Alexandru Racu: „Privatizarea sănătății merge înainte, pas cu pas”

1. Întâi de toate, trimiterea către privat. Asta datorită faptului că la stat s-au închis anumite secții și nu s-au deschis altele noi. Spre exemplu, când mi-am luxat umărul în decembrie 2019 am fost la control la policlinica de stat unde mă duceam în adolescență și, Slavă Domnului, am putut să fac acolo fizioterapie, cu coplată, dar la un preț accesibil. Însă n-am putut să fac la stat nici radiografie, pentru că se desființase secția de radiologie, nici RMN, pentru că nu se înființase o secție de acest tip între timp. A trebuit să mă duc la privat cu trimiterea. Privatul mi-a spus că nu mai sunt fonduri alocate pentru luna în curs, lucru care nu mi s-a spus niciodată atunci când am fost trimis de la stat la stat, nu de la stat la privat. Eu nu puteam să aștept până luna viitoare, mai ales că nu aveam nicio garanție că luna viitoare vor avea fonduri. Așa că am plătit din propriul buzunar: pentru radiografie nu foarte mult, pentru RMN m-a rupt. Iar apoi medicul de la stat mi-a spus o chestie: cică privații sunt plătiți de două ori de pacient, o dată prin contribuția pentru sănătate și încă o dată din propriul buzunar, atunci când privatul îți spune că degeaba ți-ai plătit contribuția pentru că nu s-au alocat fonduri. Dar potrivit medicului de la stat, după ce încasează banii plătiți din propriul buzunar, pentru același serviciu privatul încasează și bani de la stat. Adică faptul că nu s-au alocat fonduri nu înseamnă capitalism, îl plătești pe privat din propriul buzunar, ci înseamnă și capitalism (îl plătești pe privat din propriul buzunar) și socialism (dar doar pentru șmecheri, întrucât privatul încasează bani și de la stat pentru același serviciu).

2. Se știe că mulți medici au plecat din țară. Dar ceea ce nu se spune la fel de mult e că mulți medici au migrat de la stat la privat. Pur și simplu nu mai lucrează la stat. Rezultatul? Anumite operații nu le mai poți face decât la privat sau eventual în străinătate. Pentru că la stat nu mai e personal calificat pentru respectivele operații. Asta se întâmplă și în București și Dumnezeu știe cât de rău o fi în provincie. Cunosc cazul unei persoane care a trebuit să strângă peste 5000 de euro ca să facă la privat o operație care nu se mai putea face la stat deoarece singurul medic de la stat care făcea această operație se mutase la privat. Evident, persoana respectivă își plătise contribuția pentru sănătate. Dar când a avut nevoie de servicii medicale s-a operat în regim premodern, adică datorită faptului că s-a găsit cine să o miluiască.

3. În fine, medicii care lucrează și la privat și la stat. Mai țineți minte fraza repetată de nenumărate ori de activiștii hotărâți să curețe sistemul medical românesc de corupție, eventual călcând pe cadavre: dacă nu-i dai șpagă, nici nu se uită la tine. Ei bine, să vezi cum se uită acum la tine când îi spui că ai prefera totuși să te operezi la stat după ce medicul ți-a oferit posibilitatea “să alegi” unde te operezi: la stat sau la clinica privată unde lucrează în paralel cu jobul de la stat. Să vezi cum ajungi să te simți ca un asistat social, care stă cu mâna întinsă la stat și refuză oportunitatea unui tratament medical european și civilizat la privat, în ciuda faptului că ai totuși norocul să faci parte din firava clasă de mijloc autohtonă care intră în faliment și căreia îi ies figurile aspiraționale din cap cu ocazia primei operații mai serioase la privat.