ce se desfășoară acum chiar sub spectrul nostru de înțelegere, lucruri precum suveranitatea națională, drept conferit Oamenilor să se reprezinte și să se organizeze în jurul statelor-națiuni, situație în care nici o autoritate externă nu are putere politică sau juridică într-un stat ( în caz că ați uitat definiția suveranității) liberi să decidă împreuna soarta sa ca stat și națiune, concept care acum este atât de erodat și difuz încât nimeni nu ar îndrăzni să definească ce mai înseamnă Suveranitate, sau ce definim prin ea.
Toate acestea poate ar fi acceptate, doar dacă suveranitatea națională s-ar reduce către problemele globale pentru o eventuală cooperare și găsirea unor soluții împreună pentru Umanitate ca întreg – pentru Binele Comun – dar iată din păcate că problemele actuale pe care le împărtășim sunt creșterea săraciei, foametei, bolilor, contaminărilor și nu în ultimul rând al războaielor, ceea ce ne prezintă o imagine cu totul altfel decât acel bine comun. Vă întrebați probabil, de ce? Ce motiv, și ce scop are acest Guvern Mondial care nu se afiliază în jurul acelor instituții robuste ale statului de drept sau ale unor alte instituții globale care dețin (sau mai bine zis ar trebui să dețină) acel Bine Public Comun al Oamenirii pe prim plan, dar care mai degrabă reprezintă și se afiliază cu acele organizații private ce dețin un sector profitabil și interesele lor mai presus de toate. De fapt, acest Guvern Mondial pe care-l vedem deja desfășurându-se sub privirea noastră, posedă acea cheie, foarte caracteristică, dar rar menționată, este privat.
Puterea Privată
Să începem de la elementele de bază: ce conduce lumea astăzi nu este nici justiția, nici căutarea acelui numitor comun pentru binele umanității, nici măcar legile internaționale nu se iau în considerare, nici sistemul de valori etice ar avea vreun efect, ce să mai vorbim de democrație. Ceea ce guvernează lumea este Puterea, și acea Putere din zilele noastre s-a comasat și a căzut în mâinile unei minorități uzurpatoare. Ce și cum definim acest cuvânt „Putere”?
Mai întâi de toate, Puterea se definește ca fiind abilitatea concretă de a plănui, promova, organiza, și a acționa ferm, obținând astfel o serie de rezultate care invariabil vor conduce spre obiective specifice și dorite într-un țel bine definit, fie de scurtă, medie sau de lungă durată. Puterea este capacitatea și tenacitatea cu care s-ar realiza acele lucruri indiferent de împrejurări, obstacole, sau rezistență, și în același timp blocând sau îndepărtând indiferent de forța de rezistență opusă ei, și dacă este necesar – fie chiar și prin război.
Această definiție se întinde de la un capăt la altul în politic, economic, industrial, mediul de afaceri, tehnologic, cultural, psihologic și (de obicei ca ultimă instanță) pe scena militară de acțiune – intervenție armată. Toate aceste războaie ale Puterii se exercită și sunt puse în practică în ziua de azi, necesitând o coordonare și folosire inteligentă ale resurselor aflate la îndemână, fie ele din belșug sau deficitare, reale sau virtuale – însă cu o perspectivă clară și concisă privind atingerea obiectivelor și țelurilor propuse.
În al doilea rând trebuie să subliniem faptul că este necesar să diferențiem Puterea Formală de Puterea Reală. Ceea ce ne arată mass-media sunt cele mai de top rezultate vizibile, rezultate care prezintă acțiunile exercitate de către structuri ale Puterii Formale, adică, guvernele naționale, piețele financiare și mediatice etc., și nimic mai mult. Cu toate acestea, pârghiile Puterii Reale care declanșează o serie de lucruri, sunt mult mai puțin vizibile. Ele plănuiesc ce se întâmplă în lume, când se întâmplă, unde, și cine trebuie să facă acestea. Simetriile dintre Puterea Reală și cea Formală ne ajută sa explicăm cum funcționează acest sistem global. Să recapitulăm:
Puterea Reală este centrată pe structuri proactive discrete și organizații ce conduc concret și efectiv procesele politice, economice și sociale ale unei națiuni, regiuni, clasă socială, instituții publice sau private, sau o combinație dintre acestea. Eficiența ei derivă din continuitatea sa de-a lungul timpului care-i permite să crească și să poată înclina balanța în favoarea sa dezvoltând capacitatea de a domina întreaga lume. Structurile Puterii Reale generează niște cauze care, deși nu sunt vizibile, au rezultate foarte vizibile.
