E simplu: dacă puterea nu se transferă pe cale pașnică, prin alegeri libere, atunci fie nu se mai transferă (dictatură), fie se transferă pe cale violentă (revoluție).
Tocmai d-aia, nu mi se pare deloc convingătoare veșnica blamare a “infiltraților”. În schimb, cred că îndeajuns de mulți oameni au ajuns la concluzia asta, altfel simplă ca bună ziua. Și era inevitabil să se întâmple așa.
Și mai cred că e doar începutul. Pur și simplu, nu există decât două răspunsuri posibile la abuzul de putere, perceput ca atare de câteva milioane de concetățeni: resemnarea sau violența.
***
De când a fost reținut Georgescu a devenit clar pentru mine că în ecuația politică românească a mai rămas o singură necunoscută: dacă susținătorii lui Călin Georgescu sunt capabili măcar de un 10 august. Dacă răspunsul e da, ceea ce, sincer, nu cred, atunci mai există o șansă, destul de mică, sa se schimbe ceva cu sprijin american. Dacă răspunsul e nu, atunci rămâne cum am stabilit: după Paște alegem între Crin și Nicușor. Revoluția suveranistă se amână.
Autor:Alexandru Racu
Adauga comentariu