Analize și opinii

Alexandru Petria: ”Creștinul și problema imigranților”

Fiind creștini, suntem încercați de întrebarea cum să nu ajutăm oamenii aflați la nevoie? Mă gândesc la refugiați.



Se cam uită, ori se intenționează ocultarea, să se spună ferm că suntem cu sula în coaste a faptului împlinit. Că, în realitate, ni se forțează mâna. Suntem șantajați. Și nu-i corect să accepți șantajul.

Cancelarul Germaniei i-a invitat cu de la sine putere, nefiind mandatată de nimeni, și, cum lumea a început să comenteze nefavorabil, ni s-a aruncat în față principiul european al solidarității. Aici e o ipocrizie de zile mari- dacă solidaritatea nu era doar propagandă, în primul rând, țările bogate ar fi luat toate măsurile ca să le ajute pe cele mai sărace, din regiune, să-și ridice nivelul de trai până la al lor, nu să pună în mișcare mecanisme de scoatere de pe piață a firmele autohtone, care deranjau, nu să le transforme în simple piețe de desfacere.

E și o altă întrebare în legătură cu refugiații. De ce nu îi adăpostesc statele musulmane, sunt frații lor, doar apoi sunt și ai noștri, ca oameni? Sau americanii, fiindcă ei au dinamitat stabilitatea în Orientul Mijlociu și nordul Africii?

A fi creștin nu înseamnă să fii neapărat și un plimbător pe două picioare a prostiei. Nici să fii orb.

Cum nu mergi la magazin așteptând să-ți plătească un terț cumpărăturile personale, aceeași logică funcționează și pe subiectul nostru- cine i-a invitat, să-i primească la el.

Germania nu are căderea să facă observații morale nimănui, în vecii vecilor, după ce-a provocat două războaie mondiale și a ucis milioane de oameni în lagărele de concentrare.

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Tot citesc si nu mka dumiresc cum de li se spune “imigranti”, “refugiati”…
    DIn astia se numra pe degetele de la o mana, intr-o luna.
    In cazul astora este INVAZIE.
    Organizata, finantata si purtata in forta… cu forta filozofiei tampite occidentale de tipul “drepturile omului”, “humanism”, cu concepte pervertite si ipoteze anti-natura, anti-realitate cum ar fi inexistenta raselor…

  • “Cand doi se cearta, al 3-lea castiga!”, invadatorul de serviciu, parte integranta a PLANULUI DE METISARE/HIBRIDARE a rasei umane, civilizatiei pe TerRa. Profund incorect! IMORAL! ILEGAL! din perspectiva LEGII UNIVERSALE care consfinteste dreptul fiecarui popor de a ocupa pasnic si cu buna credinta un anumit areal geografic, istoric, identitar, LOCUL atribuit de la INCEPUTURILE CIVILIZATIEI pe minunata planeta albastra.
    Pana in momentul de fata, crestinul cu “c” de la CONSTIINTA, a raspuns bland, amabil, diplomat, cu rabdare, multa rabdare, indelungata rabdare, # RABDARE, intorcand si obrazul celalalt dupa cum am fost sfatuiti sa ne comportam. Se pare ca acest mod de a ne comporta le-a permis INVADATORILOR sa ne cotropeasca, exploateze, submineze, defriseze, devalizeze, infesteze, populeze…in mod oficial, pe fata, strategic, in virtutea “corectitudinii politice”!
    Tradatorii de neam si tara care si-au vandut sufletul in slujba lui Satan, merita pedeapsa in acord cu sanctiunea prevazuta in invatatura sacra. Pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti, definitive si irevocabile alias calendele grecesti, procedura prealabila in cazul TRADATORILOR prevede atingerea piramidei nazale, respectiv aplicarea unui pumn in bot. BRAVO, MIREL PALADA!

  • IN DIRECT AM FOST TRADATI, IN DIRECT SI-O “FURA” TRADATORII!
    FIX IN PIRAMIDA. NAZALA. PIRAMIDA NAZALA!

  • asta pt modul in care s-a invadat si urna cand s-o impartit norocu si s-a infruptat din voturile PRU la USR, MACAR DE-AR SALVA TARA, dovezile proband contrariul: obstructionarea deciziilor importante in favoarea tarii, bechtelizarea autostrazii Sibiu-Orastie gratie supervizarii reprez. USR, finantarea ilegala a campaniei electorale derulata de USR, si alte invazii pe la companii de interes strategic national, motive pt care, in pauzele publicitare este permisa reglarea de conturi, cu atat mai mult cu cat exista climat de tulburare creat in mod intentionat si tendentios de provocatorii di serviciu la apa, apa nova, etc., fatetele invizibile ale invadatorilor.

  • Observam abia acum SCOPUL construirii unei MEGA MOSCHEI in mijlocul Bucurestiului. Toate fenomenele, evenimentele, tensiunile de orice natura se leaga intre ele. Si se dezleaga…PLANUL PERFECT AL INVAZIEI!
    ………………………………..
    Mai arunca cineva cu piatra, balistica, bomba H…privirea…?! Mai indrazneste cineva…?!
    ………………………………..______________________________________

  • Cine a militat impotriva construirii megamoscheiei, existand si un proces pe rol, in acest sens?!
    PRU.
    Cine-a dat, cine-a primit si de unde izvoraste furia?! Prietenii stiu de ce. Scenarii hibride in context.
    PRU vs USR!
    Intr-o lume hibrida aflata pe-un butoi de pulbere, hibrid si el, butoiul, numai adierea sentimentului de apartenenta la tara unde-am vazut lumina zile ne mai salveaza! Intoarcerea la Natura, Autentic, Puritate, Echilibru fizic si psiho-emotional. Intoarcerea la Creatorul a toate cate sunt, vazute si nevazute, in acelasi gand bun!

  • “In vremuri ale inselatoriei universale, a spune adevarul este un act revolutionar”, George Orwell
    PROCESUL MEGA MOSCHEII, cel mai important proces din tara in care s-au introdus sute! de CERERI DE INTERVENTIE ACCESORIE pentru a proba interesul public privind impotrivirea la actiunea de construire a unei MEGA MOSCHEI pt. 8000 locuri si a SCOLII DE INVATURA ISLAMICA, 10000 locuri!, vezi si HG 372/2015, CURTEA DE APEL Bucuresti intentionand initial respingerea actiunii promovata prin grija reprezentantilor PRU, din “Lipsa de interes”!!!
    In aceasta perioada, cei care sunt iubitori de tara si valori nationale, se vad cu ochiul liber! Acesta fiind doar un capitol, vezi si cercurile pedofile in care sunt implicate Vaticanul (Iezuitii), casele regale europene, politicieni de toate rangurile, presedinti sau CEO de mari corporatii, loji masonice si societati secrete, ONG-uri…Paziti-va copiii (…), nimic nu este ceea ce pare!” Vigilenta, discernamant, intelepciune! (adevarul ne va elibera, declare peace.org. uk)
    “Orice adevar trece prin trei stadii. Mai intai e ridiculizat, apoi e intampinat cu violenta, in cele din urma e acceptat ca evident”, A. Schopenhauer
    Fie ca anumite circumstante nefericite, nepotrivite in context, sa ne trezeasca! Pace!