Analize și opinii

Alexandru Petria: Cum să se stopeze terorismul, dacă se vrea

Mă tem că o să se înlocuiască starea vremii cu starea atentatelor, la coada jurnalelor de știri, banalizate.



Problema cu teroriștii o să lălăie până ne vom plictisi să numărăm morții, dacă nu se renunță la gargara corectitudinii politice, gard în gard cu prostia crasă. Și nu se trece la măsuri dure cu musulmanii extremiști.

O să propun acum doar una și, cred, eficientă, ca să nu rămânem la nivelul discursurilor sterpe, vide în finalitate- ai identificat autorul unui atentat, îi deportezi în țara de origine toată familia, până la a nu știu câta spiță. În acest mod, o să se supravegheze sirienii, afganii, marocanii sau naibaștiedeunde între ei, n-o să le surâdă să meargă să miroasă iar splendoarea halenei cămilelor.

Sigur, măsura ar fi extrem de discutabilă din perspectiva gândirii democratice, dar altfel ești legat la mâini. În fond, pe cinstite, ce vrem? Reducerea permanentă a libertăților noastre cetățenești și periclitarea stabilității economice, numai pentru a menaja sensibilitatea și pornirile tembele ale lui Ali și Omar, care au în comun, structural, cu lumea liberă ce are uleiul cu apa, adică nimic? Noi sau ei, care vor să ne vâre cretiniile pe gât?

Este o idee de strategie de supraviețuire, fiindcă Europa este într-un pericol mortal. N-ai cum să preîntâmpini eficient atentatele, oricâți bani ai risipi pe serviciile secrete- pentru formele actuale de terorism, cu atacatori singuratici sau cu grupări minuscule- dacă nu implici, măcar de nevoie și urgent, comunitățile din care provin. Fiindcă ele, de capul lor, se complac în tăcere, dacă nu într-o criminală complicitate.

Ca să ne apărăm viitorul în războiul atipic în desfășurare, trebuie să alegem. Repede, neșovăitor, nu cu seminarii și teorii. Stăm ca momâile, acceptând să fim sfârtecați de bombe, împușcați, călcați de camione sau tăiați cu toporul sau maceta, ori punem piciorul ferm în prag.

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • A fost lansata (exista) in SUA o masura asemanatoare numita “see something, say something”, in care cetatenii erau incurajati sa raporteze orice li se parea suspect la ceilalti. S-a ajuns la paranoia, la filtre peste filtre pe sosele, politisti obezi (si psihopati) inarmati ca in Afganistan. Nu functioneaza asa. Poate e mai bine sa nu mai primim deloc refugiati si sa le trimitem in schimb ajutoare in medicamente si mancare.

  • Corectitudinea politica…de unde incepe, continua, se sfarseste, cine a inventat-o, ce reprezinta, scopul, mijloacele, durata, tinta ingineriei fabricata in laboratorul X…?!
    Cuvantul este AUR. Tacerea este DIAMANT.
    Acu’ care TACERE?! Duplicitara?! Complice?! Coautorat?! Inactiune?! Omisiune?!
    Adevarul vs. minciuna.
    Sa vorbesti sau sa taci.
    Terestru vs. Extra Terestru – in afara spatiului terestru, pamantesc, constienti fiind de faptul ca noi, oamenii, beneficiem de origine dubla: pamanteaasca/terestra/trupeasca, din parinti pamantesti, si spirituala/divina, din parinti spirituali. Suntem: TRUP, SUFLET, SPIRIT. Trupul este palpabil, vizibil. SUFLETUL, SPIRITUL….INVIZIBILE, NEPALPABILE. Gandurile noastre, emotiile, sentimentele, trairile, vibratiile…moleculele, celule, enzimele, sinapsele neuronale, neuro-musculare, ritmul, frecventa cardiaca, miscarile respiratorii: inspir, expir, volum rezidual etcetcetc…CONSTIINTA, CONSTIENTA…EXTINDEREA….EXPANSIUNEA….CUNOASTEREA…INFORMATIE…FEED-BACK = ARC REFLEX: RECEPTOR – CALE AFERENTA – CENTRU DE COMANDA/CREIER – CALE EFERENTA (de intoarcere) – EFECTOR, IN FOND STRUCTURA TRIPARTITA A MATERIEI VII: NUCLEU, CITOPLASMA, MEMBRANA NUCLEARA. In citoplasma: organite celulare comune, specifice fiecarei specii/rase in parte, ex. reticul endoplasmatic, lizozom, mitocondrie = uzina energogenEtica a organismului VIU = prelucreaza, proceseaza, transforma, TRANSCENDE energia libera, pura…la plante, foto SINTEZA
    Sa ridici capul sau sa-l…apleci…”Capul plecat sabia nu-l taie dar…..nici Soarele nu-l vede!”, Zalmmoxis
    intr-o alta varianta: “cine nu se SUPUNE, de sabie va fi taiat!”…
    Cap, Spada, Soare.

    “Fii ca MUNTELE CEL SEMET si RIDICA A TA LUMINA mai PRESUS de cele ce te inconjoara. NU UITA ca aceiasi PASI ii faci in VARFUL MUNTELUI ca si in JOSUL SAU, acelasi AER ESTE SUS ca si JOS, la fel creste COPACUL (in prezent, defrisat, ras!) in VARF DE MUNTE ca si in JOSUL SAU, la fel LUMINEAZA PISCUL CEL SEMET ca si PAMANTUL CEL NETED” – pct. 3 din Legile Belagine, Legile Frumoase, Legile Zalmoxiene. Zal = Aur (METAL PRETIOS, mult prea pretios!) = Materia condensata a Luminii; Lumina = Fotoni = Atomi…Atomul care se…TRANS FORMA…Forma in miscare CONTINUA. Eterna. Infinita.

  • refugiat = ….. element constitutiv al kalergizarii/metisarii/incrucisarii rasiale in scopul obtinerii unei specii noi, in speta obediente, masa de manevra, carne de tun…atata vreme cat i se interzice dreptul la libera exprimare, constientizarea insasi. Un experiment profund incorect, imoral, ilegal. Inginerie genetica agresiva, indusa. Inuman.

  • ajutor in medicamente, alimente, consiliere; compasiune, intelegere; cooperare; evolutie pasnica…eheheiii…
    Pace!

  • secole de colonizare, exterminare, sclavie si exploatare. Exploatarea omului de catre om…?! Nu inteleg nici in ruptu’ capului, cum poate un om sa exploateze un alt om. Cum?! De ce?!
    Aici, recunosc, mi se rupe filmu’.
    Hmmm…

  • Acad. Dan Berindei: ”Fără îndoială, suntem cetățeni ai planetei, suntem europeni, dar înainte de aceasta, suntem români și se impune să nu uităm acest lucru!”