Puterea Formală în schimb este centrată pe structuri care în mare parte sunt executori reactivi ai strategiilor și deciziilor emanate din structurile Puterii Reale. Acestea includ structuri la nivel înalt ca marile corporații multinaționale, bănci transnaționale, monopoluri multimedia, universități cheie și eșaloane de top guvenamental din toate țările (președinți, membri ai guvernului, parlamentari, judecători) . Structurile Puterii Formale sunt direct răspunzătoare de efectele evidente din top ce își trag rădăcinile din cele mai puțin vizibile emanate de structura Puterii Reale.
Acapararea și uzul puterii seamănă în multe privințe cu sportul numit – surfing (navigare pe valuri cu ajutorul unei plăci aqvadinamice denumită surf-board): în care simți și esti conștient de pericol, dar îți păstrezi echilibrul, și rămâi pe placă, menținerea flexibilă a controlului asupra vitezei de deplasare, direcției și a înălțimii valurilor. „Surferii” buni „încalecă valul” și-l mențin sub ei, sau cum a spus filozoful de origine italiană Julius Evola care recomanda să învătăm cum „să călărim tigrul…”. Dacă stau să mă gândesc bine, puterea ar fi precum o felină ce ne vânează, abilă și gata de atac, aflată în continuă căutare a hranei folosindu-și toate tacticile necesare prinderii ei.
Aceasta ne conduce către necesitatea aprofundării „Legii Puterii” indiferent cât de brutală ni se prezintă. Cei ce dețin Puterea o folosesc tocmai pentru a-și promova și conduce obiectivele și interesele proprii; pe de altă parte cei care NU o dețin sunt nevoiți să suporte consecințele acțiunilor celor care dețin Puterea și le conduc astfel obiectivele și interesele comunitare.
Tocmai aici se înrădăcinează situația dramatică în care se regăsesc marea majoritate a țărilor pentru că puterea nu se mai află în mâinile popoarelor și organizațiilor aferente conlucrând către acel Bine Comun.
Piramida
Ne-ar ajuta poate să analizăm Puterea din punctul de vedere al corporațiilor. La urma urmei, corporația de tip modern s-a dezvoltat, a înflorit și a supraviețuit de-a lungul a câtorva secole devenind astfel un instrument cheie în schimbarea evolutivă care în cele din urmă s-a transformat într-un proces de privatizare a puterii, preluând frâiele de control de la instituțiile politice publice către structuri economice de rang înalt articulate în trei nivele ierarhice vertical:
1)Acționarii, cei care sunt proprietarii de drept și care dețin controlul asupra Corporației, chiar dacă rareori ajung să se implice în mod direct în procesele operaționale sau administrative, acționarii sunt concentrați doar pe finanțele ei și nu pe producția în sine.
2)Bordul director(Consiliul Director), cei ce reprezintă acționarii și interesele lor, supraveghind și controlând desfășurarea corectă, eficientă și ordonată a operațiunilor Corporației în deplină concordanță cu interesele acționarilor. Ei sunt direct răspunzători de creșterea maximă a valorii acțiunilor bazate pe cheltuieli minime fie atât în prezent cât și în perspectivă, în acest fel făcând din corporație de tip capitalist un agent intrinsec anti social.
3)Managerii, reprezintă acea pătură a angajaților foarte bine remunerați responsabili direct cu desfășurarea activităților de zi cu zi ale Corporației. În general ei sunt oameni cu o înaltă pregătire profesională, specialiști dedicați ce adaugă acea plus valoare Corporației prin talentul, abilități organizatorice și disciplină.
L a ora actuală există deja o supertructură a unui veritabil Guvern Mondial, dar în mare parte nu poate fi recunoscută ca atare din cauza faptului că paradigmele asociate conceptului de „guvern” nu se lasă prea ușor descoperite. Mai curând din moment ce puterea a încăput pe mâna domeniului privat, Guvernul mondial de astăzi are mai multe în comun cu structurile puterii private de tip tradițional descrise mai sus(corporație). Aceast fapt constitue însăși temelia „globalizării”, unde puterea este de tip privat, iar democrația reprezintă sistemul politic preferabil prin care structurile puterii private controlează guvernele prin intermediul banului.
