Aleksandr Soljenițîn – o conștiință a omenirii

Pe 11 decembrie, Aleksandr Soljenițîn ar fi împlinit 100 de ani. M-a uimit faptul că, în România, cu mici excepții, acest eveniment a trecut neobservat. Dar am găsit o explicație pentru această omisiune.



La unii a fost exprimarea rusofobiei dusă la absurd.

Alții, autodeclarați „de dreapta”, au considerat criticele sale la adresa Occidentului o adevărată blasfemie. I-au usturat adevărurile spuse tranșant de Soljenițîn: “Modul de viață occidental reprezintă din ce în ce mai puțin un model de urmat. Sunt simptome relevante prin care istoria lansează avertismente înspre o societate amenințată ori aflată în pericol. Astfel de avertismente sunt, în cazul de față, declinul artelor, sau absența unor bărbați de Stat.”.

Iar „progresiștii”, porecliți #boicot, tefeliști, intelectuali, seculariști etc. (în realitate snobi globaliști și neomarxiști culturali) nu i-au iertat anticomunismul (antibolșevismul), misticismul creștin și naționalismul.

Soljenițîn nu a fost doar un mare scriitor. El a fost una dintre marile conștiințe ale omenirii, iar conștiințele deranjează. Acesta a fost destinul său. Când a fost expluzat din URSS (din cauza atitudinii anticomuniste), toată „intelectualitatea progresistă din Occident” a declanșat o campanie de denigrare și de minimalizare a atitudinii și operei sale. Această campanie a continuat și după reîntoarcerea (1994) în Rusia. Dar asta nu l-a descurajat și a acceptat cu seninătate toate atacurile imunde venite și din dreapta și din stânga. A acceptat deoarece era conștient de misiunea sa.

Soljenițîn face parte și din istoria noastră. Să ne amintim cum îl citeam și îl comentam înainte de 1989. Îl citeam pe nerăsuflate, în ediții xerografiate, care circulau în cercuri restrânse. Nu cred că era cineva, care să nu fi citit sau nu fi ascultat la Europa liberă O zi din viața lui Ivan Denisovici, Pavilionul canceroșilor sau Arhipelagul Gulag. Propagandei agresive oficiale, care urmărea spălarea creierului, Soljenițîn îi opunea adevărul și curajul.

Cred că de aceea există astăzi un plan prin care se încearcă trecerea lui în uitare. Dar cei care au imaginat acest plan se înșală. Cine îl descoperă, îl citește în continuare. O amintire. La un curs de Bioetică, vorbind despre bine și rău, am dat următorul citat din Soljenițîn: “Treptat mi s-a descoperit că linia, care desparte binele de rău, nu trece printre state, nici printre clase sociale, nici printre partide politice, ci direct prin inima fiecărui om – și apoi prin toate inimile omenești… Și chiar și înlăuntrul inimilor copleșite de rău, se păstrează un mic cap de pod al binelui. Și chiar și în cea mai bună dintre toate inimile, rămâne nedezrădăcinat… un colțișor de rău.” Este un citat cunoscut. Am văzut o nedumerire la studenți. Le-am spus că acest citat este din Soljenițîn. Aceeași nedumerire. Am întrebat atunci câți l-au citit pe Soljenițîn. Din 60 prezenți – niciunul. Am întrebat câți au auzit sau știu ceva despre Soljenițîn. Doar 5 auziseră despre Soljenițîn. M-am simțit obligat să le spun câteva cuvinte despre Aleksandr Isaievici Soljenițîn și să le recomand să încerce să-l citească. Ulterior, după examen, am dat un mic chestionar anonim prin care testam feedback-ul cursului. Am rămas uimit când 32 dintre studenți au declarat că au apreciat faptul că le-am vorbit despre Soljenițîn. Și m-a impresionat un comentariu, care suna în felul următor ”Nu o să uit niciodată acest curs de Bioetică deoarece datorită lui l-am citit pe Soljenițîn și cred că toată viața mea am să îl recitesc. Ne-ați descoperit o altă lume și un model.”.

În concluzie, chiar dacă unii încearcă să îl duca în uitare, Soljenițîn trăiește prin cei care îl citesc și îl aleg drept model de trăire.<

P.S.: Pentru că tot este la modă în România dezbaterea ideologizată privind Justiția, iată ce spunea Soljenițîn: “Litera legii este prea rece şi prea formală pentru a avea o influenţă benefică asupra societăţii. Când întreaga viaţă, în ansamblul ei, este înţesată de relaţii în spiritul legii, se degajă o atmosferă de mediocritate spirituală care paralizează şi cele mai nobile elanuri ale omului.”
Autor: Vasile Astarastoae
Sursa: Vasile Astarastoae Facebook