Analize și opinii

Angelo Davidescu: „CAP AI, MINTE CE-ȚI MAI TREBUIE?”

CAP AI, MINTE CE-ȚI MAI TREBUIE? UCRAINA ARE CE ȘI-A DORIT
Asta i se potrivește cel mai bine Ucrainei. După cel de-al II-lea război mondial, ucrainenii au fost recompensaţi cu anexarea teritoriilor Transcarpatia, sudul Moldovei de est (Basarabia), Galiţia poloneză şi cu o parte din Bucovina românească, în 1945, după care, în 1954, Ucraina Sovietică a primit şi Crimeea.
După destrămarea URSS, Ucraina a păstrat în componența ei toate aceste teritorii. Practic, Ucraina este, în estul Europei, echivalentul Iugoslaviei: un construct, o formă statală artificială, înglobând etnii diverse şi fostele teritorii ale acestora, deci zone cu potențial pentru o politică de învrăjbire, de dezorganizare, de conflict şi de haos.
Înțelegerea între Federația Rusă și USA a fost ca Federația Rusă să-și retragă trupele din fostul RDG – pentru a permite reunificarea Germaniei – și din fostele țări comuniste Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Letonia, Estonia, Lituania, țări care urmau să-și câștige autodeterminarea. Toate acestea însă cu respectarea angajamentului că NATO nu se va extinde spre Est, țările amintite, inclusiv România și Ucraina, urmând să asigure zona tampon între NATO și Federația Rusă. Rusia și-a făcut partea.
După căderea Uniunii Sovietice, Ucraina s-a trezit în postura de a fi a treia putere nucleară din lume, având stocuri de arme nucleare mai mari decât ale Regatului Unit, Franței și ale Chinei împreună. 1900 de focoase nucleare au fost transferate pe teritoriul Rusiei pentru a fi distruse între 1994 și 1996. În schimbul renunțării la arsenalul nuclear, Rusia, USA și UK s-au angajat – prin Memorandumul de la Budapesta – să respecte independența, suveranitatea și frontierele la zi ale Ucrainei.
Ce-ar fi trebuit să facă Ucraina, dacă ar fi avut niște lideri sănătoși la cap? Să-și păstreze un statut de neutralitate între cele două puteri nucleare. Să devină o Elveție a Estului. Ar fi beneficiat atât de pe urma relațiilor economice cu Rusia – având bună parte din economie interconectată cu cea rusă – cât și de pe urma deschiderii către economia UE. Fiind o piață de 51 mil. locuitori, având al doilea teritoriu ca întindere după Rusia, bogat în resurse, întrunea toate condițiile pentru a deveni un partener economic de dorit pentru occidentali.
Or ce-a făcut Ucraina? A mâncat-o unde nu trebuie. După ce NATO a încălcat înțelegerea cu Rusia și a înglobat fostele țări comuniste, aducând trupe și tehnică militară până la granițele Rusiei, s-a trezit că vrea și ea atât în UE cât și-n NATO. Orchestrat de rețelele sorosiste, Euromaidanul din 2013, care a dus la căderea președintelui și a guvernului, punând în loc forțele pro-occidentale, a stârnit furia Rusiei.
Da, mă?, a zis Putin. Păi stați așa, atunci! Ia dați-ne voi înapoi teritoriile care nu v-au aparținut, pe care vi le-am făcut cadou. Că n-ați intrat în URSS cu ele. Și printr-o operațiune fulger și-a luat înapoi Crimeea, Donbas-ul și Luhansk-ul. E mai bine așa? Neutri nu v-a plăcut să fiți. V-a trebuit Euromaidan? V-a vrăjit Biden?
Biden era vicepreședinte în mandatele Obama, pe atunci. El a suținut și întreținut euromaidanul. Direct. După care s-a instalat acolo Hunter, fi-su, care a făcut afaceri colosale. Iar când procurorul-șef a deschis un dosar penal, Biden l-a sunat pe președintele marionetă pus de ei să-l schimbe. Ceea ce s-a și întâmplat.
E, mai toți analiștii români se fac că au orbul găinilor. Toate analizele lor sunt foaaaarte „echidistante”. Nu introduc în procesare niciunul dintre elementele menționate. O Ucraină neutră, cum ar fi fost firesc și fair play să rămână, ar fi păstrat și azi integritatea sa teritorială. Deși artificial creată, am spus. Ar fi fost spre binele și prosperitatea ei.
Și mai fac ceva ticăloșii de pe aici și cei occidentali. Se fac că nu văd cum Ucraina este singurul stat din Europa care a dat o lege, în 2017, prin care calcă în picioare drepturile minorităților naționale: române, maghiare, poloneze, slovace, lituaniene ș.a. Interzice învățământul în limbile vernaculare, activitățile culturale prin care își exprimă și conservă identitatea etnică, tradițiile culturale. Or ca să devii eligibil pentru NATO, respectarea statului de drept, a drepturilor omului sunt valori fundamentale.
Pentru asta și a avut NATO intervenții militare în alte state care le-au încălcat, nu? Să elibereze popoarele de sub dictaturi. E, toată lumea e oarbă când vine vorba de Ucraina, cel mai corupt stat european, cu o economie oligarhică. Păi nu pute de la o poștă aici? Pentru cine mai are „nas” și minte.
Și acum Ucraina ar mai vrea să și provoace o conflagrație de proporții, să sufere și alții pentru ea. Noi abia ce-am semnat un tratat de cooperare militară cu ei. Puși de parteneri. E bine, trebuie să-i ajutăm să-și păstreze teritoriile noastre anexate și să-i discrimineze în continuare pe cei 500.000 de români trăitori acolo. Nicio condiție nu le-am pus. Ce să cauți tu între Rusia și Ucraina? Nici măcar nu e țară NATO.
PS. E greu să rămâi obiectiv în lumea de azi, care suferă de o decadență morală terifiantă. Occidentul, până mai ieri etalon în materie de democrație și de morală politică, a devenit un monstru. Când faci o analiză, trebuie să te pui și-n locul adversarului. Are și el interese, nu doar tu.

Autor: Angelo Davidescu

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

Abonează-te la newsletter