Analize și opinii

Adrian Păunescu – discursul nerostit

Dragi contemporani, eu nu sunt din cale-afară de curajos, dar laşitatea voastră mă face să par mai temerar decât sunt. Ne aflăm cu toţii într-o lume căreia nu i-am scris noi toate axiomele. E una care mă face şi pe mine laş: aceea care a fost plantată aici de tancurile sovietice. Aş striga în contra ei cu glas sunător, dar ştim cu toţii că mi-ar ajunge glasul după gratii. De aceea nu strigă nici glasul vostru contra acestei axiome.

Dar pe mine mă doare că glasul vostru nu strigă deloc. Nu vă cer să daţi glas cultului personalităţii care se desfăşoară la noi, chiar dacă bănuiţi că acest cult este montat pentru a-i domoli pe cei de la Moscova, iute săritori la gâtul unor conducători ce nu le pupă tot fundul, dar prudenţi cu un conducător ce se bucură de multă popularitate.

Vă pot cere însă să daţi glas patriotismului vostru tocmai pentru a-l apăra pe conducătorul care se opune dominaţiei sovietice totale.

Ştiu că voi spuneţi că eu pup fundul acestui conducător disident faţă de Moscova şi nu mă pot supăra din pricina asta, dar eu nu vreau să trăiesc şoptindu-mi convingerile. Da, nu-mi pot striga sentimentele faţă de cei care au adus aici comunismul şi de aceea am ales să mi le exprim faţă de acela care poate da acestui comunism o faţă naţionalistă.

Se poate ca vouă să nu vă sune bine naţionalismul? Nu cred. Se poate ca voi să vreţi să vedeţi un naţionalism fără context comunist? Asta, da, cred şi aş fi alături de voi dacă aş avea speranţa ca măcar la bătrâneţe să avem un alt context.

Îmi pot imagina şi eu că vor pleca sovieticii şi vor veni americanii, dar nu-mi pot imagina că patriotismul nostru are să fie mai bleg atunci. Dacă nu-l exersăm acum, cum-necum, fie şi într-un fel anticeauşist, cum să fie el mai erect când va fi nevoie de el?

Acum e nevoie de el ca să-i potolim pe cei ce vor gâtul lui Ceauşescu, dar, în genere, e nevoie de el ca să-i descurajăm pe cei care vor gâtul nostru, al tuturor.

Să nu ne lăsăm păcăliţi de gândul că, acum, vedem „pe ecrane” un patriotism abject. Acest gând ne poate îndepărta prea mult de naţionalismul cel curat, care nu „pe ecrane”, ci în suflete rulează.

Nu avem o stare de libertate în care binele e pe un mal şi răul pe celălalt mal. Cine vrea să înoate azi are a se regăsi într-o vâltoare şi cu bine, şi cu rău, amestecate. Dar nu văd poftă de înot la voi, dragi compatrioţi. Voi nu vreţi să vă mânjiţi cu nicio picătură de rău, ori voi chiar sunteţi lipsiţi de patriotism?

Da, mă tem şi eu că acest patriotism abject va şterge din memoria noastră cheful de orice fel de patriotism. Iată de ce mă strofoc să arăt românilor o formă mai puţin abjectă de naţionalism. Văd că vă aşezaţi în contra mea, ca şi cum voi aţi putea arăta o iubire de patrie şi mai bine lămurită. De acord: arătaţi-o, chiar dacă e anticeauşistă. Dar să nu dea Dumnezeu să o arătaţi abia într-o zi când alte tancuri vor fi pornit spre Bucureşti.

Post Scriptum: Subsemnatul, Ioan Buduca, a privit acest „peisaj” uman dintr-un loc privilegiat: din miezul bătăliei literare dintre naţionalişti şi cosmopoliţi. Literaţii naţionalismului se decredibilizau prin fidelitate faţă de ceauşism. Cosmopoliţii se arătau a fi superficiali, neavând deloc putere de înţelegere pentru probleme de esenţă economică. Rezultatul? Noul tăvălug al istoriei, cel care a venit după 1989, i-a prins şi pe unii, şi pe alţii total nepregătiţi să participe la construcţia unui nou proiect de ţară. L-au propus urmaşii celor care, în decembrie 1989, au profitat de lovitura militară de stat, la fel de prost pregătiţi şi ei pentru a înţelege ce a moştenit România de la naţional-comunism.

Autor: Ioan Buduca

Sursa: cotidianul.ro

Abonează-te la newsletter