Analize și opinii

Alexandru Racu: Stiliștii și stilații

După ce “stilații” au aruncat bolovanul în baltă, tulburând apele, văd că unii ierarhi s-au simțit nevoiți să îi combată pe “stiliști”. Toate bune și frumoase. Dar de ce nu ne spun nimic și despre argumentele stilaților?
De exemplu, trebuie să sărbătorim Paștele pe gregorian deoarece sfinții părinți au rânduit la Sinodul de la Niceea împreună-prăznuirea Sfintelor Paști de către toți creștinii. Serios? Chiar asta să fi rânduit părinții de la Niceea? Nu cumva s-au referit la toți creștinii ortodocși (ceea ce evident, nu înseamnă că ortodocșii ar trebui să sărbătorească musai la altă dată, dar în niciun caz nu rezultă din asta că trebuie să sărbătorească musai la aceeași dată). Ce ar fi fost ca părinții de la Niceea să zică: toți creștinii trebuie să prăznuiască la aceeași dată, iar dacă secta spurcatului Arie, pe care acest sfânt sinod l-a dat anatemei, va schimba actualul calendar, atunci e musai ca și ortodocșii să se ia după el, ca semn al unității tuturor creștinilor?
Sau ce au de spus ierarhii care s-au luat la trântă cu stiliștii despre argumentul conform căruia trebuie să sărbătorim pe gregorian pentru că acum suntem în UE, iar unitatea europeană – care oricum e vai de capul ei – nu e doar o unitate politică, ci și una spirituală, care primează față de unitatea de credință cu ceilalți creștini ortodocși care păstrează rânduielile și dogmele celor șapte sinoade ecumenice, inclusiv crezul niceo-constantinopolitan, pe care unii s-au apucat să-l modifice tot așa, de capul lor, fără un nou sinod ecumenic?
Sau ce au de spus aceiași ierarhi despre argumentul potrivit căruia trebuie să schimbăm calendarul pentru că românii au migrat – de foame, nu de dragul valorilor euroatlantice, dar ce mai contează – în UE? Păi dacă e așa, atunci de ce nu schimbă și toate celelalte dogme în funcție de ce zice UE? De ce își mai botează copiii Maria și Ion românii plecați în UE și cei rămași acasă deși Comisia Europeană a recomandat utilizarea unor nume mai multiculturale? De ce nu acceptă faptul că și bărbații pot naște? Că așa e în UE, așa a zis UE. De ce nu fac ascultare de Comisia Europeană până la capăt?
Sau ce au de spus aceiași ierarhi despre argumentul stilaților conform căruia trebuie să schimbăm calendarul din pricina slugărniciei lui Kiril? De când și până când se schimbă calendarul Bisericii în funcție de păcatele unui patriarh sau ale unor episcopi? Miron Cristea a fost mai breaz în postura sa de prim-ministru al lui Carol al II-lea, atunci când a retras cetățenia română la peste 200000 de evrei? Toți patriarhii greci din vremea turcocrației, care și-au cumpărat funcția de la sultan pe bani grei, recuperați apoi prin împilarea poporului cu nenumărate biruri, au fost mai breji? Patriarhii Moscovei din vremea Uniunii Sovietice, cu care am rămas în comuniune, au fost mai puțin slugarnici decât Kiril? Episcopii români contemporani, care n-au scos o vorbă despre participarea românilor la operațiunile americane de democratizare și pacificare din Orientul Mijlociu, care au distrus țări și, printre altele, i-au nenorocit și pe frații creștini – ortodocși și nu numai – din Siria și Irak n-au nici măcar un pai prin ochi de care să se îngrijească?
E Kiril singurul patriarh slugarnic din istoria Bisericii Ortodoxe? Bine ar fi să fie așa, dar din păcate nu e cazul. Ce s-ar alege de dogmele, canoanele și rânduielile Bisericii dacă ne apucăm să le schimbăm de fiecare dată când un patriarh binecuvântează un război nedrept sau abdică de la obligațiile sale morale? E Kiril eretic? Atunci discuția se schimbă. Dar dacă e, dovediți-o! Cu bibliografie și argumentele de rigoare. Nu cu bolboroseli europene despre Russkiy mir, erezie despre care încă nu știm nici ce e, nici cine o promovează. Cel puțin nu în România și pe forumurile ortodocșilor liberali care se îngrămădesc să îl afurisească pe Kiril.
Toate acestea nu înseamnă că argumentele stiliștilor sunt corecte. Din câte am reușit eu să înțeleg, calendarul e strict o problemă tehnică. Vechiul ceas a rămas în urmă și trebuie să îl înlocuim cu unul nou pentru a putea sărbători Paștele, așa cum au rânduit părinții de la Niceea, după echinocțiul de primăvară, ceea ce, iarăși, din câte am reușit eu să înțeleg, nu ne împiedică să sărbătorim după Paștele evreilor dacă se întâmplă ca acesta să înceapă în aceeași duminică în care pică Paștele creștinilor (dacă mi-a scăpat ceva, rog să fiu corectat).
Problema e că argumentele “stilaților” sunt neortodoxe, la limită eretice, și sunt neortodoxe pentru că sunt lumești, pentru că încearcă să impună Bisericii o agendă politică și geopolitică străină de misiunea ei. La fel și prioritățile și solidaritățile lor sunt altele decât cele ale celor care își organizează viața pe temelia comuniunii cu Hristos și cu frații întru Hristos ce mărturisesc aceeași credință. Pun calendarul mai presus de comuniunea întru Hristos – la fel ca stiliștii – doar datorită faptului că – spre deosebire de stiliști – pun comunitatea euroatlantică mai presus de comunitatea eclezială. Și nu e prima oară când fac asta. Așa e structurată gândirea și “spiritualitatea” lor. Dar niciun ierarh al Bisericii – dintre cei care luptă cu stiliștii – nu a simțit până acum nevoia de a le atrage măcar atenția. Pentru că se uită la ei cu aceeași adorație tâmpă cu care și ei se uită la marile porți de la Bruxelles și Washington.
În fine, dacă ideea schimbării calendarului e, în principiu, corectă – deși există lucruri mult mai importante decât această schimbare, cum ar fi unitatea Bisericii – problema e că genul acesta de argumente nu pot decât să dea apă la moară atitudinii schismatice. Altfel spus, în ipoteza în care modificarea calendarului chiar trebuie să se facă – deși cu siguranță nu acum trebuie să se facă – ea se va face cu mult mai multă tulburare și dezbinare tocmai datorită faptului că se face sub imboldul stilaților, care deși acuză rătăcirea stiliștilor, sunt mult mai rătăciți decât aceștia din urmă; și niciun ierarh nu se sinchisește să le atragă atenția, reașezând dezbaterea eclezială pe un făgaș constructiv, pentru că stilații au diplomă la Sorbona, ceea ce îi face pe unii clerici elitolatrii să creadă că s-au umplut de Duhul Sfânt, când de fapt au tot umplut Biserica de tot felul de duhuri necurate.

Autor: Alexandru Racu