Foreign Affairs scrie într-un articol apărut zilele acestea: Pe 15 decembrie 1991, secretarul de stat american James Baker a sosit la Moscova în mijlocul haosului politic pentru a se întâlni cu liderul rus Boris Elțin. La vremea aceea Elțîn era ocupat să smulgă puterea de la mentorul său președintele sovietic Mihail Gorbaciov. Elțîn făcuse un anunț șocant precum că el și liderii Belarusului și Ucrainei desființează Uniunea Sovietică. Motivul lor a fost să-l facă pe Gorbaciov impotent transformându-l din capul unei țări imense în președintele nimicului!. Pe termen scurt, a fost o mișcare genială și, în zece zile, a reușit complet. Gorbaciov a demisionat, iar Uniunea Sovietică s-a prăbușit. Consecințele pe termen lung au fost însă mai greu de înțeles. Chiar înainte de acțiunea lui Elțin, Baker începuse să se îngrijoreze dacă nu cumva dorința unor republici sovietice de a deveni independente ar putea produce vărsare de sânge. La 19 noiembrie 1991, el l-a întrebat pe unul dintre consilierii lui Gorbaciov, Alexander Yakovlev, dacă despărțirea Ucrainei de uniune ar provoca o rezistență rusă violentă. Yakovlev a fost sceptic și a răspuns că în Ucraina sunt 12 milioane de ruși, „mulți în căsătorii mixte”, așa că „ce fel de război ar putea fi?” Baker a răspuns simplu: „Un război normal”.
Momente geopolitice care ne-au marcat indirect[1]
În ziua de Crăciun, în urmă cu 30 de ani, liderul Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a demisionat. Steagurile URSS cu secera și ciocanul de deasupra Kremlinului au fost înlocuite cu steagul roșul-alb-albastru al nou createi Federații Ruse. Conspiraționiștii au blamat SUA, dar SUA i-a dat sprijin lui Gorbaciov până în ultimul moment de teama unei dezintegrări sângeroase a Uniunii. Tentativa de lovitură de stat din august 1991 l-a umilit pe Gorbaciov, a discreditat organele securității statului, a dezlănțuit forțele centrifuge în întreaga țară și l-a făcut pe Boris Elțin erou pentru sfidarea sa la adresa comuniștilor. La vremea aceea Gorbaciov dorea elaborarea unui nou Tratat al Uniunii care oferea republicilor mai multă autonomie. Se preconiza semnarea lui pe 20 august 1991. Data a devenit momentul cheie pentru o lovitura de stat. Elțîn a preluat puterea iar primii secretari ai Partidului Comunist din republici au devenit de facto. Peste noapte, liderii noilor state independente. Liderii de la casa Albă credeau că menținerea Uniunii Sovietice, chiar și cu un centru de comandă slab, era cea mai bună alternativă la o eventuală dezintegrarea violentă. Ce nu știau americanii la vreme acea, în frunte cu președintele George H.W. Bush și secretarul său de stat, James Baker, că armele nucleare tactice sovietice erau răspândite în 14 din cele 15 republici. Peste 3000 de arme nucleare strategice erau staționate în afara Rusiei, în Ucraina, Kazahstan și Belarus. Acum platformele Iskander, cele de pe care se pot lansa rachete tactice cu încărcătură convențională sau nucleară și care lovesc ținte la 2000 de km, sunt plasate în Kaliningrad și în Crimeea. Depozitul nuclear de la Feodosia, construit în anii 1950, a fost revitalizat. Pentru ce scop? Având în vedere capabilitățile sistemului OTRK Iskander[2] dacă este desfășurat de exemplu în regiunea Kaliningrad, acesta va putea atinge cu succes ținte în 80% din Europa – doar Spania și Portugalia vor fi exceptate. Sunt destule controverse în ceea ce privește racheta rusă Iskander-K, deoarece partea americană consideră că aceasta nu este o rachetă de croazieră, ci o rachetă balistică codificată 9M729. Se pare ca Pentagonul a clasificat-o acolo unde îi este locul.
