Analize și opinii

Alexandru Racu: „Niciunul dintre experții ăștia nu știu câți vaccinați sunt internați la ATI în momentul de față.”

Timp de mai bine de un an, expertu’ lu’ pește, Cherecheș, și alte clone autohtone ale lui Neil Ferguson ne-au tot spus ce o să fie și au continuat să o facă, neabătuți, deși de fiecare dată a fost mult mai puțin rău decât au prezis ei. Ne-au încântat și cu subtilități din registrul antropologiei culturale, explicându-ne cum la noi ar fi Holocaust dacă s-ar da libertate ca în Suedia pentru că noi nu suntem civilizați. Și acuma ne spun că în octombrie vom avea 20000 de cazuri pe zi. Dar nu știu cum se face că niciunul dintre experții ăștia nu știu câți vaccinați sunt internați la ATI în momentul de față. Știința ăstora poate face doar afirmații nefalsificabile, despre ce o să fie dacă nu facem ca ei, dar nu poate pe de altă parte să numere morții care nu mai sunt, împărțindu-i nu în oi și capre, ca la Judecata de Apoi, ci în vaccinați și nevaccinați. Sau poate știu și câți vaccinați sunt la ATI și câți au murit, dar nu ne spun, pentru că sunt convinși că spre deosebire de primul tip de știință, care se ocupă de viitor, asta care se ocupă de prezent nu ne este de folos.

Autor: Alexandru Racu

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu