Analize și opinii

Alexandru Petria: ”Vrem bombe nucleare în România?”

Suntem foarte aproape să devenim o țară țintă.



Am înțeles că se duc tratative secrete pentru mutarea bazei militare americane din Turcia, de la Incirlik, la noi. Acolo sunt bombe nucleare.

Nu aveți cum să nu realizați că manevra o să-i supere pe ruși, care o să ne privească drept un stat potențial agresor. Îi suportăm sau nu, sunt lângă noi, iar America e departe.

Mutarea armamentului nuclear în România ar influența și mai mult dictatul american în politica și economia românească. Avem nevoie de așa ceva? Ar însemna practic cedarea totală a suveranității României. Pentru ea s-a murit în Războiul de Independență și în cele două conflagrațiile mondiale?

Ar fi cazul să ne întrebăm ce am câștigat până acum și ce am pierdut în urma parteneriatului strategic cu S.U.A. Că nici vizele de călătorie nu ni le-au ridicat.

Chestiunea este de-o importanță deosebită, cum a fost intrarea în N.A.T.O și cea în U.E. Ea excede moral dreptul Guvernului sau al Parlamentului să hotărască.

Doar cetățenii au îndreptățirea să ia decizia. Printr-un referendum.

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Se pare ca nu intels consecintele facilitailor de la Deveselu…

    Sa va explice mos Teaca ….
    Daca o baza dotata cu arme nucleare este o tinta prioritara ce se distruge la ora H:00 o facilitate ca aia de la Devesu TREUIESTE dikstrisa la H – 10 minute. Distugera interceptorilor se face pin lovituri tactice. Adica incarcaturi nucleare de max 3 “Hiroshime” …

    Insa adevarata nopastra problema nu este scutul 9caree ne-a facut tinta superukltraorioritara) sau87 eventuala mutare de la Incirlik ci magnifics, priamidala , absoluta tampenie a celor ptrresupus “inteligenti” fin Romania. Pen,ca Devesu este un Mare Favor acordat SUA. Si ? Si ? SDi cua sta ce am facut? Am cumprata cu bani grei cateva F 16 din Potricalia asta am facut! Rqachetel [patrit le platim!
    Exentuala mutare a armelor nucleare de la Incirlik indeva in Romania ar fi un Super Favor acordat SUA .
    Astfel de favoruri inseamna de obicei bani. Bani la ca curve – si ca la curve ieftine! Insemana in primul radn “ajutor m ilitar” adica echopamente, munistii si piese de schoimb pe kentuiala bugetului Unchiului Sam. Grecia a gloftot ani de zile cca 1 mld. Cam tot ata a gloftit Turcia. Egiptu a gloftiot si el …. ca are “numai” 1000 de tancuri M1 Abrams si a mai comandat 200. Credeti ca le-a platit 100%?!
    Ajuto9rul de la Unchiu!!!!

    Insa noi suntem “onesti” Adica tot curve da proaste de se aia peste tit pe gratis ba mai dau si bani! Ca cica tgrebe sa le intoparcem “favoarea” de a fi primit o favoare.

    Mutarea asta ar imsemna ca ma putea cere … si productie in Romnai cu tranfer tehnologic. Observati acel si. Si ca la prima iesire in decor a lui Klemm sa ii zicem ca il ###em in ##r pe unde bea apa (ca tot sprijina CURcubeul)