Conferința pentru Orientul Mijlociu (1991) punct de cotitură în istoria URSS
Anul 1991 a fost unul dificil pentru Rusia care a trecut prin cutremure succesive. Lovitura de stat din august a dus însă la schimbări semnificative în peisajul politic. Congresul Deputaților Poporului s-a desființat la începutul lui septembrie 1991, lăsând în loc un Soviet Suprem destul de disfuncțional la nivelul Uniunii. Inițiativa legislativă trecuse la parlamentul rus, denumit în continuare Sovietul Suprem al Federației Ruse și prezidat de Elțîn. KGB-ul a fost eliminat, împărțit în trei agenții, slăbind astfel și legăturile care legau republicile. A fost creată o nouă structură – Consiliul de Stat format din lideri ai republicilor – structură menită să negocieze un nou tratat al uniunii și să supravegheze procesul de tranziție. Prima ședință a avut loc pe 11 octombrie. Generalul Grachev, viitorul ministru al apărării în guvernul Elțin și un apropiat al acestuia, a descris-o drept o „imitație incomodă a Consiliului de Securitate al ONU, compus din foști membri ai Biroului Politic.[3]” Cu toate acestea, Gorbaciov și-a pus încrederea și speranțele în acest Consiliu. Foarte curând a produs un vag Acord al Comunității Economice, semnat la 18 octombrie (Ucraina l-a semnat la 6 noiembrie). Acordul a inclus un angajament pentru o monedă unică și păstrarea legăturilor economice. Elțîn l-a susținut și a cooperat în redactarea lui. Deși Acordul era pe un drum bun lucrurile au explodat în timp ce Gorbaciov participa la Madrid la Conferința privind Orientul Mijlociu. Bush și Gorbaciov au sosit la Madrid la 28 octombrie 1991, gata să prezideze împreună deschiderea acestei conferințe foarte ambițioase, care a rezultat direct din înțelegerile lor la care au ajuns în timpul summitului de la Helsinki din septembrie 1990.
Rolul lui Gorbaciov s-a încheiat la Madrid
Momentul de la Madrid a izvorât din discuțiile dintre Gorbaciov și Bush de la Helsinki și s-a datorat eforturilor diplomatice lui James Baker, Secretarul de Stat al SUA, dar și celor ale diplomaților sovietici principalii actorii din Orientul Mijlociu aflat după primul război din Golf. Moscova a acordat Israelului recunoașterea diplomatică cu câteva zile înainte de conferință, recunoaștere care fusese ridcată după războiul de 6 zile. La sfârșitul războiului de 6 zile, diplomația română a luat una dintre primele decizii autonome de politică externă – refuzând blamarea unilaterală a Israelului ca agresor, așa cum a făcut-o URSS și toate celelalte state membre ale Tratatului de la Varșovia, prin semnarea Declarației de la Moscova (9 iunie 1967) și ruperea relațiilor diplomatice cu Israelul.
La Madrid simplul fapt că liderii americani și sovietici urmau să deschidă evenimentul împreună se transforma într-un un simbol important al sfârșitului Războiului Rece. Gorbaciov a vrut ca Madridul să servească drept forum în care cei doi președinți să-și pună amprenta pe deciziile privind reașezarea relațiilor din Orientul Mijlociu și nu numai. El spera să ajungă să vorbească cu Bush, în privat, despre nevoia lui de asistență financiară urgentă pentru programul său de reformă – pentru a împiedica dezintegrarea URSS și pentru a-i arăta lui Elțin că el este cel cu audiență la liderii occidentului. La rândul său, însă, Bush scria în memoriile sale ca notă de decor pentru summitul de la Madrid: „Perspectivele pentru o uniune politică și, prin urmare, un rol pe termen lung pentru Gorbaciov ca președinte al acestuia, par nule”. Gorbaciov era la momentul respectiv un președinte fără țară. În timp ce Gorbaciov mergea la aeroport, în drum spre Madrid, Elțin s-a adresat parlamentului rus cu un discurs exploziv (Gorbaciov a vorbit cu Elțin din timp despre acestă adresare, dar acesta din urmă nu i-a dezvăluit întregul conținut al discursului). Elțîn a cerut Sovietului Suprem al Rusiei puteri sporite, de urgență, pentru a implementa reforme economice radicale, inclusiv liberalizarea rapidă a prețurilor. Din transcrierea sovietică a întâlnirii unu-la-unu între Bush și Gorbaciov de la Madrid, știm că partea americană avea informații despre conținutul viitorului discurs și a contactat conducerea rusă cu solicitări de a-l ”remodela”, dar încercarea a fost în zadar. Gorbaciov știa că la acea vreme Elțin se afla sub influența consilierilor săi apropiați. Memoriile lui Gorbaciov notează ca moment de cotitură din evoluția lui Elțîn a fost septembrie 1991 când secretarul de stat al lui Elțin, „geniul malefic” Gennady Burbulis[4], i-a înmânat șefului său un memorandum secret intitulat „Strategia pentru Rusia în perioada de tranziție”. Acest document care era redactat de Burbulis, a cerut formarea rapidă a unui stat rus care să fie singurul moștenitor legal al Uniunii Sovietice și să se angajeze singur într-o reformă economică radicală, lăsând în urmă restul republicilor. Aceasta a fost strategia – de a scăpa de Gorbaciov prin dezmembrarea Uniunii.