De aceea puterea poporului – „guvernul” – din aproape toate țările nu pot ocupa decât pozițiile inferioare la nivel decizional (Președinte, Prim Ministru, Congres, Parlament etc.). Pozițiile medii și superioare la nivel decizional se află în totalitate mai presus de sau în afara sferei de influență a guvernelor sau statelor, așadar poporul nu are acces sau control asupra lor, în ciuda faptului că ne afectează în mod direct pe toți. Hai să vedem în continuare mai în detaliu cum funcționează practic această ierarhie a dominației globale:
Decizii la Nivel Înalt (adică Cei ce Dețin Lumea) – Scopul Geopolitic
În lumea corporațiilor private, deciziile la nivel înalt se iau de către acționari. În sistemul de Guvernare Mondială acestea se iau de către Elita Puterii Globale. Cu excepția țărilor mari precum Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Federația Rusă, China și Franța, guvernele naționale ale altor state au acces decizional restrâns sau nu-l au deloc la acest nivel superior unde „Stăpânii Lumii” au monopolul Puterii Absolute. Toate acestea sunt coordonate și grupate în jurul următoarelor axe principale care au de a face cu aspectul geopolitic:
Think Tanks – Organizație compactă, ierarhică, perfect consistentă și coerentă cu legături puternice în rețeaua globală de centre pe probleme geostrategice și planificare – așa numitele „think tanks” – mai concret exemple ca : Consiliul pe Relații Internaționale (CFR), Comisia Trilaterală (TC), Grupul Bilderberg, Institutul Regal pentru Relații Internaționale („Chatham House”), Forumul Economic Mondial, Proiectul pentru Un Nou Secol American (PNAC), printre altele. Atribuțiile lor sunt de a planifica dezvoltarea pe termen lung procese complexe legate de sfera politică, economică, financiară, tehnologică, militară și culturală, integrându-le intr-un complex consistent și sustenabil de modele geopolitice, echipat să atingă pe termen lung o dominare națională, regională și mai apoi globală in continuă creștere.
Dinastii de Familii Financiare deținătoare ale unor imense puteri economice, financiare si sfere de influență socială bazate pe averi acumulate de-a lungul câtorva generații, sau chiar timp de câteva secole și aici s-ar enumera următoarele familii: Rothschild, Rockefeller, Morgan, Mellon, Bin-Laden, Bush, Buffet și alții.
Dinastii Regale și Familii cu descendență Nobiliară ce au deținut puterea de-a lungul secolelor fie economică, financiară, socială sau religioasă, și intre acestea sunt de menționat familile nobiliare conducătoare ale Marii Britanii, Olandei, Spaniei, Belgiei precum și acele neîncoronatedar foarte influente ale Franței, Germaniei, Austriei, Italiei și Portugaliei. Toate aceste familii sunt într-o directă legătură cu echivalențele lor din lumea Islamică, șeici și regalități, sau nobilitățile financiare așa zise „patriciene” din SUA.
Organizațiile Religioase – Structuri politice bazate pe cultele principale religioase, notabil ar fi Vatican, Biserica Anglicană, Biserica Luterană, Biserica Calvinistă, Sinedriul Evreiesc, Biserica Evanghelică și Biserica Penticostală cu organizațiile aferente, multe dintre ele cu afinitate spre pro-Zionism;
Structuri Politice Supranaționale – Masoneria, Zionism, Social Democrația Internațională, Creștin Democrația Internațională, precum și alte ONG-uri și acele „lobbies”( lobby se referă la influențarea legitimă a deciziilor politice, prin activități de comunicare profesionist realizate, care implică expertiză legislativă, tehnici discursive si abilități strategice). În aceste structuri găsim eșaloanele cele mai înalte aflate în vârful piramidei puterii globale care împreună conduc și decid soarta lumii. Fără îndoială, orice s-ar afla în spatele acestor „Iluminați” tradiția se respectă, dăinuie și se continuă și acum: o grupare compactă aflată în jurul unei Mese Rotunde formată din așa ziși „Bătrâni Înțelepți” ce reprezintă puterea banilor, familii Dinastice, Regi, Regine, Șeici, Cardinali din Vatican, Rabini, clerici din Bisericile Luterane și Anglicane,precum și liniile directe de sânge din care se trage și va apare viitorul „Rege al Lumii”. Responsabilitatea nu trece de acest punct terminal.
