În fond, și pe vremea Rusiei țariste erau mujici care nu erau deranjați de faptul că munceau ca vitele, erau biciuiți de boieri și trăiau și mureau într-o sărăcie cruntă, ci mai degrabă le creștea inima văzând pe tronul Sfintei Rusii țarul ca Icoană a Împăratului Ceresc. Dintr-o perspectivă marxistă, aceștia erau orbiți de un ritual teologico-politic extrem de sofisticat, inegalabil la capitolul rafinament estetic. Pentru marxiștii ruși, în frunte cu bolșevicii, fenomenul era definit în termenii falsei conștiințe, iar agitația lor revoluționară a urmărit să-l deturneze pe mujic de la vraja contemplației sacre spre conștiința intereselor sale materiale nesatisfăcute, pe care Lenin le-a rezumat prin celebra formulă pace, pâine și război.
Ce a urmat, știm bine. Dar altceva voiam să spun. Că asemeni mujicilor de odinioară, tefeliștii de azi – mulți dintre ei mujici proaspăt emancipați – nu sunt deranjați de faptul că n-au căldură în casă, zac gunoaiele pe străzi și nu își mai pot plăti rata la bancă, atâta timp cât noul țar, astăzi sexomarxist, le dă țepe pentru corupți, dezvoltare personală, educație sexuală și antreprenorială, procesiuni cu icoanele lui Klaus, Cioloș și Codruța și alte ritualuri de un penibil grotesc.
În ciuda retoricii vehement antiortodoxe – vrem spitale, nu catedrale – adeziunea lor la userism și subsecventa ură față de PSD e de natură religios-emoțională și nu are mai nimic de-a face cu rațiunea înțeleasă în termenii conștientizării propriilor interese materiale. Din acest motiv, orice discuție rațională a opțiunilor lor nu va duce nicăieri. Pentru ei, userismul se rezumă la convingerea că sunt oameni mișto pentru că votează oameni mișto, iar asta le ține și de cald, și de foame.
Autor: Alexandru Racu
Adauga comentariu