Evgheni Shaposhnikov – comentarii adresate Consiliului de Stat al URSS
Ultimul ministru al Apărării al Uniunii Sovietice face o prezentare pasionată despre starea Forțelor Armate Sovietice și progresul reformei militare[5]. El descrie amenințarea dezintegrării „o criză periculoasă în sfera militară”, „eroziunea sistemului de apărare”, subminarea unității de comandă și crearea unei situații care ar „trage Forțele Armate într-o confruntare politică cu toate consecințele fatale. Sistemul de recrutare militară eșuează deja de ceva timp iar mai multe republici nu furnizează recruți”. Șapoșnikov solicită decizii urgente pentru a ajuta forțele armate să suporte tranziția, să reglementeze problemele de comandă și control cu republicile în care sunt staționate trupele. El le spune membrilor Consiliului de Stat: „Forțele Armate nu pot fi subiect de divizare, naționalizare sau privatizare”, deși înțelege dorința statelor suverane de a avea propriile forțe. Bugetul militar pentru 1992 va trebui redus, dar angajamentul internațional de control al armelor va fi respectat. La acea vreme, majoritatea liderilor din republici cred că viitoarea structură post-URSS va păstra forțele armate unificate ceea ce nu s-a întâmplat. Generalul declara: ”Ucraina, Moldova, Georgia și Azerbaidjan au declarat că principiul recrutării trupelor trebuie să fie teritorial. Armenia nu a luat deja parte la patru proiecte militare. Există o amenințare reală cu o întrerupere a recrutării și a personalului pentru trupele noastre. Acest lucru ar putea cauza o pierdere a eficacității luptei în rândul unităților și formațiunilor, inclusiv a celor aflate în alertă aeropurtată în apărarea aeriană, apărarea antirachetă și CPRN [sistem de avertizare a atacurilor cu rachete] și așa mai departe. Dacă nu oprim aceste procese, atunci într-un an sau doi armatele situate pe teritoriul republicilor vor deveni naționale de la sine”. Ceea ce a prevăzut generalul Evgheni Shaposhnikov s-a întâmplat, ba mai mult, armata rusă a scăzut spectaculos în capacitatea operațională iar industria de apărare s-a fractura (vezi Ucraina unde se aflau principalele fabrici militare, conform doctrinei ruse de apropiere de linia frontului, linie care era în concepția sovietica a Tratatului de la Varșovia situată undeva pe granițele orașului Budapesta) și s-a prăbușit.
Ucraina nodul gordian al Rusiei
Punctul culminant al summitului a fost cina de stat găzduită de regele Juan Carlos împreună cu prim-ministrul Gonzalez. Conversația de patru ore a variat de la subiecte interne sovietice la subiecte internaționale și i-a permis lui Gorbaciov să joace din nou rolul de om de stat la nivel global. Discursul lui Elțin a fost unul dintre primele subiecte. Bush a fost îngrijorat de declarațiile lui Elțin despre granițele și minoritățile ruse din republici, în special din Ucraina și Kazahstan. Gorbaciov a remarcat volatilitatea situației ucrainene: „Ucraina în forma ei actuală a apărut doar pentru că bolșevicii nu aveau o majoritate în Rada și au adăugat Harkov și Donbasul Ucrainei. Și Hrușciov a trecut Crimeea din Rusia în Ucraina într-un gest fratern. Crimeea, a spus el, a decis să rămână cu Ucraina doar presupunând că Ucraina va fi inseparabilă de Rusia, ceea ce s-ar putea schimba dacă Ucraina ar decide să nu adere la Uniune”. Gorbaciov a făcut o declarație pasională cu privire la hotărârea sa de a-și vedea țara unită și, deși toți mesenii au fost sinceri în simpatia lor pentru situația sa, au înțeles și că șansele lui sunt mici. Madrid s-a dovedit a fi ultimul summit al superputerii numită URSS.
