Analize și opinii

Alexandru Racu: „Cred însă că mare parte dintre cei care refuză să îngenuncheze o fac din trei motive, toate legitime.”

Eu nu neg faptul că există rasiști sau că unii dintre cei care refuză să îngenuncheze în semn de solidaritate cu BLM sunt rasiști. Cred însă că mare parte dintre cei care refuză să îngenuncheze o fac din trei motive, toate legitime.
Întâi de toate, e o problemă ce privește statele coloniale sau statele formate prin colonizare, precum SUA, din zona Atlanticului. Ea are prea puțină legătură cu Europa de Est, unde problemele au fost altele: spre exemplu, antisemitismul. Din acest motiv, popoarele din această zonă nu înțeleg de ce ar trebui să participe la ritualurile de penitență care pot avea un sens în Anglia, Belgia și SUA, dar care nu prea mai au sens în Europa de Est, nu pentru că popoarele astea ar fi inocente – niciun popor nu este – ci pentru că istoria lor are prea puțin de-a face cu dihotomia alb-negru care a structurat spațiul atlantic.
Dincolo de acest aspect, elitele liberale globale, adică beneficiarii istorici ai exploatării rasiste și colonialiste, se simt îndreptățite și astăzi să dea lecții de moralitate la toată planeta, inclusiv popoarelor din Europa de Est care sunt exploatate prin mecanisme recente ale globalizării, cum ar fi integrarea euroatlantică, și a căror exploatare este deseori ignorată pentru că aceste popoare nu sunt negre. În fond, acțiunea afirmativă și ritualurile de penitență ale albilor liberali sunt fenomene specifice clasei de mijloc privilegiate din statele atlantice dezvoltate și modul prin care aceasta își afirmă superioritatea morală atât prin raport cu clasa muncitoare din țările de origine, cât și prin raport cu esticii care au suferit și sub turci, și sub austrieci, și sub ruși, și sub naziști, și sub comuniști și care trudesc acum pentru bani puțini pentru multinaționalele care defilează sub steagul curcubeului și al belemeului.
Or aceste popoare, pe bună dreptate, simt că nu au ce lecții să primească de la aceste elite care sunt îndreptățite să dea lecții și de la clonele lor locale. Pentru că știu pe propria piele mai bine ce este exploatarea decât actorii de la Hollywood și jucătorii din NBA și Premier League plătiți cu milioane de dolari sau euro. Același lucru îl simte și clasa muncitoare din aceste state. În fond, elitele capitaliste care au exploatat sclavii negri și popoarele din colonii și-au exploatat, deseori în condiții la fel de brutale, și muncitorii albi din țările lor. Iar aceeași pretenție de superioritate care a justificat colonialismul capitalist de secol XIX se regăsește și în atitudinea afișată de elitele neoliberale globale care își spală păcatele economice prin culoarea pielii, identitatea de gen sau orientarea sexuală (sunt negru, deci ce contează că câștig într-o oră cât o sută de români într-o lună, eu sunt o victimă, nu un privilegiat, pentru că sunt negru, nu alb) sau printr-o pocăință ostentativă care, așa cum bine știm noi ortodocșii, este o falsă pocăință. Drept urmare, în momentul în care n-o să ne mai ascundem privilegiile în spatele suferinței strămoșilor și în momentul în care vom fi în stare să stabilim o ierarhie a modurilor în care sunt nedreptățiți oamenii aici și acum și, prin urmare o ierarhie a priorităților politice, poate că și mai mulți albi săraci sau nu foarte săraci, dar decenți, se vor solidariza cu mișcările negrilor pentru că abia atunci solidaritatea aia chiar va însemna ceva.
În fine, ultima problemă e că această mișcare Black Lives Matter care pornește de la niște revendicări legitime vine la pachet cu o serie de aberații sinistre sau doar stupide. Și nu sunt puține: de la reprezentările albe ale lui Iisus Hristos care trebuie distruse pentru că sunt rasiste, până la ideea că doar un negru o poate traduce într-o limbă străină pe tânăra poetă de culoare care a recitat la inaugurarea lui Joe Biden; de la interzicerea pisicilor aristocrate pe motiv de rasism, până la eliminarea cursurilor de muzică și filosofie clasică din același motiv; de la dărâmarea statuii lui Abraham Lincoln (da, până și pe a lui Abraham Lincoln au dărâmat-o) și până la încercarea de a distruge viețile și carierele unor oameni pentru că au zis la un moment dat “ăla negru” când au fost întrebați la cine se referă.
Cum aceste revendicări delirante vin la pachet cu revendicări și reacții antirasiste de bun simț, cum ar fi dreptul oricărei persoane de a fi tratată în spiritul egalității și legalității de forțele de ordine sau cum ar fi solidarizarea cu țintele bullyingului rasist din lumea fotbalului – – cazul celor trei jucători din naționala Angliei care au ratat la loviturile de departajare – lumea nu îngenunchează pentru BLM și pentru motivul că, în cel mai bun caz, nu e clar pentru ce îngenunchează de fapt: pentru dreptate și solidaritate reală sau pentru delirul nihilist și liberticid al unor țicniți și ipocriți? Așa că unii oameni preferă să își manifeste antirasismul pe cont propriu, atunci când consideră că e cazul, pentru a nu lăsa impresia că sunt de acord și cu chestiile astea. Chiar dacă există cu siguranță și unii care nu îngenunchează pentru că sunt rasiști, motivul pentru care mulți nu îngenunchează nu e rasismul de care îi acuză cei care le cer (deseori îi somează) să îngenuncheze, ci modul aberant în care se manifestă antirasismul acestora din urmă.
Până când nu lămurim și ce înseamnă să fii rasist și în ce constă crezul BLM, mulții nu îngenunchează pentru că nu știu, de fapt, cui se închină. Sau își dau seama că, de fapt, li se cere să valideze printr-o spășită plecăciune ipocrizia, delirul și samavolnicia elitelor progresiste care se folosesc de anumite categorii defavorizate (în mod real sau doar imaginar) ca să își justifice dreptul de a exercita asupra oamenilor decenți și independenți puterea arbitrară a unor privilegiați și care întrețin o confuzie între bine și rău, legitim și ilegitim, egalitate și privilegiu, de pe urma căreia adevărații rasiști nu pot decât să profite. Căci atâta timp cât genul acesta de antirasism îi ține la distanță pe oamenii decenți, rasiștii vor putea și ei, cel puțin până la punct, să pozeze în oameni decenți (pentru ca ulterior să se descarce, la adăpostul anonimatului, pe rețelele de socializare). În plus, la nivel social vor deveni și mai puternici deoarece genul acesta de antirasism îi va împinge pe mulți oameni decenți înspre o stare de neutralitate și / sau confuzie sau chiar în brațele rasiștilor atunci când vor constata că pe ei ăia cel puțin îi lasă în pace, în timp ce ăilalți îi hărțuiesc și îi agresează pentru motive tot mai aberante.