Crima Organizată – Nu este surprinzător faptul că crima organizată interacționează cu aceste structuri „legitime” ale puterii și care au fost create chiar de ei sub pretextul de „ convenții operaționale”. Toate acestea se desfășoară sub acoperire; diferite Mafii, vânzători de armament, carteluri de droguri, spălători de bani, plus cei ce se ocupă de finanțele acestor organizații. Limtele lor de acțiune nu sunt trasate concret de sistem și aceasta se întâmplă din cauză că s-au infiltrat firm în organizații „legitime” incluse sunt CIA (Agenția Centrală de Inteligență), MI6 (Serviciile Secrete Britanice), Mossad (Serviciul Secret Israelian), DEA Agenția pentru Controlul Traficului de Droguri), FBI (Biroul Federal de Investigații), SEC (Comisia de Securizări și Schimburi), diferite instituții financiare, piața bursieră, precum și forțe armate și securitate. Această structură a puterii Noii Ordini Mondiale conține pacturi și înțelegeri tacite contopite cu organizațiile criminale de acest gen care sunt dispuse să respecte și să se supună acestor principii directive nescrise precum și regulilor de luptă.
Pozițiile Medii Decizionale (așa numiții „The Deciders”- cei ce Decid) – Scop Strategic
În lumea corporatistă privată, toate acestea cad în mâna Consiliului Director. În Guvernul Mondial aceasta face referință la un set de jucători de top cum ar fi: corporațiile multinaționale, instituțiile financiare transnaționale, monopolurile de media, universități de prestigiu, și acele notabile sectoare de activitate din toate guvernele naționale, de menționat fiind cele ce se ocupă cu relații și afaceri externe, economie și apărare.
Toate acestea împreună coordonează și operează resurse uriașe, canalizându-le spre finanțarea campaniilor politice care promovează partidele politice, precum și candidații care în prealabil au fost atent selecționați, cercetați, stabiliți și aprobați partidele de ei, menținând astfel o balanță credibilă și o imagine bună pentru a se asigura că electoratul păstrează în permanență impresia – deși falsă – că „poporul îi alege pe acei care-l conduc”: hai să-i spunem acestei sintagme „jocul de-a democrația”.
Monopolurile de multi media, în schimb, execută campanii scurte dar intense cunoscute sub numele de PsyOps(operațiuni de război psihologic), chiar înainte de alegeri, în timp ce sistemul de educație(analiști politici etc.) execută presiuni psihologice pe termen mediu și lung, ca să se asigure de faptul că majoritatea polulației crede, acceptă, îmbrățișează și joacă „jocul de-a democrația” fără să-și pună prea multe întrebări, sau chiar deloc.
Pozițiile inferioare Decizionale (Operatorii Cotidieni) – Scop Operațional
În lumea corporatistă privată, acestea sunt puse în mâinile Managerilor. În Guvernul Mondial, ele cad în slujba Autorităților, de exemplu: guvernele naționale(parlament, etc), instituțiile de menținere și respectare a legilor (poliție, instituțiile judiciare, jandarmerie etc.), armate și forțe de securitate națională, departamente de control și supraveghere, și altele. În această categorie este inclus și Președintele statului sau Primul Ministru în calitate de șef al Executivului, Parlamentarii (sau Congresmenii) în Legislativ și Judecătorii în Justiție.
Un președinte sau prim ministru al unei națiuni este, astfel, limitat la simpla execuție a deciziilor executive pe termen scurt pe durata scurtului lor mandat (de obicei trei sau patru ani și, eventual, cu un nou mandat la realegere: evident, o perioadă mult prea scurtă pentru a consolida continuitatea puterii). Ei pot fi considerați un fel de „directori executivi” (CEO) ai țărilor, dar cu „aripile tăiate” și combătuți permanent de un grup la fel de controlat de candidați preselectați ai „opoziției”, la rândul lor modelați, scanați și aprobați de către aceiași „Directori” și „Acționari” ai Elitei Puterii Mondiale, care controlează întregul joc democratic, finanțând campanii electorale costisitoare și campanii psihologice în mass-media.
Dinamica
O altă cauză majoră a escaladării violenței și stărilor conflictive din zilele noastre este faptul că procesele financiare, economice și sociale au o dinamică foarte diferită unul față de celălalt și au ceea ce am putea numi proprii lor factori „temporali”:
Finanțe (Schimbare Rapidă) – Tehnologia modernă permite domeniului financiar să se miște instantaneu, deoarece operatorii financiari și jucătorii din piața bursieră din lumea întreagă speculează, investesc, retrag bani din piață, migrează de pe o piață pe alta, de la o valută la alta, folosind rețele de telecomunicații, software și computere extrem de performante cu viteza luminii, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.
Dinamica: „Timpul” în Finanțe se măsoară în secunde și minute și a devenit puternic automatizat. Acest avantaj uriaș explică în linii mari de ce în prezent Finanțele au o dominație absolută asupra noastră.
Economia (Schimbare Moderată) – Procesele economice se derulează într-un ritm mult mai lent, deoarece producerea de autovehicule, avioane și mașini, fabricarea de dulciuri și îmbrăcăminte, construcția de fabrici și uzine, instruirea și recrutarea de personal – toate necesită planificare, cunoaștere, timp și efort.
Dinamica: „Timpul” în Economie se măsoară în zile, săptămâni, luni, ba chiar și ani. Economia Reală operează, deci, cu o viteză mai mică decât cea a Finanțelor Virtuale, cărora li se subordonează în mod cu totul nefiresc.
Societate (Schimbare Lentă) – Procesele colective ce guvernează schimbările în paradigmele mentale, valorile morale, moravurile sociale, obiceiurile sau moda etc. sunt și mai lente. În zilele noastre asistăm la o „reorganizare” socială și culturală globală fără precedent. Cele două instrumente fundamentale care produc Schimbarea Socială sunt:
Sistemul de Învățământ – Educația privind chestiunile sociale, culturale, economice și politice a devenit distorsionată, contaminată, deconstruită, erodată, golită de conținut și cu susul în jos în toate problemele ce presupun aculturarea și alinierea în scopul de a susține și promova profilul mental impus de Elita Puterii Mondiale.
Mass-Media – Pe lângă faptul că distorsionează prin presă perspectiva globală asupra realității, media se folosește de „entertainment” și „show business” pentru a promova conținuturi demoralizatoare, distructive, uneori perverse, inspirate din metoda străveche de „tâmpire” în masă de pe vremea declinului Imperiului Roman – panem et circenses, „pâine și circ” – plus „valoarea adăugată” a tehnologiei actuale.
Dinamica: Schimbarea socială și culturală se produce extrem de încet. „Timpul” său se măsoară în decenii, generații sau chiar veacuri.
„Roata” Puterii Mondiale
Arhitectura puterii geopolitice globale din zilele noastre ar arăta cam așa:
Corporații Industiale Multinaționale Majore – Top 500 al Averilor din industrie, servicii, comerț, petrol, energie, industrie minieră, cercetare și dezvoltare, apărare, spațiu aerian, alimentație, agricultură, industrie chimică, construcții, transporturi, consultanță etc.
Instituții Financiare Private – Bănci internaționale și transnaționale, consultanți financiari, agenții de calcul al riscului, burse, administratori de fonduri, companii de asigurări și reasigurări, fonduri de pensii și investiții etc.
Instituții Multilaterale Naționale și Supranaționale – Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Banca Inter-Americană pentru Dezvoltare (IADB), Banca de Reglementări Internaționale, toate băncile centrale naționale, mai ales Banca Rezervei Federale a Statelor Unite și Banca Centrală Europeană, Organizația Națiunilor Unite ș.a.
Universitățile și Mediul Academic – În ceea ce privește științele politice, relații internaționale și administrație publică, studii economice (în speță Harvard, MIT, Columbia, Princeton, Yale, Johns Hopkins, Chicago, Stanford, Georgetown, Oxford, Cambridge, London School of Economics).
Trusturi Multimedia – The New York Times, Washington Post, Newsweek, CNN-Time Warner, CBS, MSNBC, Fox, BBC, The Economist, Der Spiegel, Foreign Affairs, Reuters.
Instituțiile de Guvernământ – Politici-cheie interne și internaționale, poziții economice, financiare și monetare.
Pentru a servi scopurilor și intereselor Noii Ordini Mondiale, această „Roată a Puterii” trebuie să se învârtă într-o direcție specifică, dirijată printr-o osie controlată de către o rețea discretă, nu neapărat secretă, de instituții de dezvoltare („think-tanks”) și centre de planificare geopolitică ce acționează flexibil, pas cu pas și consecvent. Această rețea scrie „partiturile” pentru fiecare dintre axele principale ale puterii, care le vor interpreta de așa manieră, încât, la momentul potrivit, fiecare din ele să-și facă treaba în cadrul unui plan mult mai larg, care cuprinde viitorul întregii lumi pe o durată de câteva decenii.
