Analize și opinii

Amatorismul și securismul DIICOT a ieșit la iveală dintr-o prostie: camera instalată în plafonul mașinii a căzut în timpul mersului

SPIONAT IN MASINA – Vanatoarea dementa a chirurgului Mihai Lucan a culminat cu plantarea unei camere audio-video in autoturismul sotiei, care nu e vizata in dosarul penal. Disperati ca le-a picat tehnica, agentii DIICOT au aparut intr-un suflet sa isi recupereze camera. Episodul apare ca un grav atentat la viata privata.



Amatorismul anchetatorilor DIICOT l-a depasit pe cel al colegilor din DNA, pe care nimeni nu credea ca poate sa ii intreaca. Joi, 11 ianuarie 2018, la orele 15.00, in timp ce prof. dr. Mihai Lucan se deplasa cu sotia sa intr-un automobil Volkswagen Passat, cu numarul B 85 FTR, proprietate a sotiei sale, Maria Lucan, s-a intamplat un moment incredibil. O placuta de plastic din plafoniera a cazut peste schimbatorul de viteze, iar de sub ea s-a desprins o camera video minuscula, legata cu un fir electric de sursa de alimentare a plafonierei. Cei doi soti au ramas socati dandu-si seama ca sunt urmariti audio-video in intimitatea lor, in masina proprietate a Mariei Lucan, despre care, repetam, nu face obiectul niciunei investigatii penale.

Se pare ca filajul chirurgului Lucan se facea in timp real dintr-o masina aflata in apropiere, intrucat anchetatorii DIICOT s-au alarmat, vazand pe monitorul de receptie ca s-au demascat in cel mai penibil mod cu putinta, din cauza ca specialistul care a montat dispozitivul de urmarire nu a stiut sa fixeze cum trebuie grila de plastic a plafonului. Uluitor, la 15 minute dupa depistarea camerei, la automobilul sotilor Lucan s-au prezentat niste agenti care s-au prezentat a fi de la DIICOT, care le-au fluturat celor doi o hartie in fata si au recuperat camera instalata in plafoniera si care atarna de un fir.

Mai precis, nu au vrut sa recupereze camera si sa faca proces-verbal in acest sens, probabil pentru a nu-si insusi tehnica de supraveghere pentru care nu stim daca aveau mandat, ci au sechestrat masina sotiei medicului Lucan cu totul, fara sa faca proces-verbal cu privire la prezenta camerei instalate in masina. Nici la insistentele celor prezenti, agentii DIICOT nu au vrut sa faca proces-verbal de constatare a existentei camerei in masina.

Acest fapt ridica intrebarea legitima daca exista autorizatie de interceptare, precum si ce anume doreau agentii DIICOT sa ascunda. 

Nu stim daca agentii DIICOT au avut mandat pentru instalarea unei asemenea camere in masina sotiei care nu are nicio calitate in dosar. Apreciem ca aceasta operatiune pute de la o posta a politie politica, mai ales ca anchetatorii DIICOT nu au reusit sa obtina arestarea chirurgului la Tribunalul Bucuresti in data de 21 decembrie 2017. Actiunea este cu atat mai odioasa cu cat judecatoarea TMB, Monica Cipariu, nu doar ca a respins cererea de arestare preventiva, dar a facut praf probatoriul procurorului Marian Delcea, acuzandu-l ca nici macar nu a catadicsit sa verifice proprietatea unui aparat de criogenie despre care sustinea ca ar apartine Clinicii de Transplant de Stat.

In aceste conditii, opinia noastra ca jurnalisti este ca DIICOT, dupa ce a fost facut praf de instanta, incearca cu disperare, prin orice mijloace, sa obtina in contestatie sau in alta maniera arestare chirurgului Mihai Lucan, pe care nu s-a multumit doar sa il haituiasca juridic, dar s-a pretat la scurgerea premeditata de informatii secrete din dosar in presa, supunandu-l pe eminentul chirurg unui linsaj mediatic fara precedent.

Lumeajustitiei.ro solicita clasei politice, CSM, Inspectiei Judiciare sa ia pozitii publice fata de aceasta operatiune pe care noi o apreciem ca fiind de politie politica.

Nu este posibil ca unul dintre cei mai mari chirurgi ai Romaniei sa fie vanati la o asemenea maniera, mai ales dupa ce Tribunalul Bucuresti in motivarea incheierii de respingere a cererii de arestare preventiva a facut practic un rechizitoriu la adresa probatoriului incalificabil cu care DIICOT s-a prezentat la instanta.

UPDATE, 11.01.2018, ora 19.30 – DIICOT recunoaste ca dispozitivul plantat in masina sotiei profesorului Mihai Lucan ii apartinea. Iata reactia DIICOT:

Biroul de informare si Relatii Publice din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizat si Terorism este imputernicit sa aduca la cunostinta opiniei publice urmatoarele:

In cursul zilei de astazi, ne-a parvenit informatia ca inculpatul LUCAN MIHAI a descoperit in autoturismul pe care il utiliza, un mijloc de interceptare ambientala care apartine Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizat si Terorism.

Precizam ca dispozitivul a fost instalat in autoturismul utilizat de catre inculpatul Lucan Mihai urmare a punerii in executare a unui mandat de supraveghere tehnica, solicitat si obtinut cu respectarea normelor de procedura penala.

Dispozitivul tehnic deconspirat de catre inculpat a fost recuperat”.

Prezentam in continuare filmarea cu momentul depistarii camerei video, precum si imagini cu camera desprinsa din plafon:

Sursa: Lumea Justiției