Dacă vă întrebați de ce Europa a deschis larg porțile migrației, aveți un prim răspuns în timp ce priviți rezultatele alegerilor din Franța.
Nu este vreun secret. Globaliștii aduc milioane de oameni de pe alte continente pentru a vota ”cum trebuie” la momentul oportun – printre altele. Sperietoarea cu ”vine peste noi extrema dreaptă” funcționează ireproșabil. Tinerii de stânga, foarte mulți proveniți din familii de migranți, s-au mobilizat exemplar și l-au ajutat pe Macron să păstreze pârghiile puterii.
În campania electorală s-au implicat fără pic de jenă și starurile Naționalei de fotbal. Sportul și politica ar trebui, teoretic, să păstreze distanța regulamentară. Așa ar fi sănătos pentru orice democrație. Ei bine, atunci când vine vorba despre interesele imediate ale globaliștilor neomarxiști, principiile sănătoase sunt aruncate la coș.
Aflați în plin Campionat European, francezii de la Națională au răsuflat ușurați după votul de ieri. De parcă Marine le Pen ar fi urmat să semneze un decret de deportare a fotbaliștilor în țările de origine, imediat ce ar fi intrat la guvernare. Iată, de pildă, reacția fundașului Jules Koundé: ”Uşurarea este la înălţimea îngrijorăriilor din ultimele săptămâni, este imensă. Felicitări tuturor francezilor care s-au mobilizat pentru a se asigura că frumoasa ţară Franţa nu va fi guvernată de extrema dreaptă”. Corect! Extremiștii cu trei capete de balaur ar fi schimbat pe loc lotul de fotbal, vopsindu-l în alb. Algerienii și marocanii din Paris ar fi fost luați în șuturi și, eventual, arestați înainte de a fi făcuți pachet și urcați pe un feribot.
Iată-l și pe celebrul atacant Kylian Mbappe, înainte de votul din turul doi: ”Cred că acum, mai mult decât oricând, trebuie să ne implicăm. Este o situație urgentă, nu putem lăsa ca țara noastră să ajungă în mâinile acestor oameni. Este o problemă presantă, am văzut rezultatele, este ceva catastrofal! Sperăm ca asta să se schimbe, ca lumea să se unească și să voteze partidul potrivit”. Partidul potrivit însemnând fie cel al lui Macron, fie stânga radicală – cu Antifa și BLM pe post de port-drapel. ”Francezii s-au săturat să li se dea lecții de morală și instrucțiuni de vot”, a replicat Le Pen.
Păstrând proporțiile, cum ar fi ca jucătoarea de tenis Coco Gauff să-i îndemne pe americani să voteze ”candidatul potrivit”, pentru că devine o problemă presantă dacă Trump câștigă alegerile? Mai lipsește ca Gică Hagi sau Edi Iordănescu să poarte tricouri cu ”Un ostaș în slujba țării”.
Diversitatea etnică adusă de migrație nu este un fenomen nou. Oamenii migrează din varii motive: căutarea unui trai mai bun, refugierea din calea conflictelor sau a persecuțiilor ori atracția culturală și economică a altor regiuni. Însă atunci când migrația devine politică de stat în scopuri ascunse marelui public, se pune întrebarea dacă nu cumva ne aflăm în fața unor politicieni-infractori.
Prin migrație necontrolată se diluează puternic identitatea națională o dată cu eroziunea simbolurilor, obiceiurilor și valorilor locale. În multe cazuri, noii veniți păstrează un sentiment pregnant de apartenență la cultura și etnia lor de origine, cum am văzut deja în Franța, Germania sau Spania (unde integrarea și asimilarea au eșuat). Acest lucru conduce la o identitate duală. Indivizii se identifică mai mult cu etnia lor decât cu națiunea gazdă. În măsura în care aceste comunități cresc și devin mai influente, ideea unei identități unice naționale rămâne sub semnul întrebării.
Tensiunile interetnice au luat amploare o dată cu milioanele de migranți sosiți într-un flux aproape continuu. Fenomenul contribuie la creșterea sentimentului de nesiguranță și la polarizarea societății, ceea ce în cele din urmă duce la slăbirea coeziunii sociale și a identității naționale.
În concluzie, totul pentru front, totul pentru Statele Unite ale Europei.
Autor: Adrian Onciu
Adauga comentariu