Alexandru Grumaz: Cum a dispărut industria românească de apărare

Prima preocupare a celor din Occident a fost reforma și retehnologizarea industriei de apărare pe care Ceaușescu o construise, dar, atenție, în toate statele posibile candidate la NATO. Noi aveam o industrie care producea peste 1700 de tipuri diferite de echipamente militare, de la cartușe la tancuri și de la nave la avioane. În 1989, industria de apărare națională deținea aproape 100 de întreprinderi cu circa 130.000 de angajați, exportul românesc de armament atingând cifra de 800 milioane dolari. Exporturile militare ale României au fost în valoare de 827 milioane de euro în ultimii 5 ani. Este pentru prima oară în ultimii 7 ani când SUA pierd poziția de lider al destinațiilor de export pentru echipamentele militare produse în România, ajungând direct pe locul trei. În timp ce exporturile Romarm, compania de stat care reunește majoritatea producătorilor militari naționali, sunt în picaj de mai mulți ani, în 2020, principala destinație de export a devenit Israelul, direcție de export care a crescut constant, de la an la an. Și asta datorită comenzilor de produse din fabricile românești deținute de compania israeliană Elbit Systems. Cu mare durere în suflet pot spune, fără să par nostalgic, că industria de armament românească este o umbră palidă a producțiilor record din vremurile comuniste ale Tratatului de la Varșovia. Clar depășită din punct de vedere tehnologic, fără a putea reforma un sistem de vechi fabrici mamut, nesustenabilă într-un mediu concurențial modern, industria de armament românească reușește să supraviețuiască livrând la export în principal produse brute sau de joasă tehnologie (muniție, arme de calibru mic, bazate pe aceleași vechi modele sovietice, componente și subansamble pentru echipamente militare fabricate în alte țări), dar și servicii de mentenanță și piese pentru aeronave, sisteme optice de detectare a inamicilor sau software pentru diverse sisteme militare. Israel, Pakistan, SUA, Bulgaria și Afganistan au fost în 2020 cei mai importanți clienți de armament și echipamente militare produse în România. Exporturile în Pakistan sau Afganistan, de exemplu, au crescut chiar și de 15 ori în cazul Pakistanului sau aproape s-au dublat către Afganistan, față de anul 2020. În cazul comenzilor către SUA, scăderea a fost însă drastică: de peste 3 ori, de la 63 de milioane de euro în 2019, la 19 milioane de euro în 2020. Și pentru Bulgaria, o altă destinație de top a exporturilor românești de armament, scăderea a fost importantă în 2020 – de peste 30% față de anul 2019. Ce fac șefii din Ministerul Economiei: se plimbă prin Golf sau prin Turcia. Nu este vina lor, este și a noastră că nu am valorificat oportunitățile pe care le-am avut de a produce în cooperare acum poate numai să cumpărăm SKD-uri și să le montam la noi. Ministerul Economiei oferă promisiuni la greu. Cei de acolo încă cred că mai pot face ceva dacă stau în birou sau dacă merg în ”vizite de lucru”. Concepțiile de tip vechi trebuie schimbate. Câte firme românești au fost la Eurosatory[1] 2022?

