Reuniunea celor 21 de conducatori ai statelor membre ale forului Cooperării Economice Asia-Pacific (A.P.E.C.) a fost unul dintre cele mai importante evenimente ale anului, însă rezultatele sînt departe de a tempera atmosfera extrem de tensionată în care se află omenirea. Ipocrizia şi lacunele de educaţie ale satrapului din fruntea jandarmeriei mondiale, care sfidează orice limite, au fost demonstrate din plin la întâlnirea liderilor celor trei mari puteri ale lumii de la Beijing. Din moment ce însuşi şeful statului american se comportă precum un „trântor nepoliticos”[1], nu mă miră lipsa oricărei reguli elementare a diplomaţiei şi chiar a manifestărilor bunului simţ din partea aroganţilor reprezentanţi ai S.U.A. sau, cum spune românul, „peştele de la cap se-mpute!”.
Nici nu s-au aşezat bine mai vechile măgării (ne)diplomatice ale ambasadorului S.U.A. în România, Hans Klemm – care se comportă cu România confundând-o cu Timorul de Est -, că alt membru al corpului diplomatic american dă cu oiştea-n gard. Şi nu oricum, atentând în mod intenţionat la Istoria României. De această dată nu este vorba de un „amator”, ci de un diplomat de carieră – James D. Pettit – cu misiuni la Moscova și Kiev, deci un personaj care are bune cunoștinţe despre istoria zonei în care a fost trimis să reprezinte interesele S.U.A., dar şi despre documentele Departamentului de Stat, emise de-a lungul timpului. James D. Pettit a declarat:„Moldova nu este România, Moldova îşi are propria sa istorie şi propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o ţară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite […]”.Întoarcerea după aproape o sută de ani la „Nota Colby” (prezentată de Secretarul de Stat Bainbridge Colby președintele Woodrow Wilson în anul 1920) preciza că Guvernul Statelor Unite să nu sprijine modificări teritoriale care afectează teritoriul Rusiei: „Având în vedere refuzul nostru continuu de a adopta o politică orientată spre dezmembrarea Rusiei, […] intenționez să îi dau instrucțiuni ambasadorului ca noi să nu semnăm niciun acord referitor la Basarabia”[2].
Declaraţia diplomatului james D. Pettit nu este deloc întâmplătoare. Nu este o „scăpare”, o inabilitate comisă de un diletant, ci o conformare a dispoziţiilor interne recente ale Departamentului de Stat şi face parte din politica actuală a Washingtonului. Condamnabila şi grava lipsă a unei reacții oficiale a Bucureștiului faţă de atitudinea ambasadorului american la Chişinău denotă faptul că autorităţile româneşti erau la curent cu ce urma să se întâmple, dovedind, astfel, încă o dată în plus obedienţa dâmboviţeană în faţa „partenerului strategic” şi subordonarea totală a intereselor României scopurilor S.U.A.
Preşedintele României tace şi cănd silabiseşte discursuri „aeriene”!
Prim-ministrul României tace!
Ministerul Afacerilor externe al României tace!
Parafrazând, nu „ei” ne-au furat demnitatea, noi le-am dat-o!
Nimeni nu poate nega că, tot aşa cum abuzurile şi activitatea ostilă a I.N.S.H.R. – desfăşurată sub patronatul Guvernului României – faţă de valorile intelectuale naţionale ale românilor conduc la stârnirea unor reacţii ani-evreieşti în rândul românilor, tot astfel, dar infinit mai grav, declaraţiile incompatibile cu poziţia S.U.A. de „partener strategic” al României conduc spre o reacţie anti-americană. Nici sub ocupaţia sovietică, conducerea României din anii ’40-’50 ai secolului trecut nu a comis o asemenea laşitate, iar S.U.A. nu-şi onorează obligaţiile statutului de partener strategic şi aliat N.A.T.O. al României. Dacă pe timp de pace se comportă astfel, în cazul unui conflict militar nu va oferi nicio garanţie „aliatului” pe care l-a ocupat militar şi pe teritoriul căruia şi-a instalat instrumentele morţii, transformând România în poligon. Poporul Român trebuie să-şi dea seama de gradul de sclavie modernă în care l-au adus guvernările postdecembriste, să iasă din starea de letargie şi supunere fără margini, din starea de îndobitocire a unui sfert de veac. Puşi în faţa situaţiei descrise, Guvernul şi Preşedintele României şi-au dovedit aceeaşi incompetenţă. Demisia lor a devenit nu doar o necesitate, ci o soluţie de salvare naţională. Dacă de-a lungul a zeci de ani români vroiau să vină americanii, acum, când au venit şi şi-au dat arama pe faţă nu merită decât invitaţia: U.S.A. – Go home!
—————————————————-
[1] Profesorul de jurnalism Yin Hong de la Universitatea Tsinghua din Beijing a consemnat pe site-ul Sina Weibo: „Noi am organizat aceasta reuniune atat de luxoasă […] şi l-am văzut pe Obama ieşind din maşina sa mestecând gumă ca un trântor”. http://stirileprotv.ro/stiri/international/momente-tensionate-intre-putin-si-obama-la-beijing-reactiile-pe-care-camerele-nu-le-au-surprins-in-timpul-summitului.html
[2] http://nsarchive.gwu.edu/coldwar/documents/episode-1/colby.htm
Autor: Ion Măldărescu
Sursa: Revista Art-Emis
Adauga comentariu