Întoarcerea la Moscova
La sosirea acasă, Gorbaciov a constatat că noul său proiect al Uniunii se dezintegrează. El a reușit să oprească procesul făcând presiuni asupra lui Elțin și amenințând cu propria demisie. Nici acest lucru nu a durat. La 1 decembrie 1991, Ucraina a organizat un referendum în care 70 la sută din populație a votat pentru independență. Kravciuk[6] a fost ales președinte. El i-a spus lui Elțîn că nu va face parte sub nicio formă în noile negocieri ale Tratatului Uniunii. Pe 8 decembrie, în timpul unei negocieri prelungite la o cabană de vânătoare din Belarus (și la sugestia lui Burbulis), liderii Rusiei, Ucrainei și Belarusului au semnat acordul Belovezhie pentru a dizolva URSS și a crea o Comunitate a Statelor Independente. Elțîn s-a grăbit să-l sune pe Bush pentru a-l informa, subliniind că Gorbaciov nu știa încă despre asta (aveți mai jos câteva elemente din memorandumul convorbirii telefonice). Gorbaciov a auzit de fapt vestea de la liderul Belarusului, Stanislav Shushkevich. Cel mai proeminent lider al unei republicii non-slave, Nursultan Nazarbayev, a refuzat să se alăture acordului Belovezhie, cerând în schimb o întâlnire la Almaty, Kazahstan, pentru a stabili detaliile unei federații succesoare. Pe 25 decembrie 1991, chiar înainte de a-și ține discursul de rămas bun ca președinte al URSS, Gorbaciov l-a sunat pe Bush, care se afla la Camp David de Crăciun cu nepoții săi. Gorbaciov și-a exprimat aprecierea pentru tot ceea ce au făcut împreună. Gorbaciov a spus un simplu „la revedere” și i-a strâns mâna lui Bush în mod virtual. Bush a răspuns la fel: „La revedere”. Acestea au fost cuvintele de despărțire din conversațiile care au pus capăt Războiului Rece și au transformat lumea.
Convorbiri telefonice care au marcat momentul 1991
Am să prezint mai jos două memorandumuri ale unor convorbiri din acea perioadă între Bush și Elțîn și între Bush și Gorbaciov.
Memorandumul conversației telefonice, Bush-Elțin, 8 decembrie 1991[7]
Această conversație extraordinară are loc la mai puțin de 10 minute după ce liderii Rusiei, Ucrainei și Belarusului au semnat o declarație de dizolvare a Uniunii Sovietice și de anunțare a creării Comunității Statelor Independente. Cele patru state însemnau 90% din PIB-ul URSS așa cum declara Elțîn. Acordul încheiat avea 16 articole pe care Elțîn le-a transmis lui Bush dar i-a citit la telefon articolul 6: Membrii uniunii vor coopera pentru a asigura securitatea internațională și pacea, la fel ca și controlul armelor și reducerea numărului acestora și implicit a cheltuielilor financiare pentru armată. Obiectivul va fi controlul armelor, incluzând eliminarea armelor nucleare și dezarmarea completă sub controlul strict internațional. Ei vor respecta încercarea fiecăruia să creeze state non-nucleare/ zone libere de arme nucleare/state neutre. Statele vor susține un comandament comun asupra spațiului strategic. Ei vor lucra să dezvolte un comandament unitar de control a armelor nucleare.” Poveste începută de Gorbaciov continuă. Elțîn subliniază că abia aștepta să-l sune pe președintele SUA, repetând de două ori în timpul apelului: „Domnule președinte, trebuie să vă spun confidențial, președintele Gorbaciov nu cunoaște aceste rezultate”. Acordul dintre cei trei lideri nu a fost planificat din timp, ci a fost întocmit pe tot parcursul nopții precedente, iar semnatarii au fost îngrijorați de reacția centrului. În apel, Elțin face să pară că are deja sprijinul lui Nazarbayev și că liderul kazah este pe cale să se alăture grupului de la Minsk. De fapt, Nazarbayev se afla la Moscova în acel moment și nu intenționa să meargă la Minsk. Bush este destul de uimit, dar și foarte atent în modul în care răspunde. El notează mai târziu că s-a simțit „puțin inconfortabil” și a scris în jurnalul său că „își face griji pentru posibilele acțiunile militare”. De asemenea, era îngrijorat de soarta partenerului său, Gorbaciov, dar s-a limitat la a-și exprima speranța că toate problemele vor fi rezolvate în mod pașnic de participanții înșiși și nu de părți externe. Bush spunea: ”We are interesed în the reaction from the center and other republic/ The time will tell, I guess.” (Suntem interesați în reacția celorlalte republici. Sper că timpul ne va spune acest lucru).
