Predictibil. Mai devreme sau mai târziu trebuia să se ajungă aici. După ce i-au încurajat și i-au împins de la spate și după ce și-au atins obiectivul de slăbire și compromitere a Rusiei le spun la revedere înainte ca pierderile să devină mai mari decât beneficiile. Bineînțeles, pentru Licurici. Că Ucraina o să rămână cu molozul și cu factura și sunt curios câți bani o să le dea Trump pentru reconstrucție dacă revine la putere în 2024, tot cu sloganul America first.
Cam așa funcționează Parteneriatul Strategic cu Marele Licurici. Dar, hei, dacă spuneam înainte de începerea acestui război că era mai înțelept și mai uman să încercăm să nu îl începem, prin concesii mult mai mici decât cele pe care Ucraina va fi silită să le facă în cele din urmă, după ce o să pună capăt Licuriciul investiției strategice, toată lumea bună îmi sărea în cap, cu argumentul că oamenii cu principii n-au nevoie de strategie, iar cine nu susține Ucraina fără rezerve – a se citi agenda de politică externă de la Washington – e omul rușilor.
Încă ceva: deși principalul păgubaș e, fără îndoială, Ucraina, nici România nu are o situație grozavă după această nouă aventură parțial nesăbuită, parțial profitabilă a americanilor.
Legăturile economice dintre Rusia și Occident nu se vor reface așa ușor și criza industriei germane cauzată de scumpirea prețului la energie va trage după ea, în groapă, și economia românească, care de fapt nu e românească, e economia franco-germano-italiană în România. Înainte de declanșarea Maidanului în uralele tefelimii globale, armata rusă era mult mai departe. Între timp a ajuns la Herson, la o aruncătură de băț de Transnistria. În fine, vecinul de la nord cu care împărțim cel mai lung segment de frontieră va fi, cel mai probabil, in stat eșuat.
Beneficiile parteneriatului strategic.
Autor: Alexandru Racu
Adauga comentariu