Cel mai adesea, propaganda de stat globalistă ne numesc ”anti-europeni” și ”extremiști”. Uneori și ”putiniști”, depinde de context.
Este cel mai pervers, infantil și pueril mod de a despărți apele într-o societate oricum foarte scindată. Etichetarea drept ”extremist” lasă loc la prea puține comentarii. Până să se ajungă la o discuție bazată pe argumente, opinia publică ia foc pe rețelele sociale. Iar mass-media aruncă intenționat gazul necesar pentru a spori vâlvătaia.
Extremiștii sunt considerați ca atare prin asocierea cu anumite partide și lideri politici. Dacă X sau Y fac circ, se comportă violent în spațiul public, atât fizic, cât și verbal, atunci discursul lor își pierde instantaneu valoarea. Se disipă până la dispariția completă.
Partidele sunt extremiste prin prisma liderilor lor. Uitați-vă la Viktor Orban și la Fidesz. Premierul Orban este etichetat cel mult ca fiind un ”autocrat”, în niciun caz extremist. Comportamentul său echilibrat, fără ieșiri nervoase, a forțat mass-media MSM să nuanțeze de la ”extremist” la ”autocrat”. Un termen cu conotații mai puțin negative, mult mai digerabil de către opinia publică neînregimentată. Ca atare, nici partidul Fidesz nu este considerat de ”extremă dreapta”. Situația este relativ identică în cazul lui Putin și al partidului său preferat, Rusia Unită. Președintelui Putin i se spune adesea ”autocrat”, iar în unele medii mai radicale, ”măcelar”.
Până să discearnă adevărul de minciună, populația vede în primul rând imaginea propagată de mass-media: extremistul X sau autocratul Y. Pentru mulți, este suficient. Contează mai deloc dacă X sau Y spun, la un moment dat, adevărul. Ei sunt trecuți definitiv în categoria ”personaje negative”, bune de disprețuit.
Cel mai la îndemână mijloc de discreditare publică rămâne asocierea cu extremistul X sau autocratul Y. Dacă gândești și spui ceea ce X și Y au spus anterior sau vor spune cândva, automat devii și TU un mic extremist. Ori un mic autocrat sau putinist. Nu contează conținutul, nu contează cât adevăr și câtă minciună ai revărsat în spațiul public, din moment ce aceleași idei au fost vehiculate de personajele negative amintite. Este o schemă de discreditare tipic securistă, de manual.
Normalitatea a devenit astfel, subit, curent extremist. Oricine susține revenirea la normalitate și, eventual, la un dram de suveranitate (fie ea națională sau europeană) este un extremist pus la insectar de serviciile secrete. Și urmărit îndeaproape de regimul Iohannis, pentru a nu amenința ”ordinea internațională bazată pe reguli”.
Criticarea cu argumente a liderilor europeni reprezintă acum aproape o infracțiune. Punctul de vedere diferit față de politicile globaliste ale actualei Comisii Europene atrage instantaneu eticheta de ”antieuropean”, eventual vândut intereselor rusești.
Aceste subterfugii ieftine folosite fără scrupule de mass-media și de politicenii neoliberali au prins, din nefericire, la o bună parte din populație. Și continuă să provoace falii mari în societate, polarizări de care lideri ca Ursula von der Leyen se tem în mod ipocrit. De parcă nu ar ști, cu exactitate, cine le-a creat și cine le alimentează zi de zi.
Autor: Adrian Onciu
Adauga comentariu