Cum se colabora în anii 90 cu partenerii din NATO

Începusem altfel capitolul dar m-am răzgândit și am să vă prezint o poveste din vremea respectivă. Am să va povestesc despre relația cu Germania privitoare la tehnica militară, poveste care caracterizează în fapt evoluția sectorului producției de apărare. Debutul colaborării tehnico-militare cu organul de înzestrare din Ministerul Federal al Apărării din Germania a început în 1992, urmată de întâlniri anuale sau bianuale între reprezentanții celor două departamente. Cu aceste ocazii au fost elaborate și semnate acordurile cadru de colaborare bilaterală în domeniul înzestrării precum și în domeniul protecție schimbului reciproc de informații. Cum s-a materializat colaborarea între cele două departamente de înzestrare până la mijlocul anului 1998? După anul 2000 nu mai știu exact ceea ce s-a întâmplat dar îmi dau seama că nu foarte multe. Să o luăm pe îndelete. A fost o perioadă în care armata română avea nevoie de tehnică modernă, așa că nemții ne-au cedat câte ceva. Programul Gepard a fost unul important. S-au cedat 43 de sisteme[2] antiaeriene Gepard către România. Partea germană intenționa includerea României într-un program trilateral de asigurare logistică între armatele Germaniei și Olandei, care au în dotare asemenea sisteme. Nemții au donat 4 calculatoare împreună cu software aferent pentru sistemul de codificare german și cel NATO, codificare referitoare la piesele de schimb și la logistica aferentă sistemelor Gepard.  Firma Krauss-Maffei s-a ocupat de revitalizarea produsului Gepard. Programul de rachete a fost alt obiectiv al bilateralelor româno-germane. În cadrul acestuia, armata germană era dispusă să facă oferte avantajoase pentru rachete antiaeriene ROLAND[3]. Partea română a oscilat în cea ce privește sistemul Roland și nu s-a concretizat nimic. Ce alte categorii de tehnică a mai comunicat că va disponibiliza armata germană? Tancuri Leopard 1, avioane MiG-29 începând cu 2003, submarine clasa 206A începând cu 2004. Conform celor convenite la data respectivă Partea română era interesată de submarine și urma să comunice un punct de vedre referitor la această ofertă, dar va face referi și la celelalte oferte. Între timp, nemții au donat către partea română medicamente și materiale sanitare între anii 1995 și 1996 (cca. 200 de tipuri de medicamente), 123 de motoare de avion MIG-21, MIG-23  dar și 10 autospeciale pentru intervenții la dezastre donate de Societatea de Intervenții Tehnice din Germania. În istoricul relațiilor militare bilaterale găsim, în domeniul cercetării, inițierea unui acord bilateral de documentare în domeniul cercetării științifice și vizite reciproce urmând ca partea germană să răspundă la setul de teme de cercetare oferit de partenerul român. Se prevedea în planul bilateral ca în anul 1998 să aibă loc 11 activități cu caracter tehnic, precum schimburi de experiență între centre de cercetare și poligoane de încercare pentru programe concrete. Vizitele la diferite niveluri au consolidat relația dintre cele două armate. Astfel vizita Secretarului de Stat german pentru Înzestrare și Politica de Apărare efectuată în luna octombrie 1997 a oferit prilejul de a face cunoștință cu realizările germane, dar și cu obiectivele stabilite de armata română aflată pe calea modernizării. În 1998 se afla pe agendă vizita Secretarului de Stat și șef al DIA la Berlin. În cadrul colaborării dintre cele două armate aveam și câteva obiective care vizau industria de apărare. Cel mai important era programul TR-2000 adică finalizarea contractului de colaborare cu firma Krauss-Maffei privind studiul de modernizare a proiectului de tanc românesc TR-125. Ministerul Federal al Apărării și-a dat acordul și a comunicat susținerea obținerii licenței de export de către firma Krauss-Maffei pentru tunul, blindajul și senzorii din dotarea tancului Leopard 2A5 cu care urma să fie dotat viitorul tanc românesc modernizat în cadrul programului TR-2000. Factorii de decizie din România au ales una din variantele propuse de firma Krauss-Maffei, decizia urmând a fi anunțată după finalizarea și adoptarea proiectului de buget pe anul 1999. Negocierea se derulează în anul 1998 și la realizarea proiectului au mai fost cooptați și alți agenți economici germani precum firmele DIEHL, MTU, ZEO, RHEINMETAL. Totodată partea germană a transmis proiectul de contract pentru etapa a 2-a de continuare a programului TR-2000, respectiv dezvoltarea produsului. Urma propunerea privind participarea României la repartizarea industrială a acestui produs. Alte oferte ale părții germane s-au referit la disponibilitățile de colaborare  a firmelor ESG și LOG pentru informatizarea pe bază de contract a sistemului logistic al armatei române inclusiv pentru activitatea de codificare în domeniul tehnicii militare, în conformitate cu cerințele NATO. În perioada 29-30.04.1997 s-a desfășurat la București un simpozion româno-german la care au participat 18 firme germane dar și principalele întreprinderi românești din sectorul de apărare unde s-a dezbătut într-o secțiune separată probleme privind înzestrarea armatei române. Cu această ocazie firma STN Atlas Electroniks a fost invitată să participe la licitația privind modernizarea corvetelor românești (la vremea respectivă în mod eronat erau considerate fregate iar vasul Mărășești era considerat distrugător) firme precum Diehl, Siemens, Rohde & Schwartz fiind îndrumate să stabilească contacte cu firmele românești pentru a găsi domenii de colaborare. Și era, Doamne, un teren prolific pentru găsirea acestora și o oportunitate pe care Germania a oferit-o României atunci când alți nu veneau. Firma MTU și-a declarat disponibilitatea prin Ministerul federal al Apărării de a coopera pentru modernizarea corvetelor românești, iar noi, românii, ceream scrisoare de intenție oficială(?!). Poate că așa era regula. Să nu uitam că navele (corvetele) erau produse în URSS și în România. Tot în 1997, în perioada 24-25.06, firma Siemens a desfășurat la Ministerul Apărării Naționale un seminar de lucru la care și-a prezentat din punct de vedre tehnic ”Sistemul de conducere și control în campanie al trupelor de uscat, HEROS 2/1”. Ulterior firma a prezentat specialiștilor români, în Germania, acest produs evidențiindu-se cu acest prilej necesitatea asigurării operativității marilor unități din armata română prin dotarea cu produsul HEROS. Partea română a cerut cerințele operaționale ale acestui produs și a mai cerut prezentarea produsului HEROS în exploatare la trupe sau la unități mixte de exemplu în cadrul Eurocorp (ca unitate de elită). Nemții ne-au invitat în octombrie 1998 la o aplicație militară unde se folosea sistemul HEROS. Și cu asta s-a finalizat colaborarea fără rezultate concrete fără modernizarea corvetelor fără realizarea tancului TR-2000 fără achiziționarea sistemului HEROS.