Aceasta este o schemă piramidală extrem de bine ierarhizată și disciplinată și, pe măsură ce coborâm în josul piramidei, constatăm că operatorii și actanții devin din ce în ce mai numeroși, dar mai puțin conștienți de „imaginea de ansamblu”. Așa cum se întâmplă în lumea spionajului, fiecare actant operează după principiul „atât trebuie să știi”, și doar persoana sau persoanele de la vârf pot avea o imagine de perspectivă asupra a ceea ce se petrece și asupra moduluiîn care totul se leagă perfect într-un Plan Fundamental. Pentru amatorii de simboluri, aceasta este semnificația Ochiului Atoatevăzător de pe bancnota de un dolar american…
Puterea Banilor
Puterea dobândită cu ajutorul banului este total antidemocratică. Întotdeauna m-a surprins felul în care politicienii, media „intelectualii”, universitarii sau liderii de opinie declamă lozinci despre „democrație”, insistând asupra necesității de a o impune tuturor și pretutindeni, însă nu auzim niciodată nimic despre nevoia stringentă de a democratiza finanțele și economia. Există un adevărat tabu în legătură cu această idee, deși se vede cu ochiul liber că finanțele și economia sunt guvernate printr-un despotism strict, cu un puternic iz nedemocratic. Cu toate acestea, nimeni dintre cei care ar trebui să atragă atenția opiniei publice asupra acestui fapt – jurnaliști, analiști, politicieni – nu îndrăznește să o facă.
„Poderoso Señor es Don Dinero” – „Domnul Ban e un Stăpân Puternic” – scria poetul spaniol Don Francisco de Quevedo y Villegas cu patru veauri în urmă. Și ne trezește la realitate modul în care acest gentilom, „Măria-Sa Banul”, domină din ce în ce mai covârșitor cumplitul nostru secol XXI.
Guvernul Mondial este deja deasupra tuturor. Timp de multe decenii a funcționat ca un soi de „guvern-fantomă”, care se pregătea să facă saltul și să devină un „Guvern Mondial” oficial, cu pretenții „legitime”. El impune lumii un sistem de gândire în care „democrația” și capitalismul au valoare intrinsecă, ceea ce înseamnă că, pentru a putea să devenim parte a acestora, trebuie să acceptăm respectivele valori, inclusiv valorile transcendentale privitoare la chestiuni precum dreptatea, fericirea și altele asemenea. Așadar, cetățenii trebuie să-și încredințeze propriile minți Sistemului, care nu este unul nici politic, nici economic, ci, mai curând, unul al conștiinței.
Democrația și capitalismul sunt sisteme de conștiință. Oamenii nu-și dau seama, dar mințile lor sunt modelate de către aceste sisteme. Așa se explică de ce democrația și capitalismul reprezintă un regim totalitar. Totalitarismul înseamnă controlul total al societății… și niciodată n-a existat un totalitarism mai puternic ca cel de azi. Totalitarismul sistemelor democratic și capitalist este atât de sofisticat, încât până și dorințele noastre ne sunt determinate de Sistem. Ne dorim exact ceea ce societatea vrea ca noi să ne dorim.
Trebuie s-o strigăm în gura mare. Dacă adevărata democrație înseamnă guvernarea cu și pentru Noi, Poporul, în scopul de a apăra și susține Binele Comun, iar „jocul democrației” pe care suntem siliți să-l jucăm astăzi este complet aservit și subordonat puterii Nedemocratice a banului, atunci concluzia este că NU există nicăieri nicio democrație.
Dacă nu înțelegem asta, atunci nu înțelegem cum funcționează realmente sistemul puterii mondiale, ceea ce înseamnă, în plus, că nu putem ajunge la un diagnostic corect privind motivul pentru care treburile merg prost în lumea aceasta. Și dacă nu găsim diagnosticul corect, atunci nu vom putea niciodată vindeca această situație bolnavă în care ne aflăm. A sosit clipa să ne deschidem mințile și ochii!
Autor: ADRIAN SALBUCHI
Traducerea: Florin Miron
La sugestia lui Horea Coroiu
sursa: gandeste.org
Curios, toate bisericile sunt enumerate, dar nu BOR. Hai sa fim seriosi!!!