Analize și opinii

Alt impostor în guvernul României

Nu merită să tragi cu mitaliera după o cioară și nici cu tunul după un țînțar. Dar nici nu se face să te lași prostit de un impostor care îți arată o minge de ping pong și zice că este rezervorul de apă al orașului cutare. Așa și cu povestea diplomei lui Vlad Voiculescu. Cum naiba să luăm o adeverință de studii masterale drept diplomă care include și studii universitare? În fapt, omul ne scoate ochii cu o adeverință eliberată de Universitatea din Viena și cu o echivalare românească a unei adeverințe austriece.
În baza O.M.E.C.Ş. nr. 5269/2015 şi a avizului de legalitate nr. 1138 acordat de către Direcţia Generală Juridic la data de 15.01.2016, se atestă că diploma de studii, eliberată de Vienna University of Economics and Business, Republica Austria, la data de 04.10.2011, domnului Vasile-Voiculescu Vlad, se echivalează cu diplomă de master (ciclul II) în domeniul administrarea afacerilor, specializarea administrarea afacerilor. Prezentul atestat cuprinde şi ciclul de licenţă pentru care nu i s-a eliberat o diplomă distinctă, conferă aceleaşi drepturi cu absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior similare, acreditate, din România şi este valabil cu prezentarea diplomei menţionate mai sus în original”, precizează documentul eliberat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și prezentat de descurcăreț ca validare în România a Bescheidul prezentat pe post de diplomă universitară și diplomă de masterat din Austria.

Documentul oferit de universitatea din Viena și prezentat de Vlad Voiculescu drept diplomă poartă titlul de Bescheid. În limba română, se traduce cu „înștiințare” sau ”notificare”. Nu cu diplomă. Dacă un asemenea act este prezentat undeva, el poate fi luat în considerare sau poate nu. Un riguros șef de personal l-ar fi trimis la plimbare. În nici un caz nu este o diplomă. Chiar și un pîrlit de absolvent ca patru clase își dă seama că Bescheidul este o adeverință, nu o diplomă. Nici nu are față de diplomă de studii universitare. Vlad Voiculescu a încercat o șmecherie. Ne-a arătat o adeverință și o echivalare pe bază de adeverință, nu de diplomă. În mod categoric, documentul prezentat nu este o copie sau o traducere a diplomei de studii a sus-numitului. Este suficient să citiți cu atenție documentul de echivalare. Chiar dacă o învîrte ca la Ploiești, adeverința (bescheidul) spune clar că „diploma de studii, eliberată de Vienna University of Economics and Business, Republica Austria, la data de 04.10.2011, domnului Vasile-Voiculescu Vlad, se echivalează cu diplomă de master”. Și, mai apoi, o drege nepermis, precizînd că
”Prezentul atestat cuprinde şi ciclul de licenţă pentru care nu i s-a eliberat o diplomă distinctă”.
Dacă nu s-a eliberat înseamnă că nu este. Adică, ne aflăm în fața unei adeverințe care include și studiile universitare ale fandositului personaj. Omul n-are diplomă ci o demonstrație că ar avea o diplomă de masterat care include și o diplomă universitară. Are doar o adeverință care spune că studiile sale universitare sunt incluse în diploma de master. Masterat care să include și diploma de licență este în cel mai rău caz o mare invenție austriacă pentru cazul particular al „studiosului” Vlad Voiculescu.
Cu alte cuvinte, Vlad Voiculescu nu are diploma universitară de la sus-menționata universitate austriacă. Are doar o adeverință care ne invită să credem că studiile sale universitare sunt incluse în această adeverință de master.
Mai rămîne de luat în calcul ipoteza că Vlad Voiculescu a prezentat la Viena diploma de la o universitate fantomatică din România sau de pe aiurea și austriecii au luat-o în seamă și l-au admis la un master.
Cu alte cuvinte, ministrul a comis o tentativă de inducere în eroare. Și primul-ministru ar trebui să-l someze scurt:

-Diploma, magister, nu adeverința!

Juridic vorbind, Bescheidul prezentat de Vlad Voiculescu poate fi luat în considerare ca deducție a existenței unei diplome. Dar, ca diplomă universitară, urmare a studiilor efectuate între anii cutare și cutare la universitatea x din cutare oraș, în mod categoric, nu.
Cu un asemenea act, Vlad Voiculescu se așază la loc de cinste lîngă doctorii nășiți de prof. univ. dr. Gabriel Oprea, lîngă doctoratul lui Victor Viorel Ponta sau al Laurei Codruța Kovesi, cu diploma de cursant SRI a lui Orlando Teodorovici, lângă Laurențiu Baranga, fost la Oficiul Național de Spălarea Banilor și alte sute și mii de impostori cu diplome luate pe veresie.
O gînganie prețioasă în plus în insectarul impostorilor cu titluri și diplome aranjate de dragul ierarhiilor obținute cu ajutorul politicii!
Cine crede în Bescheidul lui Vlad Voiculescu se expune și el în insectarul din apropiere, destinat celor mai fraieri funcționari din România!

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: cotidianul.ro

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Mai mult ca sigur, guzganul asta neomarxist detine o diploma la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul“, iar SRI-ul i-a fabricat, de ochii lumii, o “diploma de participare” la Vienna University of Economics and Business! Vorba personajului Gogu din “B.D. la munte şi la mare”: “Diploma nu canta, domisoara! Evacuati sala! Incercati la opera”(nu la Sanatate)!