Comisiile bilaterale româno-germane (Berlin, în perioada 21-23.05.1998)

Ca să înțelegeți mai bine am să va descriu una din întâlnirile cu nemții derulată la Berlin. La lucrări, delegația română a fost condusă de generalul de brigadă inginer Gheorghe Bogdan, Șeful Direcției Management Resurse pentru Înzestrare, acompaniat de colonelul Dimitrie Borislavschi, consilierul Secretarului de Stat- șef al Departamentului Înzestrării Armatei, comandorul ing.  Ion Georgescu, șeful Directoratului Programelor pentru Aviație și Apărare Antiaeriană, colonelul ing. Alexandru Grumaz, șeful Secției Colaborări Tehnice Externe, locotenentul-colonel ing.  Ioan Bivolaru, subordonatul meu, vorbitor de germană, responsabil pentru colaborarea cu partea germană în domeniul înzestrării. Din partea germană delegația era formată din Klaus Bosse, președintele delegație, șeful Direcției Relații Militare Internaționale pentru înzestrare, consilierul ministerial Elmar Rauch, șeful Biroului de Relații Internaționale de înzestrare cu țările din CSI, Europa Centrală și de Sud-Est, referent Helmut Spies responsabil pentru relațiile pe același spațiu și Hans Werner translator. S-au discutat planurile de cooperare pe anii 1997-1998 și 1998-1999. Analiza planului pe 1997-1998 a început cu programul TR-2000. Generalul Bogdan a făcut cunoscut că România dorește continuarea acestui program cu observația că în anul 1998 nu au fost alocate resurse financiare (!?). Noi propuneam ca firma Krauss-Maffei să continue negocierile cu R.A. Arsenalul Armatei privind clauzele contractului de modernizare a tancului românesc. De asemenea delegația română a înmânat o scrisoare de intenție de la S.C. ARO Câmpulung Muscel (era încă în viață!) pentru concernul DASA, scrisoare care solicita o colaborare cu firma germană în vederea producerii de mașini de teren sub licență Mercedes. S-a vorbit apoi despre ”Managementul înzestrării și logisticii” unde partea germană intenționa să dea consultații privind asigurarea și controlul calității produselor, formarea și verificarea prețurilor, competențele parlamentare și obligațiile organismelor bugetare pentru produsele Gepard și Leopard pe care România dorea să le achiziționeze. În final am achiziționat numai Gepard. Un capitol important în cadru discuțiilor a fost cooperarea în domeniul cercetării științifice. Departamentul Înzestrării Armatei a vrut un acord pe acest domeniu dar partea germană a refuzat menționând ca ”Înțelegerea de colaborare bilaterală în domeniul înzestrării armatei” și ”Acordul de protecție a schimbului reciproc de informații militare” sunt suficient de acoperitoare. Nemții doreau ca să se organizeze schimburi de experiență și chiar au propus prin domnul Rauch să prezinte concepția germană de cercetare științifică și de dezvoltare a produselor militare. De asemenea partea germană dorea invitarea comandantului Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologie Militară, amiralul Ion Plaviciosu, la unul din serviciile de coordonare a cercetării științifice și tehnologice din Germania. S-a discutat cu această ocazie și sprijinul părții germane pentru realizarea sistemului de codificare românesc pentru produsele militare de înzestrare. Noi am cerut ca problemele de codificare să fie prezentate de reprezentanții armatei germane și nu de firma ESG așa cum dorea partea germană.  Un punct esențial de pe agenda discuțiilor s-a referit la predarea de tehnică militară, adică sistemul Gepard. S-a cerut participarea alături de comisia germano-olandeză la ședințele de modernizare a sistemul Gepard livrat Olandei. Partea germană a spus ca va cere aprobarea părții olandeze pentru a aviza participarea unui reprezentant din partea României. De asemenea, partea germană ne-a comunicat ca are disponibile 6 instalații de lansare ROLAND[4], care pot fi dotate cu sistemele AMX de la firma Euromisille, firma constructoare pregătind deja  o ofertă. S-a mai discutat despre vizitele oficiale, inclusiv cea a Secretarului de Stat și Șef al DIA generalul Dan Zaharia care urma să aibă loc în semestrul II al anului 1998. Și cam atât.

