Analize și opinii

Alexandru Racu: Cum văd eu lucrurile și ce anticipez că se va întâmpla

Putin avea nevoie de soldați profesioniști și bine echipați ca să acopere pierderile care s-au tot acumulat după șapte luni de operațiune militară specială care conform planurilor inițiale ar fi trebuit să dureze câteva zile.
Ăștia pe care îi strânge acum sunt carne de tun și vor dezerta, cu prima ocazie. În plus, oricum îi trimite la luptă cu mâna goală.
Dar mă tem că rezultatul acestei mutări geniale va fi următorul: în loc să îi înlocuiască pe soldații profesioniști și bine echipați pe care i-a pierdut în Ucraina, Putin va trebui să-i trimită și pe soldații din această categorie pe care încă îi mai are și de care are mare nevoie ca să potolească revoltele care vor izbunci în diferitele republici din Rusia profundă tocmai din cauză încercării de a recruta soldați cu care Putin oricum nu are ce să facă.
Astfel, în loc să întărească frontul din Ucraina, cred că mai degrabă va deschide alte câteva fronturi în interiorul Rusiei.
Rusia are 145 de milioane de locuitori (cu tot cu femei, bătrâni și copii). Dacă rușii (atât etnicii ruși, cât și minoritățile etnice din rândul cărora înțeleg că se recrutează în mod preponderent) ar fi crezut într-atât de mult în acest război încât să fie dispuși să moară pentru obiectivul lui Putin, se găseau cu ușurință 1 milion de voluntari. Dacă a fost nevoie de mobilizare (fie ea și parțială) înseamnă că nu s-au găsit nici măcar atâția, iar asta înseamnă că vei avea nevoie mulți soldați ca să gestionezi această mobilizare de care oricum nu aveai nevoie.
Dar atunci de ce a făcut-o? Probabil că a simțit nevoia să arate și el că face ceva în condițiile prăbușirii penibile a unui sector important al frontului ucrainean și pentru că încă îi tremură mâna în proximitatea butonului roșu. Așa stând lucrurile, e posibil ca foarte curând să fie înlocuit. Iar cel care îl va înlocui va avea de ales: dacă salvează Rusia sau dacă distruge și lumea odată cu ea.
Nu spun că astea se vor întâmpla azi, mâine. Deși nu e exclus să asistăm la o evoluție extrem de rapidă, inclusiv în direcția catastrofală, e posibil să mai treacă ceva timp. Dar lucrurile în direcția asta merg. Și era clar că merg în direcția asta după prima săptămână de război. Până acum Putin doar a tras de timp și trăgând de timp a amplificat prețul înfrângerii. Dar nu are cum să facă asta la nesfârșit.

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu