Alexandru Racu: “Rămâne de văzut ce fel de dictatură vom avea, cine cui va dicta, că libertate pentru toți, ca acum, nu va mai fi cu putință”

Efectul previzibil va fi ascuțirea luptei dintre clase și în cele din urmă colapsul modelului democratic. Tefeleii sunt deja învățați să îi disprețuiască pe bătrâni. Când vor ajunge la concluzia că din cauza lor și, în general, a populimii care neagă știința, s-a prăjit planeta, vor ajunge inevitabil și la concluzia că democrația populistă nu mai ține, e nevoie de dictatură tefelistă. Antecedente există deja. S-au văzut în pandemie, le vedem și acum în eforturile statului profund din SUA de a-l împiedica pe Trump să mai obțină un al doilea mandat. Drept urmare, mă tem că în viitorul apropiat s-ar putea să mai vedem multe știri cu azile de tip nazist pentru bătrâni, mai ales că urmează o generație de bătrâni tot mai singuri și de tineri tot mai individualiști și tot mai supărați pe trecut.

Dar nici populimea nu se va da bătută ușor dacă ținem cont de viitorul distopic pe care i-l pregătește nou generație de tefelei. Tot astfel, și tefeleilor (mulți dintre ei deja bătrâni) – care au ars cherosenul ani la rând pe city break-uri și vacanțe tropicale, au investit bani grei în complexul militaro-industrial, ca să apere democrația, și au scos bani și din piatră seacă la corporațiile unde au lucrat, lăsând în urmă deșerturi cu etichetă eco – le convine să reducă explicația dezastrului la faptul că populimea, care-i proastă, n-a crezut și “nu crede în știință”. Din nou, am văzut aceeași explicație simplistă și convenabilă și în pandemie, când Caramitru Jr. făcea apel la jandarmii să-i bată pe votanții PSD, că sunt proști și nu cred în știință. Pandemia ne-a învățat că, în circumstanțe dramatice pentru oameni și societate, credința în știință devine linia de demarcație a unui nou război religios, de tipul celor prin care a trecut Europa în secolele XVI-XVII.

Dacă mai punem la socoteală și impactul politic, de dreapta, pe care îl avea creșterea presiunii migratorii pe Europa și America de Nord, în contextul în care populațiile din Sudul sărac vor fugi de căldură spre Nordul bogat care le-a prăjit țările de baștină, precum și previzibila radicalizare apocaliptic-conspiraționist-fundamentalistă a acestor nedreptățiți, dar și a populiștilor din nord, confruntați cu niște tefeliști tot mai distopici și niște musulmani tot mai numeroși și mai radicali, înțelegem de ce, odată cu încălzirea globală, e de presupus că se vor încinge rău de tot și spiritele.

În condițiile în care și experții și elitele progresiste vor ajunge, vrând nevrând, la concluzia că doar o dictatură globală mai poate salva ce se mai poate salva, asigurând supraviețuirea speciei, în timp ce, asemeni fenomenelor meteorologice extreme, crizele de nervi se vor înteți și se vor acutiza în rândul tuturor segmentelor sociale, e greu de văzut cum ar mai putea rezista democrația cu care ne-am obișnuit. De aceea, partizanii libertății de a polua mâncând ce vrei, conducând cât vrei, zburând unde vrei ș.a.m.d. nu pot decât să spere că aceste previziuni sumbre ale oamenilor de știință nu se vor adeveri (mă rog, ei sunt ferm convinși că nu se vor adeveri). Căci dacă se adeveresc, nu prea va mai rămâne multă libertate (poate doar, vorba lui Marx, ca necesitate înțeleasă).

Rămâne de văzut doar cine va ajunge la butoane (unde nu va ajunge și nu se va menține decât prin bătaie). Sau, cum spunea la mijlocul secolului XIX Donoso Cortes: rămâne de văzut ce fel de dictatură vom avea, cine cui va dicta, că libertate pentru toți, ca acum, nu va mai fi cu putință.

Autor: Alexandru Racu