Memorandum de conversație telefonică, Gorbaciov-Bush, 25 decembrie 1991 sau Ultimul apel telefonic[8]-25 decembrie 1991
Cu mai puțin de două ore înainte de a-și anunța demisia din funcția de președinte al URSS, Gorbaciov face un apel telefonic către președintele american Bush. Aceasta este ultima lor conversație ca lideri ai celor două superputeri – acum parteneri apropiați/prieteni, mai degrabă decât rivalii din Războiul Rece. Căldura și aprecierea pe care le au unul față de celălalt este evidentă, la fel și mândria lor că au realizat atât de multe împreună. Gorbaciov începe cu urarea: Merry Christmas to you, Barbara and your family! (Crăciun fericit pentru tine, Barbara și familia ta) și apoi îi spune ca i-a scris o scrisoare care urmează să o primească după ce el își anunță, în seara respectivă, la postul național de televiziune, demisia din funcția de președintele al URSS. Apoi vorbește despre faptul că au început deja negocierile dintre republici, la Alma-Ata, privind statutul forțelor nucleare. Acesta este considerat de Gorbaciov ca primul lucru important pe care dorea să-l comunice. Al doilea lucru important se referă la demisia din poziția de comandat suprem al forțelor armate și la transferul autorității folosirii armelor nucleare către noul președinte al Federație Ruse. Gorbaciov, în timp ce discută despre viitor, îi cere lui Bush să sprijine reformele lui Elțîn și ale Rusiei și să ajute republicile să realizeze separarea fără a se dezintegra și mai mult. El își exprimă propria hotărâre de a-l sprijini pe Elțîn și de a rămâne activ în viața politică: „Nu intenționez să mă ascund în taiga, în pădure”. De asemenea, el îi spune lui Bush cât de mult prețuiește „cooperarea noastră împreună, parteneriatul și prietenia noastră”. În final Gorbaciov și Raisa îi urează lui Bush și soției lui, Barbara, ”best wishes”. Bush îi răspunde cu laude și afecțiune, amintindu-i lui Gorbaciov de întâlnirile lor de la Camp David și invitându-l pe Gorbaciov să-l viziteze din nou. Bush nu-și ascunde bucuria acestui apel telefonic. Președintele Bush îi spune că și el i-a scris o scrisoare în care declară ca ceea ce au făcut ei va rămâne îi istorie și va fi apreciat de generațiile viitoare de istorici. Președintele SUA va pierde acest parteneriat cu Gorbaciov fără precedent, care a ajutat la transformarea lumii.
”President Gorbaciov: Thank you George. I was glad to hear all of this today. I am saynig good bye and shaking your hands. You have said to me many important things and I appreciate it.
President Bush: All the best to you Mikail.
President Gorbaciov: Good -bye”
Așa s-a încheiat discuția dintre cei mai importanți lideri ai sfârșitului de secol XX.
Vă doresc Sărbători fericite și un An Nou cu sănătate și bucurii. La mulți ani!
[1] Material scris cu sprijinul materialelor din Arhiva Națională a SUA și arhiva ziarului New York Times numărul din 26 decembrie 1991 și a lucrarii „Gorbachev and Reagan: The Last Superpower Summits. Conversations That Ended the Cold War„- Edited by Svetlana Savranskaya and Thomas Blanton
[2] Sisteme de rachete operaționale-tactice Iskander (OTRK)
[3] ”Minutes of the USSR State Council” Oct 11, 1991 Source Russian State Archive of Contemporary History
[4] Burbulis a fost unul dintre redactorii și semnatarii Acordurilor de la Belavezha care au pus capăt efectiv Uniunii Sovietice și au fondat Comunitatea Statelor Independente. Până la sfârșitul anului 1992, Burbulis devenise un paratrăsnet pentru criticile îndreptate împotriva politicilor de reformă ale guvernului. A fost una dintre cele mai influente personalități politice rusești la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 și unul dintre principalii arhitecți ai reformei politice și economice ruse. A fost vice-premier a lui Elțîn între 6 November 1991 – 15 June 1992
[5] Source: Russian State Archive of Contemporary History document publicat în The End of the Soviet Union 1991 Dec 21, 2021
[6] Leonid Kravciuk este un fost politician ucrainean și primul președinte al Ucrainei, care a deținut această funcție din 5 septembrie 1991 până la demisia sa din 19 iulie 1994. Kravciuk, de asemenea, a îndeplinit funcția de al 9-lea Golovа́ al Înaltei Rade a Ucrainei în perioada 23 iulie 1990 – 5 decembrie 1991.
[7] Sursă: George H.W. Biblioteca Bush, obținută prin cererea de revizuire obligatorie 2004-1975-MR de către Arhiva Securității Naționale.
[8] Ibidem 4
Autor:
Sursa: cristoiublog.ro
Adauga comentariu