Autor: Alexandru Grumaz

Sursa: cristoiublog.ro

[1] Eurosatory este un târg internațional al industriei de armament care are loc la fiecare doi ani în Centrul de Expoziții Paris-Nord Villepinte, Paris, Franța. În 2018, a adunat peste 1.800 de expozanți și peste 57.000 de vizitatori. Este organizat de COGES în parteneriat cu Ministerul Apărării francez.

[2] Gepard-Wikipedia, enciclopedia liberă

[3] La mijlocul anilor ’60, reprezentanții Germaniei și Franței au încheiat un acord privind dezvoltarea comună a sistemului de apărare aeriană autopropulsată Roland. Era destinat apărării aeriene a unităților mobile din prima linie și apărării obiectelor staționare importante din spatele trupelor sale. Complexul a intrat în operare în 1977. În Bundeswehr, sistemul de apărare aeriană Roland era amplasat pe șasiul vehiculului de luptă al infanteriei Marder, în Franța transportatorii complexului erau șasiul unui tanc mediu AMX-30 sau pe șasiul unui camion ACMAT 6×6. Raza de lansare a fost de 6,2 km, altitudinea de lovire a țintei a fost de 3 km. Echipamentul principal al complexului este asamblat pe o instalație de turn rotativă universală, care găzduiește o antenă radar pentru detectarea țintelor aeriene, o stație pentru transmiterea comenzilor radio la bordul rachetelor, un vizor optic cu un indicator de direcție termică și două TPK-uri cu rachete de comandă radio. Sarcina totală de muniție a sistemului de rachete de apărare aeriană pe un vehicul de luptă poate ajunge la 10 rachete. Radarul pentru detectarea țintelor aeriene este capabil să detecteze ținte la o distanță de până la 18 km. Începând cu 1983, sistemele de apărare aeriană Roland-2 au fost folosite pentru a acoperi bazele americane din Europa. 27 de sisteme de apărare antiaeriană pe un șasiu de automobile din 1983 până în 1989 au fost în bilanțul Forțelor Aeriene ale SUA, dar au fost deservite de echipaje germane.

[4] Roland este un sistem de rachete mobil sol-aer cu rază scurtă de acțiuni produs în cooperare franco-germană. Roland a fost achiziționat și de armata americană ca unul dintre foarte puținele sisteme SAM străine din dotare.